Lecţia despre „pe vremea mea...”

Să predau despre regimul comunist din România, e tot mai dificil cu fiecare an. Un prim motiv ar fi că cei cărora le vorbesc, elevii mei,  au fost norocoşi şi s-au născut după revoluţie. Tot ce ştiu ei e de la părinţi şi bunici, sau, in cel mai bun caz şi din cărţi.

Un al doilea motiv e ca, la fiecare generaţie la care predau comunismul, detaliile trebuie să fie mai numeroase, argumentele mai atent alese, mai ales că ceea ce predomină în mintea lor sunt clişeele transmise cu eficienţă, iată, de propaganda vremii, pentru că încă rezistă în timp.

Vreţi să ştiţi care sunt trăsăturile regimului comunist în mintea celor mai mulţi dintre elevi, aşa cum ştiu ei de acasă? E un regim în care era mai multă ordine, toată lumea avea un loc de muncă, o locuinţă, oamenii mergeau în concediu vara la mare şi la munte, şcoala era mai serioasă... Mă tem de multe ori că n-o să reuşesc să argumentez eficient, că propaganda o să mă bată la puncte şi acum, la atâţia ani distanţă de la prăbuşirea regimului comunist.

Imi amintesc că imediat după revoluţie, în 1990, când studentă fiind trăiam zbuciumul tranziţiei spre democraţie, o colegă profeţea că, în timp, regimul va fi reevaluat chiar de către cei care atunci se bucurau de sfârşitul lui. Mi s-a părut cinic si m-am bătut în argumente, care erau însă mai mult speranţe de-ale mele. „Istoria nu va păstra frigul şi foamea”, spunea ea. Si iată că avea dreptate.

Aşa că la lecţii mă înarmez cu argumente, cu documente de analizat, cu imagini, cu documentare, cu bibliografie de citat. Şi când simt că nu e de ajuns, cu propriile mele amintiri.

Voi, daca aţi alege din amintirile regimului (cei care le aveţi) la ce v-aţi opri? Ce cuvânt ar defini cel mai bine regimul şi ce amintire l-ar exemplifica? Pentru mine e frica.  Frica de a nu spune sau face ceva greşit, de a spune ce gândesc, de a gandi ce nu trebuie... Nici acum nu cred ca am scăpat pe deplin de ea.

Din păcate, nici frica nu se păstreză  în manualele de istorie. Şi nici dacă o povestesc nu pot să-i fac pe elevii mei s-o simtă aşa cum o simţeam eu când eram de vârsta lor. Şi nu pot să nu mă gândesc că toate regretele părinţilor lor după un regim pe care în 1989 îl detestau vin din multele neîmplinirile ale perioadei de după revoluţie.

Aşa că, nu avem cum reconstitui nici frica, nici foamea, nici frigul, ne batem cu propaganda comunistă încă, la atata vreme după decesul ei consemnat de istorie şi toate astea într-o societate plină de neîmpliniri, care nu seamănă prea mult cu speranţele noastre de acum 25 de ani. Dar ştiţi ceva? Acum 25 de ani, în decembrie, am început să învăţ să nu mă mai tem. Şi să sper.

Prin urmare o să reiau cu fiecare generaţie lecţia despre regimul comunist, inarmata cu rabdare si argumente. Chiar dacă nu e deloc uşor. Si asa, poate, generatia urmatoare o sa imi spuna ca ce defineste regimul comunist e lipsa libertatii, guvernarea prin teroare, calcarea in picioare a demnitatii si mai ales frica.