Mircea Caragea, decanul de vârstă al marinarilor militari, împlineşte 102 ani

Mircea Caragea, decanul de vârstă al marinarilor militari, împlineşte 102 ani

Mircea Caragea FOTO FORŢELE NAVALE

Viceamiralul Mircea Caragea este ultimul marinar în viaţă care a participat la primul marş de instrucţie al navei-şcoală Mircea. La 18 ianuarie, el împlineşte 102 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Absolvent al Şcolii Navale „Mircea cel Bătrân”, promoţia 1940, Mircea Caragea a fost discipolul comandorului Petre Popescu-Deveselu.
 
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a executat numeroase misiuni ca ofiţer de marină pe nave militare şi a participat la „Operaţiunea 60.000”, cea mai importantă campanie navală din Marea Neagră. În primăvara lui 1944, tânărul locotenent Mircea Caragea a participat ca membru al echipajului distrugătorului „Regina Maria” la evacuarea pe mare a trupelor germane şi române din Crimeea. 
 
Pentru faptele sale deosebite, a fost decorat cu Ordinele Steaua României şi Coroana României şi în anul 2019, cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu semn de pace.
 
În anul 1947, la vârsta de 28 de ani, tânărul ofiţer a fost trecut în rezervă. Ca să supravieţuiască, a fost nevoit să lucreze ca muncitor necalificat în construcţii, iar în anul 1955 a fost angajat grafician, la Muzeul de Artă Populară şi Folclor, apoi la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, de unde a ieşit la pensie, în anul 1982.
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările