Şarpele Glykon, comoara din vechiul Tomis. Ce reprezintă arătarea cu cap de oaie, coadă de leu şi păr de om
0Cea mai valoroasă descoperire făcută la Constanţa rămâne tezaurul de sculpturi din care face parte şi Şarpele Glykon, statueta cu cap de oaie, păr şi urechi de om şi coadă de leu.
Piesa, descoperită la 1 aprilie 1962, laolaltă cu grupul sculpural Fortuna cu Pontus, aedicula cu dublă reprezentare a zeiţei Nemesis şi bustul zeiţei Isis, dar şi alte sculpturi şi bazoreliefuri romane, reprezintă o divinitate a binelui, protector al casei şi familiei. Sculptat dintr-un singur bloc de marmură, Glykon are cap de oaie, păr şi urechi de om şi coadă de leu.
La 1 aprilie 1962 primul secretar Vasile Vâlcu l-a sunat pe Vasile Canarache, cel care a fondat Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa, şi l-a anunţat că pe terenul Gării Vechi «s-a găsit un cap de statuie». Foarte mirat, acesta a chemat arheologii şi s-au dus la locul indicat, adică la şantierul de vizavi de Complexul Colonadelor de pe strada Traian din Constanţa. Într-adevăr, din pământ ieşea capul unei statui, care o reprezenta pe zeiţa Fortuna.
„Când apare ca o protectoare a oraşului, Fortuna poartă pe cap o coroană murală, simbolizând zidurile acelui oraş. La picioarele ei este reprezentată uneori o altă divinitate, personificare a unui element geografic, care ajută la identificarea oraşului respectiv”, preciza Vasile Canarache în albumul dedicat descoperirii.
Monumentele reprezintă divinitaţi clasice din pantheonul greco-roman, precum şi zeităţi orientale şi locale: Fortuna cu Pontos, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Selene, Hecate, Nemesis în dublă ipostază, Dioscurii, Gratiile, Isis, Cybela, Mithras, Şarpele Glykon şi Cavalerul Trac. Piesele descoperite pot fi admirate în Sala Tezaur a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Vasile Canarache s-a născut într-o zi de 6 februarie 1896, la Galaţi, în familia ceferistului Leonida Canarache. Când a ajuns la Constanţa, Canarache avea 20 de ani. Era în ajunul marelui război din 1916. Povesteşte, în prefaţa uneia dintre lucrările semnate mai târziu: „Venisem în Dobrogea şi începusem să răscolesc urmele istoriei vechi, răspândite pretutindeni în ţinutul dintre Istru şi Pontul Euxin. Abia atunci, atât de târziu, am putut cunoaşte ce imensă bogăţie, lăsată de lumea antică, ascunde caldarâmul de bolovani şi nisip al târgului Mangaliei, ridicat pe spinarea ruinelor străvechiului Callatis, care a supravieţuit atâtor civilizaţii: a pietrei cioplite, a epocii metalelor, a strălucirii elene, a puterii romane, a lumii bizantine, a bancherilor genovezi şi a semeţiei moscheelor cu minarete îndreptate sus de tot, către înălţimile cerului albastru. (…). Oamenii aduceau la primărie şi la cafenea bucăţi de marmură frumos cioplită sau cu litere săpate, oale vechi, lustruite cu negru şi cu roşu, monede de aramă şi de argint, opaiţe şi pahare de sticlă, dar mai ales mici statuete de lut ars, cu resturi de culoare albă, albastră, roşie sau purpurie, cu praf şi foiţă de aur.“
„Lămuream oamenilor că oriunde săpăm, găsim morminte şi chiar cimitire întregi, cu oameni îngropaţi sau arşi pe jarul rugului. În borcanele cu oseminte arse, în coşciugele de piatră, ca şi în mormintele din pământul viu, găsim tot felul de bunuri pământeşti cu care mortul fusese aşezat în odihnire, după obiceiul neamului şi ale religiei, după loc şi după vreme, după tradiţii şi credinţe. Văzând aceste bunuri lumeşti, fie podoabele puse pe pieptul, pe capul, pe mâinile şi pe degetele mortului, fie vasele cu merinde şi cu băuturi pentru ziua de apoi, ori bănuţii de aramă şi de argint, cu care sunt îngropaţi de mii de ani morţii, sau jucăriile, armele şi sculele vieţii, putem desluşi cum trăiau oamenii şi cum a fost viaţa în trecut. Aşa s-a născut Muzeul de Arheologie din Constanţa: prin pregătirea preoţească a oamenilor lui, acasă la oamenii pământului dintre Dunăre şi Marea Neagră, pământ pârjolit de veacuri, dar totdeauna viu.”
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
