Dansatori de la „Elite”, otrăviţi cu mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece din cei 61 de sportivi aflaţi la o întrunire în aceste zile în judeţul Prahova au ajuns de urgenţă la Spitalul din Cîmpina. Copiii, cu vârste între şapte şi 18 ani, erau cazaţi în două vile aparţinând unei persoane fizice. Proprietarul nu are autorizaţie sanitar-veterinară.

Aflaţi într-un cantonament montan la Breaza, început duminică seara, sportivii de la Clubul de Dans „Elite" Focşani au trecut prin peripeţii de ordin medical. Zece dintre cei 61 de dansatori focşăneni au ajuns în noaptea de luni spre marţi la Spitalul din Câmpina, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, respectiv vărsături, ameţeli, diaree.
Patru dintre ei, aflaţi în stare mai gravă, au rămas internaţi peste noapte în spital, pentru a fi supravegheaţi de medici. „Sunt copii cu vârste de opt şi nouă ani, care au stat o noapte întreagă sub perfuzii, după ce au acuzat stări de deshidratare în urma toxiinfecţiei alimentare. La masa de seară meniul a fost format din cartofi natur şi şniţel, dar cred mai degrabă că problemele au venit de la instrumentar, care nu arăta prea bine. Copiii nu sunt însoţiţi de părinţi, ci doar cu noi, instructorii şi antrenorii, iar acum sunt stabili", ne-a declarat Iulian Mazilu, şeful Clubului de Dans „Elite".
Sportivii au revenit acasă
În urma acestei situaţii, pe fir au intrat şi reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Prahova (DSVSA), cei ai Poliţiei Economice şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, care au demarat un control la vilele în cauză, unde nu au găsit niciun fel de aliment.
„Probabil proprietarul s-a speriat şi a aruncat toată mâncarea", a declarat George Stratulat, directorul DSVSA Prahova, acesta precizând că proprietarul a fost amendat cu 40.000 de lei pentru că nu avea autorizaţie sanitar-veterinară. Cât îi priveşte pe sportivi, aceştia şi-au făcut ieri dimineaţă bagajele şi au plecat spre casă.

Citeşte amănunte în ediţia de Moldova a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a „Adevărul" (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite