Statuia lui Mihai Viteazul din centrul Clujului, victima lui “Dorel “de la Primărie. Ce s-a întâmplat după ce acesta a montat  invers cifra 9

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al Primăriei Cluj-Napoca a făcut o gafă demnă de filmele cu proşti: a montat invers cifra 9 din textul de pe soclul statuii care preciza anii domniei lui Mihai Viteazul. Astfel, conform textului, primul unificator al României a domnit 38 de ani, din 1563 până în 1601, şi nu 8 ani, cum am învăţat la Istorie.

În urma unor lucrări de întreţinere a statuii lui Mihai Viteazul, cifra 9 din textul referitor la domnia voievodului a fost montată eronat, ca 6, astfel că domnia voievodului nu se mai întinde acum între 1593-1601, ci este cuprinsă între 1563 – 1601. Situaţia puţin spus hilară a fost semnalată de un cititor al cotidianului  voceatransilvaniei.ro Acesta a relatat că pe statuia lui Mihai Viteazul din piaţa cu acelaşi nume din centrul Clujului perioada domniei voievodului este afişată eronat.

“Nu se poate şti ce a fost în mintea celui care a montat astfel cifra, dar mă miră lipsa de vigilenţă a autorităţilor. În loc să se preocupe doar de mărţişoare, mai bine ar fi atenţi şi la statuile simbolice din oraş”, a precizat clujeanul care a sesizat problema către voceatransilvaniei.ro.

Gafa datează din decembrie 2013

Conform reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca, reaşezarea literelor şi cifrelor, căzute sau furate, pe statuia lui Mihai Viteazul, a fost efectuată de angajaţi de la Serviciul de Spaţii Verzi şi Monumente Istorice din cadrul primăriei, în decembrie 2013. “Au înlocuit literele, din grabă, să facă treabă bună, a ieşit o treabă nu tocmai bună. Aceste lucrări se verifică, probabil nu destul de amănunţit”, a precizat pentru voceatransilvaniei.ro Iulia Perşa, reprezentant al Biroului Mass-Media al primăriei clujene.

Citeşte şi

FOTO VIDEO „Clujul nu doarme“: Boc şi perna lui portocalie, vedetele bătăii cu perne din cea mai lungă zi din an

FOTO „Clujul meu şi Clujul tău“. Zeci de mii de lei donaţi pentru tipărirea unui album neconvenţional despre oraşul Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite