Craiova: Bolnava de cancer salvată de la moarte de medicul pedepsit: "Să-l lase în pace! Eram în pământ, dacă nu mă ajuta!"
0Femeia din Dolj, grav bolnavă, pentru care un medic de la Spitalul Filantropia a încălcat un regulament, ca să o poată trata, a rămas şocată când a aflat că specialistul a fost sancţionat.
Nicăi Robin (57 de ani), din localitatea Valea Lungului - comuna Breasta, nu-i vine să creadă că dr. Marcel Ionescu, din cadrul Secţiei de Oncologie a Spitalului Nr. 2, cel care o îngrijeşte, va suporta consecinţele pentru că şi-a făcut meseria.
"Nu mai aveam vlagă"
Olteanca povesteşte despre situaţia disperată în care se afla, în urmă cu un an, când a cerut ajutorul doctorului, şi despre starea de sănătate de la acest moment, după ce a fost aplicat tratamentul. "Fusesem operată la Bucureşti. Nu puteam să mă deplasez nici cu trenul. Mă mişcam greu şi, dacă făceam câţiva paşi, cădeam la pământ. Nu mai aveam vlagă. Eram mai mult moartă decât vie", îşi aminteşte femeia.
Femeia locuieşte cu o familie întreagă în două camere.
Aceasta spune că îşi pierduse orice urmă de speranţă şi că medicul Ionescu era singura persoană în care şi-a pus nădejdea. "Stăteam pe scaun, în faţa dânsului, şi jeleam. Nu mai ştiam încotro să o iau. I-am spus: «Domnu' doctor, mai am zile sau mă duc la Domnu'?». Parcă îl şi văd cum mi-a răspuns: «Mamă, matale mai ai de trăit. Trebuie să ai încredere». Mi-au curs lacrimile, că l-am văzut aşa apropiat de mine, ca de o rudă", mai spune Nica Robin, care la scurt timp a început un tratament clasic, pe bază de citostatice.
Dr. Marcel Ionescu spune că nu a putut rămâne indiferent la suferinţa pacientei.
"Rezultatele erau slabe. Am schimbat apoi medicaţia cu injectabile de calitate foarte bună şi care în toate spitalele din lume sunt folosite, eficienţa lor fiind evidentă. Noi le-am primit de la firma producătoare. După câteva luni, s-a observat o ameliorare a simptomelor", a declarat dr. Marcel Ionescu. Femeia recunoaşte că se simte mai bine. "Am mai multă putere, nu mai mă dor oasele şi nu mai cad la pământ, chiar dacă mă plimb o jumătate de oră. După ce doctorul m-a tratat, parcă m-am renăscut", sunt cuvintele bolnavei, care a rămas uimită când a auzit că s-au luat măsuri împotriva celui care a pus-o pe picoare. "Să-l lase în pace! Eram în pământ, dacă nu mă ajuta!", încheie Nica Robin.
În schimb, dr. Marcel Ionescu trebuie să plătească peste 10.000 de lei conducerii spitalului.
Citeşte AICI motivele pentru care doctorul este acuzat de comisia de disciplină a unităţii medicale.
Medic obligat să plătească 10.000 de lei pentru că a salvat o bolnavă de cancer