Cizmăriile din Focşani fac profit pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că nu mai au bani să-şi cumpere încălţăminte nouă, mulţi dintre focşăneni îşi duc pantofii, cizmele şi ghetele la reparat. Cu doar 15 lei îţi poţi repara o pereche de pantofi, iar cu 45 de lei, poţi să-şi faci încălţăminte la comandă.

Din cauza crizei economice, tot mai mulţi focşăneni rămân fără slujbe sau câştigă bani mai puţini. În aceste condiţii, reducerea cheltuielilor este obligatorie. În locul încălţămintei noi, focşănenii au ales să meară la cizmării şi să-şi repare panforii sau cizmele cu bani mult mai puţini.

În aceste condiţii, meşterii care acum câţiva ani se rugau să le treacă cineva pragul atelierelor, acum nu mai prididesc să facă faţă comenzilor.

Ajuns la venerabila vârstă de 84 de ani, meşterul Ionel Vrabie lucrează cot la cot cu mai tinerii săi colegi. Într-un spaţiu destul de mic găseşti pantofi bărbăteşti, cizme de damă, mai vechi sau mai noi, care aşteaptă câte o pereche nouă de flecuri sau pingele.

"A venit timpul rece şi aproape că nu mai facem faţă la comenzi. De fapt, la noi nici nu mai poţi spune că există vreun anotimp are să aducă mai mulţi clienţi. Lumea nu mai are bani pentru a-şi cumpăra încălţăminte nouă de calitate şi atunci aleg varianta cizmăriilor. Preţurile sunt mult mai mici şi lucrările noastre sunt durabile", se laudă meseriaşul.

Acesta atrage atenţia că cele mai multe probleme sunt cu încălţămintea din piele sintetică.

"Această piele sintetică are de sufeit. Cum dă o ploaie, se rupe. Nici nu prea ai ce să-i faci ca să o repari", recunoaşte Ionel Vrabie.

Preţurile din cizmării sunt mai mici chiar şi decât cele practicate de magazinele cu încalţăminte foarte ieftină.

" Cu 15 lei îţi pui un flec, iar cu 45 de lei poţi chiar să pleci cu o pereche de pantofi noi acasă, pentru că facem şi încălţăminte la comandă. În funcţie de calitatea pielii şi a timpului de lucru facem şi preţul. Cei mai scumpi pantofi nu trec de150 de lei, iar la cizme preţul este de până în 200 de lei. Garanţia lor este de peste trei ani", spune Iulian Boyte, administratorul cizmăriei.

Marfă din China

Ionel Vrabie sune că, dacă până acum, la serviciile sale apelau mai des pensionarii care îşi cârpeau an de an pantofii au cizmele, mai nou, în atelierul unde lucrează alături de alţi patru meseriaşi, vin şi tinerii.

"Vara se poartă cu încălţări ieftine, fabricate în China, care se strică repede. În anotimpul rece însă nu mai pot risca pentru că sunt şanse mari să le rămână talpa în apă", adaugă cizmarul.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite