Andreea Marin invită mamele la mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Marin este preşedintele Fundaţiei „Preţuieşte Viaţa“ şi Ambasador al campaniei Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013
Andreea Marin este preşedintele Fundaţiei „Preţuieşte Viaţa“ şi Ambasador al campaniei Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013

Vedeta TV va sta la taclale cu mamele care se vor afla vineri, de la 17.30, în faţa intrării principale a Iulius Mall. Relaţia mamă – copil, echilibrul între viaţa de familie, profesie şi dorinţele proprii, drepturile femeii sunt câteva dintre subiectele ce vor fi abordate

Şcoala Mamelor ajunge, pe 12 octombrie 2012, la Iulius Mall Cluj. Andreea Marin - Bănică şi o echipă de specialişti le dau întâlnire mamelor în incinta mall-ului. În centrul atenţiei va fi pusă femeia, cu toate rolurile sale.
„Indiferent dacă sunt mame în devenire, de nou născut, adolescent sau adult, toate doamnele sunt aşteptate la o discuţie antrenantă cu Andreea Marin – Bănică şi profesioniştii Şcolii Mamelor. Pot să împărtăşească din provocările pe care le întâmpină zilnic, poate chiar să găsească soluţii.Discuţiile nu se vor axa doar pe relaţia mamă – copil. Specialiştii şi vedeta TV vor vorbi şi despre echilibrul între viaţa de familie, profesie şi dorinţele proprii, drepturile femeii şi alte subiecte care să arate că viaţa trebuie trăită frumos şi demn“, se arată în comunicat transmis presei.

Intrarea liberă
Întâlnirea între prietene este programată la Iulius Mall Cluj, pe 12 octombrie, începând cu ora 17.30, în piaţeta de la intrarea principală. Intrarea este liberă, aşa că în programul de mamă se poate strecura un eveniment pentru sufletul de femeie! Următoarea oprire a Şcolii Mamelor este pe 15 octombrie, la Iulius Mall Iaşi, urmând apoi oraşele Constanţa, Galaţi şi Ploieşti. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite