Craiova: Concurs internaţional de dirijat orchestră, cu premii în euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul ce va fi organizat în toamnă are ca dată limită de înscriere 15 august 2009. În competiţie vor putea intra tineri dirijori, în vârstă de până la 32 de ani, împliniţi la data de 27 septembrie. 

Filarmonica Oltenia şi Teatrul Liric Elena Teodorini sunt cele două scene pe care îşi vor dovedi măiestria în mânuirea baghetei dirijorale, cât va ţine concursul, în perioada 21 - 26 septembrie. Maratonul muzical, la care publicul va putea asista gratuit, în limita locurilor disponibile, se va desfăşura sub ochii unui juriu format din şapte membri, nume cu rezonanţă pe plan intern şi internaţional, şi prezidat de maestrul Octav Calleya.

Pe urmele talentelor

Menirea Concursului internaţional de dirijat orchestră este aceea de a descoperi şi promova apoi tineri care pentru care conducerea muzicală a unui concert este o artă, iar ei au talentul de a se desăvârşi prin intermediul acesteia. În toate etapele, I, II, semifinală şi finală, concurenţii vor dirija, în principiu, fără oprire, potrivit regulamentului prezentat de organizatori. Răsplata pentru laureaţi nu va întârzia să apară. Ei vor fi premiaţi şi cu dirijarea a minimum două concerte în România, sub cupola Ateneului din Bucureşti, în fruntea Orchestrei de cameră “Craiova Virtuoşi”, pe 3 octombrie.

Înscrieri, până pe 15 august

Formularul de înscriere se găseşte pe adresa www.conductingartcraiova.ro, la fel şi repertoriul concursului. Candidaţii admişi (maximum 32) vor fi anunţaţi până la 1 septembrie. Aceştia trebuie să facă dovada achitării la bancă a taxei de participare, care este 300 de lei pentru cetăţenii români şi 150 de euro pentru străini şi să depună un CV. Candidaţii care doresc pot trimite odată cu înscrierea şi alte documente (inclusiv DVD opţional, nu obligatoriu) pe adresa asociaţiei.

Concerte şi bani, drept premii

Se vor acorda sau nu patru distincţii, rămâne la latitudinea juriului. Câştigătorul concursului va lua Marele Premiu “CRAIOVA” 2009, care înseamnă patru  concerte  în  România  şi  2500 euro, apoi se vor decerna premiile: “OLTENIA” 2009, care constă în trei concerte în ţară şi 2000 euro, “Octav Calleya”, ce presupune două concerte şi 1500 euro şi Premiul “Speranţei”, un concert şi 1.000 euro. Evenimentul este organizat de Asociaţia “Craiova Conducting Art”, sub patronajul Primăriei şi Consiliului Local şi în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor.

REPERTORIUL DE CONCURS:
Etapa I:

    J. TURINA: La Oracion del torero
    P. CONSTANTINESCU: Concert pentru orchestră de coarde
Etapa a II-a:
C. M. VON WEBER: Uvertura “Oberon”
P. MASCAGNI: Scena finală din opera “Cavalleria rusticana”
                             (solişti, cor şi orchestră)

Etapele Semifinală şi Finală:
 F. LISZT: Preludiile
 G. ENESCU: Rapsodia română nr. 1
 I. STRAVINSKI: Suita “Pasărea de foc” (1919)
 J. BRAHMS: Simfonia nr. 4

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite