Sexul pe bani. Câte prostituate avea micul Paris, cât se câştiga la bordel acum un secol şi care era cea mai poftită „fetiţă“
0
În anul 1927, de exemplu, în România, erau aproximativ 12.000 de femei care practicau prostituţia. Tarifele, implicit impozitele, erau diferite în funcţie de categoria bordelului.
“La intrarea în bordel se plătea o taxă de intrare, iar clientul primea un bilet. În anii ’20, prostituatele câştigau, în medie, 7.500 de lei pe lună. Doar 10% dintre ele strângeau peste 10.000 de lei, în vreme ce un muncitor câştiga, în medie, 2.000 de lei, un avocat – 6.000 de lei, un medic – 9.000 de lei, iar un ministru 54.000 de lei”, notează autorul.
Pe baza condicii, se stabilea impozitul fiecăreia dintre ele. În 1921, scrie Constantin Beldie, s-a pus în aplicare legea contribuţiilor directe, conform căreia femeile uşoare erau obligate să plătească 10% din venitul realizat. Afacerea era atât de rentabilă în anul 1921, încât chiar şi cu abonamentul intrai greu în bordel duminica şi de sărbători.
Fişa de sănătate
Între anii 1925 – 1927, în baza unei noi legi apărute, era interzisă prostituţia în casele de toleranţă, iar persoanele care vroiau să practice în continuare această meserie se expuneau riscului penal al delictului de contaminare cu boli venerice. Condica a fost înlocuită cu o fişă de sănătate care a devenit confidenţială şi cuprindea starea de sănătate a persoanelor care prestau.
Într-un document din 1927 este menţionat faptul că, în România, practicau prostituţia 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franţuzoaice, 18 grecoaice, 61 rusoaice, 25 turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 poloneze, 171 cehoaice şi 947 de alte naţionalităţi. În 1930, a apărut legea sanitară, prin care trebuiau desfiinţate casele de toleranţă, iar prostituţia era scoasă în afara legii, dar “meseria” a continuat să funcţioneze sub protecţia tacită a autorităţilor
Amanta ministrului Rusiei
Prostituatele erau pe alese. Astfel, aflăm din aceeaşi lucrare care erau fetele cu cea mai mare căutare printre domnii bogaţi şi amatori de pasiuni devastatoare:
„Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi târându-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia, proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr. Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei Pokliewski-Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie".
Deosebit de frumoasă, notează autorul, Mimi a fost căsătorită, la un moment dat, cu un diplomat rus. Bătrân deja, omul a avut bunul simţ să moară la timpul cuvenit şi să lase în urma lui o moştenire îndeajuns de consistentă încât „Mimişor“ să nu mai fie obligată să „facă piaţa“ decât din propria ei plăcere”.
Napoleon, o celebritate
Pe lista celorlalte candidate la buzunarele doldora cu bani ale bărbaţilor căsătoriţi mai era şi Napoleon, o celebritate a acelor vremuri. Constantin Beldie scrie că tânăra era de o frumuseţe răpitoare, şi sub nicio formă aşa cum şi-ar închipui unii, vreun travestit.
„Napoleon era o roşcată superbă, şcolită prin străinătate, stilată şi deosebit de elegantă. Avea o fiică pe care o creştea singură. Era foarte căutată, avea „clienţi“ din lumea bună iar „afacerile“ îi mergeau atât de bine încât îşi permitea să-şi cazeze copila, cu tot cu guvernantă, în blocul Carlton, unul dintre cele mai luxoase imobile din Bucureştiul acelor vremuri, cel care s-a prăbuşit la cutremurul din noiembrie 1940”.
Multe amintiri, descrise fără ocolişuri
Bucureştean prin naştere (1887-1954), Constantin Beldie a surprins în memoriile sale întreaga varietate de intimităţi uitate ale societăţii mondene din Bucureştii de odinioară.
Bucureştii începutului de veac XX, „înca nemecanizat şi, de aceea, mai umanizat“ păstra „vestigii ale timpului vechi“ de la cucoanele „cu rochii împedicate şi pălării cloche“ la „ultimii spoitori în şalvari arnăuţeşti, tăbărâţi cu tot tribul în cap cu bulibaşa cel mătăhălos, pletos şi bărbos, pe maidane“. Obiceiurile bucureşteanului se rezumau la câteva elemente definitorii: „haimanalîc, pezevenglîc şi curvasalîc“. Sunt multe amintiri descrise fără ocolişuri, de la „bestia pedagogică“, profesorul care „ne învăţa aritmetică raţională bătându-ne cu capul de tablă“, la „vardistul cel blajin, ocrotitorul femeilor cu rele nărăvuri“.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
