O tânără din Lituania a venit la Cluj să promoveze voluntariatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaida Svobūnaite
Vaida Svobūnaite

Vaida Svobūnaite (23 de ani), din Lituania, a decis să vină la Cluj pentru a face voluntariat în cadrul unui program finanţat de European Volunteer Service (EVS), împreună cu alţi cinci tineri din Danemarca, Germania, Bulgaria, Spania şi Italia.

Deşi este licenţiată în business internaţional şi are oferte de lucru din Austria şi Canada, Vaida a ales totuşi să petreacă patru luni la Cluj pentru a promova voluntariatul în rândul românilor. Scopul proiectului EVS la Cluj este organizarea mai multor evenimente între 14 şi 20 mai pentru a reprezenta mai bine ideea de voluntariat şi pentru a chema oamenii la acţiune. Proiectul se derulează în parteneriat cu Centrul de Voluntariat Cluj.

„Lituania are mai mulţi ţigani decât România şi totuşi nu avem imaginea asta"

Ea a ajuns aici în 1 martie şi e plăcut impresionată de oameni. „Am simţit foarte multă deschidere şi căldură din partea clujenilor cu care am intrat în contact până acum. Nu mă aşteptam la aşa ceva, fiind obişnuită cu modul de a fi a lituanienilor, care sunt oameni mai închişi. Pe de altă parte, când le-am spus prietenilor şi familiei că urmează să merg în România, toţi mi-au spus că sunt nebună. Asta din cauză că tot ce ştiau era că sunt foarte mulţi ţigani. După ce am ajuns, mi-am dat seama că realitatea e cu totul alta. Lituania are mai mulţi ţigani decât România şi totuşi nu avem imaginea asta în Europa", a declarat Vaida.

Pentru organizarea tuturor evenimentelor din cadrul proiectului, tânăra voluntară a trebuit să obţină colaborarea mai multor instituţii. „Până acum, m-am înţeles foarte bine cu cei de la Rosal Grup pentru un proiect de ecologizare, cu cei de la Habitat for Humanity şi cu conducerea Grădinii Botanice, unde vom organiza o după-masă de lectură".

Însă au fost şi situaţii în care Vaida s-a lovit şi de reacţii mai puţin plăcute: „a trebuit să merg la Primărie pentru a obţine o aprobare. Deşi iau lecţii de română de două ori pe săptămână, încă nu mă descurc, aşa că am vorbit pe engleză. Prima funcţionară pe care am abordat-o nu era vorbitoare de engleză aşa că a plecat să caute pe cineva cu care să mă pot înţelege. După aproximativ 20 de minute, a venit cu cineva. Am expus nevoile proiectului şi mi s-a spus că aprobarea va dura ceva vreme şi că voi fi contactată mai târziu. După trei săptămâni de tăcere din partea Primăriei, am decis să las obţinerea aprobărilor în seama colegei de la Centrul de Voluntariat Cluj. Am înţeles că unele lucruri nu se mişcă foarte repede în România".

Tot la partea mai puţin plăcută a activităţii ei aici Vaida a mai adăugat poluarea din Cluj, dar şi şoferii extrem de agresivi. „Era să fiu călcată de autobuz sau de alte maşini de câteva ori!". Cu toate acestea, imaginea despre Cluj, per ansamblu, a rămas una pozitivă.

După Cluj, urmează Canada

Discutând despre Lituania, Vaida a declarat că şi acolo sunt probleme. Deşi ţara e parte a UE din 2004, încă se chinuie să iese din sfera de influenţă a Rusiei. „Chiar lângă noi, e oraşul Kaliningrad, care e enclavă rusească. Pe lângă asta, avem o mulţime de ruşi care refuză să vorbească lituaniană. Şi bineînţeles, de la Rusia primim gaz şi petrol aşa că e destul de greu." După 30 iunie, când se va încheia proiectul în Cluj, Vaida plănuieşte să meargă în Canada, dar speră să se întoarcă la Cluj. „O să îmi lipsească atmosfera de cultură de aici. Pentru mine, acest oraş e unul boem, cu un viitor strălucit în faţă".

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite