Cum a căutat echipajul unei nave militare un „distrugător sovietic“, care patrula în zona Constanţei, în timpul Revoluţiei
0Contraamiral de flotilă (rez) dr. Ion Custură a reuşit ca la 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din 1989 să reunească majoritatea ofiţerilor din primul echipaj al Dragorului Maritim 29 (DgM 29) „Lt. Dimitrie Nicolescu“.
Reuniunea a început, povesteşte pentru publicaţia Magazin nautic, contraamiral de flotilă (rez) dr. Ion Custură, cu o vizită la bordul navei, aşa că după obţinerea aprobărilor impuse de reglementările în vigoare, au răspuns prezent la Poarta 1 a portului Constanţa: Cam. Fl.(Rz.) dr. Ion CUSTURĂ – (Lt.maj.) primul comandant al navei, Vam.(Rz.) Mihai GHEORGHE -(Lt.) primul cdt. UL IV transmisiuni şi radiolocaţie apoi ofiţerul secund al navei, Cpt. Lt.(Rz.) Ionel NEGUŞ- (Lt.) primul comandant UL I navigaţie, Lt. Cdor. (Rz.) Marius NICOLAU- (Lt.maj) primul comandant UL V electromecanică, Cdor. Daniil TRICĂ- (Lt.) al doilea cdt. UL IV, Cpt. (Rz.) Costin SMARANDI- (Lt.) al doilea cdt. UL I, Cdor. Daniel BONDOC- (Lt.) al treilea cdt. UL III arme sub apă şi Cdor.(Rz.) Florin ZAMFIR- (Lt.) al treilea cdt. UL III.
„Cu toţii am fost miraţi de sentimentul că la data când am format primul echipaj nava ni se părea mare, spaţiile de locuit şi cuşetele de odihnă confortabile, iar careul ofiţeri chiar măricel. Acum comparând-o şi cu navele mai mari şi mai noi din jur, ni s-a părut oarecum mult mai mică“, povesteşte contraamiralul în publicaţia Magazin nautic.
La 17 decembrie 1989, contraamiralul de flotilă a fost convocat la comandantul Diviziei 42 Maritime, Cam. Ion Boian, de la care a primit ordinul să sisteze reparaţiile, DgM 29 aflându-se la acea dată în Şantierul Naval (militar) Mangalia pentru reparaţiile de garanţie, să facă plinurile de combustibil, muniţie şi alimente şi să se pregătească pentru deplasarea în Portul Midia, unde erau deja dislocate celelalte două nave din divizionul de dragoare maritime DgM 24 şi DgM 25.
Din nou la bord Colecţie Magazin nautic
O parte din echipaj, hamali în port
„În următoarele două zile am refăcut plinurile, cu un efort deosebit din partea echipajului, care la acea dată, fiind în şantier, era încadrat la aproximativ o treime din efectivul necesar, o parte dintre militari fiind detaşaţi la activităţi în economia naţională (hamali în Portul Constanţa, de exemplu). O situaţie penibilă de care îmi amintesc, a constituit-o refacerea plinurilor de alimente, care în acele vremuri constituia o problemă. Subofiţerul cu aprovizionarea mi-a raportat că de la depozit nu ne-au distribuit carne, mezeluri, ouă, ulei şi alte produse de bază din raţiile stabilite, o mare parte dintre acestea şi din produsele cu termen lung de conservare fiind substituite cu cartofi deshidrataţi şi mazăre decorticată. M-am adresat comandantului diviziei, care mi-a scris pe un bileţel cantităţile de carne, ouă, mezeluri, ulei etc. care se cuveneau echipajului conform normativelor în vigoare, l-a semnat şi m-a trimis cu el la şeful de depozit care, deşi a ”strâmbat din nas” ne-a distribuit cantităţile de alimente conform notei transmise“, retrăieşte contraamiralul de flotilă Ion Custură, primul comandant al navei, acele zile.
Pregătiţi de luptă
Pe data de 20 decembrie au plecat cu nava din Mangalia şi au acostat la Midia. Deja zvonurile despre acţiunile revoluţionare din Timişoara, Arad şi apoi din celelalte oraşe au început să contureze evoluţia evenimentelor în toată ţara. „Am ascultat la radio şi am privit la televizor transmisiunile disperate, de condamnare a mişcărilor anticomuniste, ale conducerii superioare de partid şi de stat, care au culminat cu marea adunare de la Comitetul Central din 21.12. 2019. În după amiaza aceleiaşi zile am primit de la comandantul de divizion ordinul de mobilizare generală şi alarma de luptă şi am trecut la distribuirea armamentului şi muniţiei la militari, la aducerea muniţiei la tunuri şi mitraliere instalând în acelaşi timp şi serviciile de luptă la armamentul de pe navă şi pe dana militară. Următoarea zi, pe 22 Decembrie, aflând de vestea morţii generalului Vasile Milea le-am spus ofiţerilor mei cu amărăciune, că eu cred că acesta a fost asasinat. A urmat fuga soţilor Ceauşescu, cu elicopterul, şi a început sarabanda zvonurilor false despre acţiunile teroriste, atacuri ale unor forţe ostile de pe uscat, din aer şi de pe mare“, continuă el să povestească.
În ziua următoare DgM 29 a fost nominalizat să ocupe o poziţie în dispozitivul de supraveghere întărită al Marinei Militare undeva în Baia Mamaia, la limita de nord- vest a radei Constanţa, trecând în subordonarea directă a Comandamentului Marinei Militare (CMM).
Echipajul navei, chiar şi după aducerea la bord a militarilor care lucrau în economia naţională sau care erau detaşaţi în alte unităţi şi mari unităţi nu avea o încadrare mai mare de 40% din necesar, iar despre nivelul de pregătire pentru luptă am putea spune că era foarte scăzut, nava scoasă din şantier în ianuarie 1989, parcursese o mică parte din misiunile de luptă specifice, cele mai multe asimilate cu tragerile şi lansările de recepţie.
Spre seară, toate navele din dana militară Midia au făcut manevra de plecare pentru ocuparea poziţiilor pe mare stabilite. Până la acea oră nu s-a tras nici măcar un singur cartuş în locul de dislocare permanentă de la Midia. Deja primeam prin sistemele militare informaţii belicoase despre elicoptere şi avioane inamice care veneau să atace unităţile militare, dar şi despre nave de desant care luau cu asalt litoralul românesc la Vadu, Mamaia, Costineşti, Mangalia.
Pe urmele unui „distrugător sovietic“
„Pe timpul ieşirii din port, când vânătoarele de submarine se apropiaseră de farul de intrare, am observat o rafală de proiectile venite dinspre farul Midia, unde era dislocată o unitate de apărare antiaeriană (AA), care s-a ”spart în digul de nord”, unul dintre trasoare trecând prin arborada unei nave. L-am auzit pe comandantul divizionului de vânătoare de submarine, Cpt.Rg.2 (acum Amiral) Traian Atanasiu strigând în staţia radio către Comandamentul Marinei Militare să le transmită celor de la Apărare-Antiaeriană să înceteze tirul asupra portului.
Am ieşit în punctul de staţionare al dispozitivului de supraveghere de unde am început să ţinem la zi situaţia navală cu radiolocaţia şi cu mijloacele vizuale. Am primit iarăşi o mulţime de informaţii despre grupuri de avioane şi elicoptere care acţionau în zona noastră şi în zona platformelor de foraj marin precum şi despre grupuri de nave de desant, care nu se adevereau nici vizual nici pe radiolocaţie. Apoi, noaptea târziu am primit misiunea să plecăm de la ancoră şi să identificăm o „navă inamică, un distrugător sovietic“ care pătrunsese în apele teritoriale româneşti şi patrula în zona radei Constanţa. Am ridicat ancora şi am plecat spre punctul de cercetat primit de la CMM prin radiogramă. La o analiză sumară a situaţiei, am rămas puţin descumpănit: cum aş putea reacţiona cu tunurile navei AA de 30 mm şi mitralierele de 14,5 mm în cazul unui angajament cu presupusul distrugător sovietic care ar fi putut avea tunurile de calibrul 72 mm cel puţin.
M-am consultat cu ofiţerii mei şi am decis să ne deplasăm spre locul indicat, fiind hotărât să ne apropiem la o distanţă care să ne permită o evitare în cazul în care acesta ar deschide focul. Pe măsură ce ne depărtam de punctul de ancoră, dinspre radă am observat o navă care a aprins luminile de marş, care se îndrepta spre nord la distanţă de 3-4 mile marine. Iniţial nu părea să existe pericol de coliziune, relevmentul la ţintă variind bine (pentru ofiţerii de marină puntişti care mai ştiu COLREG)“, continuă contraamiralul de flotilă să depene amintiri.
La un moment dat, după zece-cincisprezece minute de marş, a observat că deşi trecuse ceva timp de la primele observaţii, relevmentul a devenit aproape constant, distanţa micşorându-se considerabil, putând vizualiza simultan foarte bine lumina roşie şi cea verde ale unei nave mari. A apelat nava pe radiotelefon, dar n-a obţinut vreun răspuns de la aceasta, apoi a ridicat viteza la maximum pentru a scăpa de pericol. După mai bine de zece minute, distanţa între nave care ajunsese la şase cabluri a început să se menţină constantă şi apoi a început să crească, revenind apoi la drumul pentru a cerceta ”distrugătorul” din poziţia primită prin misiune de la CMM. Cu toţii au avut impresia că nava comercială pe care abia a evitat-o pusese intenţionat prova pe ei pentru coliziune.
După aproape o oră de marş au descoperit pe radar nava indicată, care era la ancoră. Au navigat cu prudenţă şi viteză redusă până când au descoperit-o vizual, aceasta având toate punţile luminate, ceea ce nu ar fi fost normal pentru o navă de luptă. „Am prins curaj şi ne-am apropiat până am descifrat numele şi am raportat la CMM că ”nava inamică indicată” este o navă comercială românească (nu-mi mai amintesc numele acesteia). Am primit ordin să mai staţionăm în zonă aproape o oră, după care ni s-a ordonat să ne întoarcem la ancoră în dispozitivul de supraveghere“, încheie el întâmplarea care a avut un final fericit.
Pericol de scufundare
Împreună cu echipajul au mai trecut prin situaţii critice până la sfârşitul anului şi ”limpezirea apelor”, una dintre acestea consumându-se în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1989. „Atunci, am fost aproape de a ne scufunda pe o mare de gradul nouă, apoi când eram aproape de intrarea în Portul Constanţa am fost luaţi ”în furcuţă” de artileria de coastă cu tunurile de 120 mm, gata să ordone ”foc asupra noastră” şi la final, după ce am reuşit cu greu să intrăm la adăpost în Constanţa, am fost aproape de a recepţiona focul concentrat al navelor staţionate în dana militară“.
Vă mai recomandăm:
Femeile mării: Irina Constanziu-Vlassopol, Teodora Angela Lefterescu şi Principesa Ileana
Se încarcă comentariile...
