VIDEO Accesul auto pe plajă este strict interzis. Amenda este usturătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Apele Române
Sursa Apele Române

Accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plajele Mării Negre, avertizează Apele Române, care precizează că amenda poate ajunge până la 20.000 lei.

„Inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) trag un semnal de alarmă turiştilor care se vor bucura de litoralul românesc şi le reamintesc că este interzis accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plajele Mării Negre“, transmit cei de la Apele Române.

Odată cu deschiderea plajelor litoralului românesc, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral afirmă că încearcă conştientizarea cetăţenilor, constănţeni şi turişti, în urma numeroaselor situaţii de acest gen – un fenomen despre care spune că este greu de gestionat.

„În urma verificărilor din teren s-a constatat existenţa pe suprafeţe de plajă, atât a autovehiculelor personale, cât şi a unor utilaje care nu deţin un acord din partea ABADL în conformitate cu legea“, arată Apele Române.

Excavatorul din imagine a fost depistat de inspectorii SGA Constanţa pe plaja staţiunii Mamaia, unde utilajul care executa lucrări de nivelare a plajei fără a avea acordul ABADL.

Prin lucrările executate şi intrarea cu un utilaj pe plajă, operatorul de plajă a încălcat dispoziţiile OUG 202/2002 şi a fost sancţionat cu amendă în cuantum 25.000 de lei. 

Sursa Apele Române

Excavator pe plajă litoral Mamaia Nord Năvodari Sursa Apele Române

Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor şi a utilajelor de întreţinere a plajelor care aparţin Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.

Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 19 din 22 februarie 2006 privind utilizarea plajei Marii Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

Totodată, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral aduce la cunoştinţa persoanelor fizice şi juridice că în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 202/2002, actualizată privind gospodărirea integrată a zonei costiere, „instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene în zona costieră şi zona - tampon fără actele tehnico-juridice necesare sau cu nerespectarea prevederilor acestora, precum şi efectuarea de săpături pe maluri, faleze şi plaje fără avizul de gospodărire a apelor“ constituie contravenţie în domeniul gospodăririi integrate a zonei costiere şi se sancţionează conform legii. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Beach-bar de pe plaja Faleză Nord din Constanţa, pus la pământ de utilajele Apelor Române. Construcţiile ilegale ocupă sute de metri de nisip

Cum au fost blocate pentru închiriere plajele profitabile de la Marea Neagră. Licitaţiile depind de decizia guvernului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite