Slujba de Rusalii a ÎPS Bartolomeu: despre rugăciunea pe care preoţii o spun în taină. „Întunericul poate deveni lumină, ceaţa nu“
0Mitropolitul Clujului, ÎPS Bartolomeu Anania, a vorbit în slujba de Rusalii de acum 14 ani despre rugăciunea pe care preoţii o spun în taină şi pe care credincioşii nu o aud în biserică. „Feriţi-vă de cei ce propovăduiesc întunericul, dar mai cu seamă de cei ce propovăduiesc ceaţa”, mai spunea în slujba de Rusalii „leul Ardealului”.
„Fariseii continuă să vadă cu ochii trupeşti, dar rămân orbi şi păcătoşi cu ochii sufletului”, spunea la slujba de Rusalii din 2 iunie 2001 ÎPS Bartolomeu, trăgând concluzia pildei nevăzătorului care a fost vindecat de Iisus datorită credinţei lui. Deşi au trecut patru ani de când a plecat la cele sfinte, slujbele fostului Mitropolit al Clujului au rămas unele dintre cele mai frumoase. „Există în lumea aceasta atâţia nevăzători, eu însumi am avut o soră mică, nevăzătoare, dar de câtă lumină interioară era năpădit sufletul ei... A murit la 16 ani, dar era talentată, bună, blândă, iubitoare, scria poezii şi cânta la pian. Dumnezeu a chemat-o, dar nu vă puteţi imagina câtă lumină interioară a credinţei în Dumnezeu şi a îngăduinţei faţă de propria stare era în acea fiinţă. Există atâţia nevăzători, dar important e ca ei să aibă lumina interioară şi foarte mulţi o au. Noi, la facultatea de Teologie, avem doi tineri nevăzători foarte buni studenţi. Învaţă prin mijloacele lor, dar sunt foarte buni. De asemenea, aţi auzit de părintele Teofil Părăian, de la Sâmbăta de Sus, care v-a vorbit şi de la acest amvon. E orb din naştere, dar a făcut studii strălucite de teologie la Sibiu, arhimandrit şi unul dintre cei mai străluciţi duhovnici şi luminaţi propovăduitori de ai Evangheliei”, a arătat ÎPS Bartolomeu Ananian.
„Ne spune Cartea Apocalipsei că Dumnezeu primeşte la El pe cei fierbinţi sau pe cei reci, nu pe cei căldicei. Întunericul poate deveni lumină, ceaţa nu. Recele poate deveni cald sau fierbite, căldicelul rămâne căldicel. Pe cei căldicei, Dumnezeu îi va lepăda de la mântuirea sa. Ei bine, fugiţi de întuneric, fugiţi de ceaţă şi iubiţi lumina”
ÎPS Bartolomeu
„Atenţie la orbirea interoară”
„Atenţie la orbirea interioară şi atenţie la lumina lăuntrică. Acestea sunt cele mai importante. Către ce năzuim noi în această viaţă? Către lumina ultimă a veşniciei Lui Dumnezeu. La judecata ultimă, când vom fi mântuiţi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ajutorul rugăciunilor Maicii Domnului. Mântuirea constă în a-l vedea pe Dumnezeu, în a fi cu el, în a fi părtaş dumnezeirii, dar nu în esenţa lui, care este de nepătruns, ci în lumina necreată ce izvorăşte pururea din El şi în care nădăjduim să fim învăluiţi . Această lumină a dat-o din el înainte de a crea lumea când a spus: <<să fie lumina>>. Aceasta e fericirea, acesta e raiul pentru care ne rugăm, pentru care postim, petru care mergem la biserică. Ca să ne adunăm acolo, în cer, o zestre de lumină pentru ca prin fapte să ne apropiem de Dumnezeu care este izvorul luminii. Domnul a spus înainte de a videca orbul: << Cât sunt în lume eu sunt lumina lumii. Când nu e Iisus Hrisos în lume? Şi atunci când a fost vieţuitor pe Pământ până la vârsta de 33 ani şi apoi când s-a înălţat la cer, a spus apostolilor: <<iată eu sunt cu voi toate zilele până la sfârşitul veacului. Aşadar, El e lumina, El e lumina lumii, către El nădăjduim, şi după această lumină tânjim aşa cum tânjeşte cerbul după izvoarele apelor . Ne spune Domnul că viaţa veşnică estea ca ei, oamenii, să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care l-ai trimis”, continuă slujba.
„O rugăciune a sfintei liturghii pe care o rosteşte un preot sau un arhiereu în taină, una pe care nu auziţi în biserică este: <<Fă Domane să strălucească în inima noastră lumina cea dreaptă a cunoaşterii dumnezeirii tale>>”
ÎPS Bartolomeu
Rugăciunea de taină
„O rugăciune a sfintei liturghii pe care o rosteşte un preot sau un arhiereu în taină, una pe care nu auziţi în biserică este: <<Fă Domane să strălucească în inima noastră lumina cea dreaptă a cunoaşterii dumnezeirii tale>>. Aşadar lumina cea dreaptă a cunoaşterii Dumnezeirii lui Iisus Hristos. Pentru aceasta nădăjduim spre lumină, aşa cum nădăjduieşte pământul, iarba florile, copacii, aşa şi suflet nostru nădăjuieşte spre lumină. În încheiere, vă mai spun un lucru: <<rău e ca omul să stea în întuneric, bine şi fericit lucru e să stea omul în lumină. Mai rău decât întunericul e ceaţa. Ceaţa e starea de mijloc între lumină şi întuneric. E aceea ce se defineşte drept confuzie. Feriţi-vă de cei ce propovăduiesc întunericul, dar mai cu seamă de cei ce propovăduiesc ceaţa - jumătate de lumină, jumătate de adevăr, jumătate de iubire, jumătate de mântuire. Ne spune Cartea Apocalipsei că Dumnezeu primeşte la El pe cei fierbinţi sau pe cei reci, nu pe cei căldicei. Întunericul poate deveni lumină, ceaţa nu. Recele poate deveni cald sau fierbite, căldicelul rămne căldicel. Pe cei căldicei, Dumnezeu îi va lepăda de la mântuirea sa. Ei bine, fugiţi de întuneric, fugiţi de ceaţă şi iubiţi lumina, năzuiţi către ea, către lumina de care să vă vrednicească şi să ne vrednicească Cel ce a deschis atunci ochii orbului şi care a grăuit pentru noi toţi: <<Eu sunt lumina lumii>>. Amin”, a încheiat ÎPS Bartolomeu.
Cine a fost Bartolomeu Anania
Bartolomeu Anania (foto dreapta, credit foto: roncea.ro), fost mitropolit al Clujului, s-a născut pe 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. Numele primit la botez a fost Valeriu. În iunie 1946, când era student la Cluj a condus greva studenţească anticomunistă, grevă urmată de un lung şir lung de arestări şi expulzări. În timpul comuniştilor, părintele Anania a fost întemniţat 6 ani, între 1958-1964. În 1948, la Sibiu, şi-a luat licenţa în Teologie. Cariera duhovnicească a început-o în 1942, la mănăstirea Antim din Bucureşti. A primit numele de călugărie Bartolomeu.
Între anii 1965-1976 a deţinut mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada. În anul 1967 ajunge arhimandrit. Cât a stat în SUA, a ţinut conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, şi a făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, în Egipt, Etiopia şi India. Stăpânea bine limba engleza.
Reîntors în România, a fost directorul Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al BOR (1976-1982). În 1982 s-a retras la mănăstirea Văratec, unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Bibliei. Pe 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. În 24 martie 2006, Arhiepiscopia a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, iar Bartolomeu a devenit mitropolit. A slujit 18 ani ca arhiepiscop şi 5 ca mitropolit.
Problemele de sănătate ale mitropolitului au început la Nicula, unde a căzut în iarna lui 2006, înainte de Anul Nou. A fost internat o perioadă, apoi şi-a reluat activitatea. În ianuarie 2011 a fost dus de urgenţă la o clinică din Viena. A murit pe 31 ianuarie 2011, în urma unei suferinţe cardiace, la 89 de ani. Trupul său a fost înmormântat, în prezenţa Patriarhului BOR şi a numeroşi prelaţi ortodocşi în cripta ierarhilor de la demisolul catedralei mitropolitane din Cluj.
Mica „revoluţie“ din primăvara lui 1946. „Părintele“ Anania a condus greva studenţilor clujeni
„În acel Cluj al primăverii lui 1946, nu comunismul era principala preocupare a vieţii academice, ci problema ungurească, problemă veche şi reînoită acum, cînd stăpânirea maghiară fusese alungată din nordul Ardealului. Dacă românii se întorceau „acasă” şi trăiau din plin sentimentul biruinţei, ungurii nu ezitau să-şi arate duşmănia faţă de această victorie (...). Refuzau să vorbească româneşte în localurile publice, înjurau pe limba lor şi nu o dată s-au petrecut acte de provocare directă asupra studenţilor care purtau o panglică tricoloră la butonieră”, scrie Bartolomeu Anania, fostul mitropolit al Clujului, în „Memoriile” sale, publicate în 2008.
Călugărul Bartolomeu Anania avea 25 de ani în 1946 şi era student în anul al II-lea la Medicină. Ajunsese să fie numit preşedintele anului doi de la Medicină. Pentru că rezolva problemele studenţilor (medicamente gratuite, mai multă hrană etc.), Valeriu Anania s-a ales cu o bună imagine care l-a adus în fruntea Centrului Studenţesc „Petru Maior”, drept preşedinte al studenţilor clujeni. Asta se întâmpla în perioada în care exista o tensiune maximă în rândul tinerilor care îşi făceau studiile aici, relatează cotidiantr.ro.
În noaptea de 28 mai 1946, zeci de studenţi unguri au intrat în căminul „Avram Iancu” „înarmaţi cu răngi de fier şi chiar cu pistoale şi au devastat tot parterul, făcînd zob bucătăria, sufrageriile, biblioteca şi chiar şi closetele; nici un obiect nu a rămas întreg, nici o farfurie, nici un pahar”.
Autorităţile comuniste ale oraşului nu au făcut decât să aresteze 14 studenţi români. Şi aşa a început totul. Studenţii erau furioşi şi pregătiţi să linşeze pe oricine găsea în cale. Mii de studenţi au ieşit în stradă. Anania a fost singurul care a reuşit să îi controleze. A obţinut promisiunea ministrului de interne de atunci că studenţii arestaţi abuziv vor fi eliberaţi.
Nicula FOTO: Florina Pop
„Autorităţile intenţionau să muşamalizeze totul şi (...) să arunce vina pe studenţi, pe acei huligani care-i provocaseră de atîtea ori pe fraţii şi conlocuitorii noşri unguri (...). Ungurii lucraseră cu cap, deveniseră – cu uşurinţă - posesori ai carnetului roşu, iar Partidului Comunist nu-i convenea, tocmai acum, să îşi aresteze propriii membri şi să-i defere ca pe nişte anarhişti, tulburători ai ordinii publice”, scrie Anania în „Memoriile “ sale.
Pe 31 mai 1946, alţi şapte studenţi fuseseră luaţi de pe stradă şi duşi la poliţie, fără motiv, şi închişi în afara oraşului. Rectorul universităţii şi decanii refuzaseră deja să îi sprijine pe studenţi. Pe 1 iunie la ora 10.30, a fost declarată greva de protest a studenţilor din Universitatea Dacia Superioară. Călugărul Anania a ştiut să-i ţină sub control pe miile de studenţi nervoşi. Îi îndemna să nu răspundă la provocări. Pe 4 iunie, Anania a fost exmatriculat, iar, alături de el, sute de alţi studenţi urmau să fie trecuţi pe aceeaşi listă. Deşi trecuseră mai multe zile de grevă, studenţii nu primeau niciun răspuns la cererile lor. Presiunea asupra lor creştea: nu li se mai servea mâncare în cantine, nu mai primeau medicamente gratuite, iar poliţia urma să evacueze căminele. „Îngerul cu barbă“ i-a îndemnat atunci pe studenţi să plece de bunăvoie, înainte s[ fie daţi afară. Au pornit spre casele lor, umplând trenurile, şi au scris cu cretă pe vagoane că fuseseră alungaţi din Alma Mater.
Pe 19 iunie, după 19 zile lungi de grevă, unul dintre cei şapte studenţi arestaţi şi scoşi din oraş a sunat la Cluj, anunţând că au fost eliberaţi. S-a dat un comunicat prin care se anunţa ridicarea grevei. A doua zi, a venit un alt comunicat care anunţa autodizolvarea Centrului Studenţesc „Petru Maior”.
„Era un act de capitulare, pe care eu, unul, l-am isclăit în genunchi, plângând (...). Epilogul acestor evenimente, ca orice epilog, a fost scurt. În numai cîteva zile, Clujul s-a umplut iarăşi de tineret. S-au redeschis căminele şi cantinele, căminul „Avram Iancu” a fost pus în reparaţie rapidă. De grevă nu mai vorbea nimeni, trecuse (...). Din toată Universitatea, doar eu rămăsesem exmatriculat”, scrie Anania, în „memoriile“ sale, citat de cotidiantr.ro.
De ce i se spunea „Leul Carpaţilor“
Tăria de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă ştia că acestea nu le vor cădea bine unora, intransigenţa şi conservatorismul cu care apăra valorile creştin-ortodoxe sunt motivele pentru care Bartolomeu Anania era supranumit şi „Leul Ardealului“.
Prima dată i-a spus aşa o măicuţă, stareţa de la Mănăstirea Râmeţ.
Însă, într-o întâlnire cu jurnaliştii, din ianuarie 2008, păstrată sub formă de înregistrare pe blogul fostului mitropolit, acesta spunea că leul, deşi este regele animalelor, „are parte de cea mai nenorocită moarte. Neavând duşmani naturali, nu-l mănâncă nimeni şi moare numai de bătrâneţe. Şi cum moare? Îi cad dinţii şi nu se mai poate hrăni, nu mai poate vâna, dar nici să mănânce din ce vânează altul. Şi moare ca un bicisnic, mâncat de furnici şi de muşte. Sper că nu îmi doriţi aşa ceva“.
Satul, văzut de pe dealul mănăstirii Nicula FOTO: Florina Pop
Nicula, a doua casă
La câţiva kilometri de Cluj-Napoca, undeva, aproape de culmea unui deal mereu verde, se înalţă mândra Mănăstire Nicula, unde vin oamenii cu zecile de mii să se închine unei icoane făcătoare de minuni. În acest loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al ortodocşilor din Transilvania, Bartolomeu Anania, fostul mitropolit al Clujului, şi-a găsit a doua casă.
Prelatul a terminat aici de tradus versiunea sa din Biblie, şi-a scris memoriile, şi-a primit oaspeţii de soi, a spus poveşti cu tâlc şi şi-a pregătit predicile.
Măicuţa Galineea, cea care i-a fost alături fostului mitropolit mai bine de 20 de ani, te primeşte în pragul chiliei cu un zâmbet luminos, aşa cum probabil îl primea şi pe „Înaltu’“, cum îi spunea aceasta lui Bartolomeu. Ea şi Bârsan, un câine ciobănesc de vreo 7-8 ani cu care Anania bătea dealurile din apropiere, sunt singurii care îi păzesc casa, aşa cum făceau şi odinioară. Toiagul lui Anania stă şi acum sprijinit de tocul uşii dormitorului, parcă aşteptându-l.
Citeşte şi
Mica „revoluţie“ din primăvara lui 1946. „Părintele“ Anania a condus greva studenţilor clujeni
Se încarcă comentariile...
