Candidaţii de Dreapta la Primăria Constanţa se acuză reciproc de blat cu PSD
0„Stelian Ion face jocurile PSD la Constanţa“, a spus Vergil Chiţac la un post naţional de televiziune. În replică, candidatul USR îi acuză pe cei din conducerea PNL de jocuri de culise.
Vergil Chiţac, candidatul PNL La Primăria Constanţa, a spus într-o intervenţie la DIGI 24 că „Stelian Ion face jocurile PSD la Constanţa“, pentru că „pur şi simplu nu şi-a dorit ca noi să avem o uniune electorală“.
Legat de întrebarea dacă PSD va recâştiga Primăria Constanţa atâta vreme cât forţele de Dreapta au candidaţi diferiţi: Vergil Chiţac (PNL) şi Stelian Ion (USR), reprezentantul liberalilor a explicat de ce nu s-a făcut alianţă la Constanţa.
„Când vrei să faci o alianţă începi discuţiile de la principii, proiecte, de la problemele Constanţei şi la final ajungi la oamenii care să le poată pune în operă. USR a dorit exact invers. Noi nu am fost de acord cu ei. Tot când începi să faci o discuţie de felul acesta şi o finalizezi pleci de la nişte procente, de la nişte sondaje. Sigur că ele pot diferi. În două luni, sondajele acestea pot să arate altfel, însă la momentul discuţiei noi am avut nişte sondaje, am pus procentele pe masă şi am vrut să discutăm. Domniile lor nu au acceptat aceste cifre. Ei au zis că şi-au făcut propriul sondaj. Nici acum nu ştim cifrele şi pur şi simplu s-au retras din discuţie“, a dezvăluit Vergil Chiţac.
Acuzat că face „jocurile PSD la Constanţa“, Stelian Ion îi răspunde pe Facebook: „Domnului amiral îi răspund astfel: unde eraţi, domnule Chiţac, în 2018, când eu mă băteam în Comisia Iordache cu toţi golanii pesedişti care voiau să-i scape de puşcărie pe Dragnea, pe Mazăre, pe Strutinski, pe Nicuşor Constantinescu şi pe toţi infractorii cu gulere albe din România? Unde eraţi şi ce aţi făcut concret când eu îmi făceam ficatul chisăliţă în luptele cu bandiţii de Nicolicea, Iordache şi Şerban Nicolae?!
Vă răspund eu: eraţi ascuns sub masă, stăteaţi prin plimbărici oficiale şi vă făceaţi legi, împreună cu pesediştii, ca să puteţi cumula pe viitor pensia de militar (de aproape 10.000 de lei/lună) cu aceea de parlamentar. Întrebat de jurnalişti, afirmaţi atunci cu seninătate că e moral un astfel de cumul şi le reproşaţi că sunt rautăcioşi. Fapte concrete, dovedite, nu gargară scrisă de consultanţii de 2 bani care vă învaţă să mă torpilaţi pe mine şi mai puţin pe Făgădău, ca să mai câştigaţi un procent amărât.
V-am votat în 2016, mi-am pus toată speranţa atunci că putem scăpa de Făgădău. După ce aţi pierdut alegerile, într-un context în care nu aveaţi voie să le pierdeţi, cu contracandidaţi foarte slabi, am înţeles că blatul dintre PNL şi PSD ne-a mai aruncat timp de încă un ciclu electoral în braţele PSD. V-aţi batut între voi, în PNL, în loc să vă bateţi cu Făgădău şi Felix Stroe. V-aţi bătut joc de noi toţi. Poate unii au uitat, eu nu. După care v-aţi pus poalele-n cap şi v-aţi făcut şi plângeri penale. Nu, mulţumesc! Exact din cauza asta am intrat în politică. Din cauza acestei mizerii, a blatului din 2016. Nu mai primesc ciorba asta stricată! Eu şi echipa USR PLUS vom trimite acasă PSD!
Aţi avut ocazia să arătaţi ce puteţi în alegerile locale din 2016, apoi ca parlamentar. Aveţi ZERO realizări ca parlamentar. Acesta este, în plus, unul dintre criteriile care ne diferenţiază: eu sunt cel mai activ parlamentar de Constanţa şi printre cei mai activi din ţară. Dumneavoastră sunteţi undeva în ultimele bănci. Aşa ne-am onora de atribuţii şi ca primari: eu activ, dumneavoastră cu teorii şi poveşti rostite pedant şi perdant.
Fac eu blat cu PSD-ul? Cred că ar trebui să daţi dovadă de mai multă decenţă. Nu vă prinde rolul de precupeaţă, rol pe care vi-l scriu alţii. Din cauza blatului dintre PNL şi PSD nu avem azi alegeri în 2 tururi! Ca să fie clar! Vă convine şi unora şi altora să vă menţineţi pe funcţii baronii locali. Aţi obţinut sprijinul nostru la învestirea guvernului, promiţându-ne că vom avea alegeri în 2 tururi. Acum vă tânguiţi că aveţi procente puţine şi vreţi să jucaţi tot dumneavoastră şansa tinerei generaţii doar pentru că aveţi în spate milionari care vă susţin.
Eu fac blat cu PSD-ul? Sau domnul Mihai Lupu, abonat la contracte cu statul, prieten cu Arsene de la Neamţ, care a bătut palma cu Felix Stroe la Constanţa?
Eu fac blat cu PSD-ul sau cei din conducerea PNL Constanţa care mimează că vă susţin, dar în realitate nu au uitat când le-aţi întors spatele şi le e teamă că, dacă aţi ajunge printr-un miracol primar, le-aţi lua funcţiile de conducere.
Dumneavoastră vă pretindeţi principial, pretindeţi că vorbiţi doar despre proiecte, nu despre funcţii, dar cearta cu PNL Constanţa din 2017 despre ce a fost? Despre funcţii, nu-i aşa? Nemulţumit că nu aţi obţinut funcţia de conducere pe care o revendicaţi, le-aţi făcut plângeri penale colegilor dumneavoastră care v-au făcut senator, care au cheltuit bani şi au lipit afişe pentru dumneavoastră. După ce le-aţi făcut plângeri penale, i-aţi înjurat. Iar acum vreţi susţinerea lor. Spun ce am mai spus: dacă aş fi fost membru PNL Constanţa, aş fi intrat în depresie după desemnarea dumneavoastră drept candidat la aceste alegeri locale.
Eu ştiu aşa: un general, un amiral ştie să-şi aleagă şi aliaţii şi adversarii. Dumneavoastră sunteţi poate genial la inginerie navală, dar sunteţi un dezastru ca strateg. Vă torpilaţi posibilii aliaţi şi vă daţi găuri în propria barcă. Iar pe cei care vă ajută îi trataţi cu dispreţ, plângeri penale şi înjuraturi. Nu vă doriţi să câştigaţi alegerile. Cumulul pensiei speciale de militar cu indemnizaţia şi pensia de parlamentar e mai dulce. În fond, de ce v-aţi dori? Nu sunteţi constanţen (locuiţi în Eforie), nu v-aţi născut şi nu aţi făcut primii paşi în Constanţa. Eu vreau să fac un oraş în care copiii noştri să-şi dorescă să rămână. Tinerii din Constanţa nu ştiu cum să părăsească mai repede acest oraş pentru a-şi construi un viitor decent.
În final, vă mai spun un lucru: ameninţările cu anchete ”jurnalistice”, nu ţin la mine. Ştiu că aveţi un sprijin financiar puternic, ştiu că se pompează bani către mass-media doar ca să mă denigreze şi să vă dea o şansă. Ştiu că asta vă este strategia. Dar aşa nu veţi reuşi să construiţi. Veţi pierde lamentabil, iar pe mine mă veţi întări şi ambiţiona şi mai mult. Nu e o laudă, ci o realitate. Pe zi ce trece mi se confirmă tot mai mult că sunt singura variantă care vrea şi poate să aducă o schimbare reală la Constanţa. Restul…. milioane aruncate pe fereastră pentru ambiţii mărunte.
Aţi spus că veţi faceţi o campanie decentă, fără atacuri. În schimb, spuneţi că eu fac jocurile PSD la Constanţa. Nu vă dau eu sfaturi, aveţi oameni plătiţi pentru asta, dar cred că mai nimerit ar fi fost să-i criticaţi pe Făgădău şi pe cei din PSD, nu pe mine. Poate ar fi trebuit să vedeţi că pleacă oameni din PNL, oameni care vă acuză de blat cu PSD. Peneliştii spun ei înşişi că s-a făcut un astfel de blat. Şi în condiţiile astea, grija dumneavostră cea mare sunt eu?
Stelian Ion nu a făcut, nu face şi nu va face vreodată jocurile PSD la Constanţa sau oriunde altundeva. Dimpotrivă!“
Pe aceeaşi temă:
Premierul Ludovic Orban: „Deocamdată nu am intenţia de a amâna alegerile locale”