Muzeul de Artă Populară Constanţa se redeschide. Condiţii stricte pentru vizitarea expoziţiilor VIDEO

Muzeul de Artă Populară Constanţa se redeschide. Condiţii stricte pentru vizitarea expoziţiilor VIDEO

Muzeul de Artă Populară Constanţa - redeschis în pandemie Sursa Primăria Constanţa

Muzeul de Artă Populară Constanţa şi-a redeschis porţile, după lunga perioadă de restricţii ca urmare a pandemiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Municipalitatea a anunţat că toate sălile Muzeului de Artă Populară au fost dezinfectate, personalul a fost dotat cu măşti şi mănuşi, iar la intrare au fost instalate covoraşe cu substanţe dezinfectante.

„Toţi cei care calcă pragul instituţiei de cultură vor fi îndrumaţi să îşi dezinfecteze mâinile si vor trebui să poarte măşti şi mănuşi care vor fi găsite şi la intrare în cazul în care vizitatorii nu dispun de mijloacele de protecţie. 

Conducerea muzeului a gândit circuite separate pentru intrarea şi ieşirea vizitatorilor pentru ca aceştia să nu se întâlnească între ei“, arată Primăria Constanţa.

Programul de vizitare va fi de luni până duminică între orele 09-17, cu reguli stricte de igienă şi distanţare.

Vizitatorii vor putea intra în grupuri de 3 persoane, la o distanţă de 5-10 minute.  În sălile mari pot intra 5-6 grupuri de câte 3 persoane, la o distanţă de 1,5 – 2 metri. Personalul muzeului îi va îndruma pe vizitatori să păstreze distanţa socială, în condiţiile impuse de lege. 

 

 

Pe aceeaşi temă: 

Grupul statuar Lupa Capitolina a fost reîntregit: statuia care îl reprezenta pe unul dintre copii a fost găsită pe jos

Destinul tragic al tânărului cărturar care a scris prima bibliografie a Dobrogei. „Era grozav la toate“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: