Explozie într-un bloc de garsoniere din Cartierul Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a suferit arsuri de gradul I, după ce o butelie de aragaz a explodat în această dimineaţă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, explozia a avut loc în jurul orei 6.00 dimineaţa, într-o garsonieră aflată la parterul unui bloc de pe strada Revoluţiei.

Din primele informaţii, un bărbat în vârstă de 37 de ani, care locuita în acea garsonieră, se pregătea să plece la serviciu iar când a aprins lumina la bucătărie a sărit totul în aer.

Acesta tocmai schimbase cu o zi în urmă butelia de aragaz, iar acumulările de gaze au condus la declanşarea exploziei. ”Colegii mei au fost alertaţi prin 112 şi au găsit la faţa locului o victima, un bărbat de 37 de ani cu arsuri. Acesta a supravieţuit şi a fost dus la spital”, a declarat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.

La locul exploziei a ajuns, pe lângă pompieri, jandarmi, poliţişti, angajaţi ai companiei de gaz şi primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi.

image

El a spus că în urma deflagraţiei au suferit avarii 12 locuinţe, dar că structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată.

"Vom încerca să-i ajutăm pe aceşti oameni pentru că nu pot fi lăsaţi aşa diseară. Mulţumim lui Dumnezeu că nu a murit nimeni şi că nu trebuiesc mutaţi locatarii în altă parte. Voi aduce nişte uşi, am chemat constructorul aici să vedem ce putem face. Structura nu a fost afectată cu nimic şi asta este bine. Modul în care au fost distruse uşile până la etajul al treilea este ieşit din comun. Sunt afectate peste 12 familii şi le vom ajuta pe toate. Trebuie să poată locui civilizat oamenii aici. Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva în Focşani", a spus Decebal Bacinschi.

Mai puteţi citi:

33 de pompieri s-au luptat cu flăcările într-un incendiu în care au ars trei case

VIDEO 12 chilii din incinta Mănăstirii Vărzăreşti, arse într-un incendiu provocat de o candelă aprinsă


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite