Candidaţii pentru Colegiul 5 Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La colegiul 5 Camera Deputaţilor, care cuprinde  oraşul Gherla şi alte 16 comune limitrofe, se luptă cu şanse pentru un fotoliu de parlamentar candidatul USL, Radu Zlati, un maramureşean care a ajuns să candideze la Cluj datorită prieteniei cu Crin Antonescu, şi femeia de afaceri Felicia Gheorghiu (ARD).

La colegiul 5 Camera Deputaţilor, care cuprinde  oraşul Gherla şi alte 16 comune limitrofe: Aluniş, Apahida, Aşchileu, Borşa, Chinteni, Corneşti, Dăbâca, Fizeşu Gherlii, Gârbău, Iclod, Panticeu, Recea Cristur, Sânmartin, Sânpaul, Ţaga şi Vultureni, candidează Radu Zlati (USL), Gheorghiu Felicia (ARD), Torok Balint (UDMR), Filep Alexandru  (PPMT), Kepiro Vasile (PPDD), Toderici Valeri (PRM) şi Hangan Marius Florin (PER).
 

Pentru a afla în ce colegiu vei vota, intră pe harta electorală interactivă de pe adevarul.ro.


Paraşutat la Cluj de la centru


Cele mai mari şanse le are candidatul USL, Radu Zlati, întrucât primarul oraşului Gherla şi edilii din cele mai multe comune ale colgiului sunt din acest partid. Deşi nu este clujean, el a fost trimis într-un colegiu unde are şanse să fie ales de însuşi preledintele PNL, Crin Antonescu, cu care a fost coleg de facultate. Zlati a fost numit în luna august consilier prezidenţial de Crin Antonescu, cei doi fiind colegi pe când urmau cursurile Facultăţii de Istorie-Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Odată terminat interimatul lui Antonescu, Zlati a fost numit consilier la Cabinetul Ministrului Educaţiei, Culturii Tineretului şi Sportului. Membru PNL din 1990, Zlati a fost profesor de istorie şi director de liceu.

Coleg de chefuri cu preşedintele PNL


Zlati s-a născut în Mediaş, în 1960, şi a făcut gimnaziul şi liceul la Sibiu. Începând cu anul 1980 a urmat Facultatea de Istorie-Filosofie din Bucureşti. " Facultăţii de Istorie-Filozofie, unora dintre profesorii acesteia (adâncă recunoştinţă modelului de intelectual care a fost şi este pentru mine doamna profesor Zoe Petre, precum şi bunătăţii sufleteşti a doamnei profesor Ligia Bârzu – RIP) dar mai ales colegilor de an, de chefuri şi de lungi discuţii în noapte le datorez ceea ce am devenit: ca intelectual (= om care se îndoieşte), ca profesor, ca om – nu în ultimul rând. În acei ani trecut (şi unii au rămas) prin viaţa mea oameni precum Ionuţ Cucliciu (de la el mi-a rămas boala ceaiului, pe care o simt ca o binecuvântare), Andrei Vârlan (RIP – maestrul nostru de bridge), Octavian Popa (Popică), Cristi Tivig, Florin Cernat, Crin Antonescu, Eduard (Geo) Iordăchescu, Ioan Şovar, Vlad Zirra", scrie profesorul pe blogul său. De asemenea, el se declară fan înrăit al romanelor fiction ale lui Tolkien.


Profesor de istorie şi director de liceu

Din 1990, Zlati e profesor la Liceul Pedagogic Sighetu Marmaţiei.  În perioada 1997-2000 a fost director al acestei instituţii de învăţământ. În perioada 1984-1990, a fost profesor la Şcoala din Crasna Vişeului, Maramureş. Radu Zlati a fost, între 1997 şi 1999, membru al Comisiei Naţionale de Istorie, fiind unul dintre cei care au alcătuit Programele Naţionale de Istorie, clasele IV-XII. În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de cavaler.

Candidatul ARD, proprietar de firmă multinaţională


Felicia Gheorghiu, membră a Forţei Civice a lui Mihai Răzvan Ungureanu şi proprietară a companiei cu filiale în trei ţări - Rofelix Univers SRL, care produce şi comercializează scule, unelte şi utilaje pentru industria lemnului, este candidatul ARD pentru colegiul 5. CV-ul ei arată că de-a lungul vremii, a ocupat diferite funcţii: recepţioner marfă (1983-1985), lucrător gestionar (1985-1993) şi administrator (1993-2001). În perioada 1980-1983 a fost profesor suplinitor de Fizică-Chimie la Şcoala Generală 1-8 Panaci, Suceava. Ea susţine că politica este un domeniu în care nu a mai activat până acum, nefiind înscrisă în niciun partid politic. "Am luat decizia de a intra în politică ca urmare a evenimentelor din vară, când, cu ocazia suspendării şi referendumului, în numai 3 zile practic s-au desfiinţat instituţii fundamentale ale statului”, scrie ea pe pagina web de candidat.

Profesor de matematică de la UDMR

Candidatul UDMR este Torok Balint, un profesor de matematică de 50 de ani. Din 2004 până în 2012 a fost viceprimar în Gherla, iar acum este consilier local şi profesor de matematică la Şcoala Gimnazială Nr 1.Torok Balint este membru în Comisia economico-financiară şi în Comisia de învăţământ, sănatate, familie la Consiliul Local Gherla.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite