Ce conţin dosarele pe care Armata refuză să le predea CNSAS: „N-am văzut nimic despre militari cu grad mai mare de maior“

Ce conţin dosarele pe care Armata refuză să le predea CNSAS: „N-am văzut nimic despre militari cu grad mai mare de maior“

Arhive Securitate FOTO Inquam Photos

Deşi legea îl obligă, Ministerul Apărării Naţionale refuză să predea arhiva luată în zilele Revoluţiei cu titlul de captură de război pe motiv că sunt documente care ţin de securitatea naţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doi cercetători ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Mădălin Hodor şi Mihai Demetriade, alături de Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, au trimis recent o scrisoare publică MApN în care cer să fie predată toată arhiva luată în contextul tulbure al sfârşitului anului 1989 cu titlul de „captură de război“. Este vorba de dosare şi documente care provin de la fostul Serviciu Secret înainte de instaurarea comunismului în România, din perioada Holocaustului, dar şi acte oficiale emise în zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989, care ar putea face lumină în Dosarul Revoluţiei.

„Ministerul nu are niciun fel de temei pentru deţinerea acestei arhive, el nefiind emitentul acelor documente. Noi am cerut predarea lor conform legii, care spune că toate arhivele fostei Securităţi trebuie predate la CNSAS. După decizia CSAT din 2006, MApN a transmis o parte din documente, dar acestea privesc militarii în termen sau pe cei din eşalonul inferior, ofiţeri superiori în niciun caz. Din ce-am cercetat eu, nu am văzut dosarele unor ofiţeri cu grad mai mare de maior“, dezvăluie Mădălin Hodor.

Imaginea Armatei în comunism: militarii mergeau la munci agricole 

Cercetătorul CNSAS spune că se ridică o întrebare: pe cine protejează Ministerul Apărării Naţionale? „Pe foştii ofiţeri MApN care au avut legături cu Securitatea şi care între timp au ajuns la grade superioare? După cum ştim, în acea perioadă, toată Armata a avansat in corpore, au ajuns toţi colonei şi generali“. Pe de altă parte, spune el, în ultimele trei decenii, Armata s-a folosit de imaginea pe care şi-a făcut-o în timpul Revoluţiei, aceea că a trecut de partea poporului, pentru a se distanţa de perioada comunistă, susţinând că nu făcea parte din sistemul opresiv, că militarii şi ofiţerii erau obligaţi să meargă la munci agricole. „Este complet fals. Din documentele citite de mine reiese clar faptul că Armata a tras la Timişoara, la Cluj şi în alte părţi“, spune Hodor.

„Suntem în NATO şi trebuie să respectăm anumite standarde“

Alte documente aflate în custodia MApN se referă la perioada Holocaustului. „Armata a făcut nişte concesii către Muzeul Holocaustului din SUA şi a trimis o serie de documente, dar refuză cu obstinaţie să declasifice şi să predea documentele către CNSAS“, reclama cercetătorul.

La fel de important era să fie făcute publice documentele de arhivă privind implicarea Armatei Române în Campania din Est. „Este de neînţeles pentru noi, ca istorici, această atitudine ostilă pe un subiect care ar trebui să fie de dânşii promovat. Suntem în NATO şi trebuie să respectăm anumite standarde, nu doar formal, ci şi practic, să ne înţelegem rolul nostru: să ne asumăm trecutul şi să nu încercăm să ascundem gunoaie sub preş de dragul unor aşa- zice interese de moment naţionale. Sunt convins că pe lângă domnul ministru Nicolae Ciucă sunt generali care îl sfătuiesc să nu facă lucrul ăsta pentru că ar exista o problemă de imagine a Armatei, ceea ce este complet fals. Nu văd de ce expunerea crimelor din timpul Holocaustului ar prejudicia cu ceva imaginea Armatei de azi, sau dacă am afla că generali ai Armatei Române înainte de ’89 au colaborat cu Securitatea nu văd cu ce ar afecta activitatea actuală a Armatei“, spune cercetătorul.

Ce spune MApN

După ce scrisoarea celor trei a apărut în spaţiul public, MApN a transmis un comunicat de presă în care a precizat că în anul 2006, toate documentele care privesc fosta securitate din arhiva Ministerului Apărării Naţionale au fost predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu excepţia celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securităţii naţionale. Ministerul Apărării Naţionale mai anunţă formarea unei comisii mixte MApN - CNSAS care va analiza documentele din arhiva ministerului legate de activitatea fostei Securităţi.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările