Master Planul Portului Constanţa a primit finanţare publică de la Ministerul Transporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul de finanţare a proiectului Master Plan al Portului Constanţa a fost semnat la Ministerul Transporturilor. Valoarea totală a contractului de finanţare este 5.164.676,93 lei.

Contractul ce poartă numărul 247 a fost semnat la 3 decembrie 2014 de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa şi Ministerul Transporturilor, în calitate de Autoritate de Management pentru POS-T 2007-2013. Documentul prevede acordarea finanţării nerambursabile a proiectului „Master Plan al Portului Constanţa“ din fonduri publice.

Master Planul Portului Constanţa vizează realizarea unei planificări strategice a portului pe termen mediu şi lung (până în anul 2040), în condiţiile asigurării unei continuităţi a dezvoltării portuare, cu exploatarea eficientă a resurselor şi infrastructurii existente, orientate spre necesităţile reale ale pieţei. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

Finanţarea în valoare totală de 5.164.676,93 lei se face din Axa Prioritară 2 „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport“, Domeniul Major de Investiţie 2.3 „Modernizarea şi dezvoltarea porturilor dunărene şi maritime“, în baza cererii de finanţare nr. 130/2.04.2012.

În luna februarie 2014, autoritatea contractantă, Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, a semnat contractul de servicii „Asistenţă tehnică pentru elaborarea unui Master Plan al Portului Constanţa“, cu Asocierea SC ERNST & YOUNG S.R.L. – INROS LACKNER AG. Asocierea a fost desemnată câştigătoare ca urmare a licitaţiei restrânse organizată în vederea calificării - selectării consultantului din 28 noiembrie 2012.

Urmând acest link te poţi plimba cu drona deasupra Portului Constanţa, graţie filmării realizate de Claboo Media.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Noul pod rutier al Canalului Dunăre - Marea Neagră a intrat în testele de rezistenţă a structurii

Îndemnul opoziţiei din Constanţa: „Mazăre, renunţă şi la primărie! Portul oricum nu l-ai fi avut“

Promisiunile anului electoral la Constanţa. Cazinoul, acţiunile Portului şi Podul de la Agigea, marile teme pregătite dinainte de campanie

Radu Mazăre renunţă la Portul Constanţa. Primarul crede că guvernanţii vor rezolva problemele constănţenilor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite