Sărăcie cruntă în Bărăganul deportaţilor: Crăciunul l-am făcut cu o ramură uscată de pom, de unde bomboane?
0
Trimişi forţat în Bărăgan, unde iernile sunt cumplite, iar vara te topeşti de căldură, deportaţii din noaptea de Rusalii a anului 1951 au avut parte de sărbători triste, în frig şi cu puţine bucate pe masă.
Calvarul prin care au trecut mii de familii stă mărturie şi astăzi. Peste ani, oamenii au povestit prin ce chinuri au trecut. De exemplu, Gertrude Ciobanu, refugiată, deportată la vârsta de 26 de ani din judeţul Timiş, a relatat în 2005 cum a petrecut primul Crăciun în Bărăgan: „Un vârf de salcâm adus de pe câmp şi împodobit cu răchită creponată, verde, am făcut un brăduţ. Şi din ce… l-am împodobit acolo, ca să fie. Din cârpe am făcut o păpuşă”, a spus femeia într-un interviu. Acest fragment a fost publicat pe site-ul memorialsighet.ro.
Şi Ecaterina Uzun, deportată la vârsta de 7 ani împreună cu familia din Denta (judeţul Timiş) în Lăteşti (judeţul Ialomiţa), a povestit într-un interviu, tot în anul 2005, despre ororile pe care le-a trăit când era de vârstă şcolară:
„Primul Crăciun a fost fără brad. Fiind o zonă din asta… Bărăganul, afară de ciulini şi cereale, n-a fost nimic, nici măcar un pom. Se duceau părinţii la baltă, în Balta Borcei, unde erau pomii şi ne aduceau câte o creangă. Primul Crăciun l-am făcut cu o ramură uscată de pom şi l-am îmbrăcat în hârtiuţe colorate, cu cartofi… De unde bomboane, ne aduceam aminte că am mâncat cândva ceva dulce”, a povestit femeia, care, la vârsta deportării era un copil.
Din economie de lemne n-am făcut azi mâncare
Elena Spijavca a trăit în Bărăgan, alături de soţul şi cei doi copii. Femeia a ţinut în jurnal care, ulterior, a fost publicat sub titulul: Munci şi zile în Bărăgan, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2004.
Iată ce nota femeia în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 1952:
„Aseară a plouat bine, de a udat ciurlanii. Şi nu pot face focul în cuptor. Mereu plouă cu vânt. Am umblat pe la Rusu să pot coace la ei, dar până la urmă am copt o pâine la ei, iar nişte plăcintă la vecina Reihtenwald şi pe plita noastră am copt mai multe pâinişoare, şi una mai mare. Deci toată ziua am umblat cu aceste copturi, dar cea mai bine coaptă a ieşit pâinea coaptă la noi pe plită!
Din economie de lemne n-am făcut azi mâncarea, numai unele pregătiri. Liusic, din cauza timpului ploios, n-a putut aduce butucii scoşi la Rubla şi am rămas fără lemne. Am mai adunat ce-am putut pentru a avea pe mâine cu ce prepara mâncarea!”.
În ziua următoare, pe 25 decembrie 1952, Elena a scris plină de tristeţe şi amărăciune că nu a primit nimic de la nimeni, iar seara, când să închidă uşa a rupt mânerul. În prima zi de Crăciun a plouat tot timpul în Bărăgan, iar preparatele puse pe masă au fost făcute din puţină carne de oaie:
„Am făcut din carnea de oaie o supă, sărmăluţe, o friptură şi pârjoale. Dintr-o bucată de carne de porc de la Liviu am făcut muşchi împănat cu usturoi. Din zarzavaturi am făcut o salată russe. Dar fără maioneză. Am fost ocupată până târziu cu aceste preparate, dar după ce am terminat, am cântat împreună cu Liusic din caiet. Seara a venit Norica, am stat de vorbă, apoi am servit cina. Şi aşa a trecut prima zi a Crăciunului. Dar când să închid uşa am rupt mânerul!”, a notat Elena.
N-avem cu ce face focul
Din cauza mânerului rupt de la uşă, frigul a intrat în casă, iar familia Elenei a fost nevoită să stea mai mult în pat, pentru că nu aveau lemne să pună pe foc:
„Ne-am sculat târziu, ca să nu consumăm lemne, pe care nu le avem! Am făcut apoi o mămăliguţă cu lapte, cu ziua de azi s-au făcut 100 lei, până nu plătim, nu mai luăm lapte. Liusic cu Virgil s-au dus să aducă ceva lemne. Liusic cu sacul, iar Virgil cu ţecherul, altfel n-avem absolut cu ce face focul. Spre seară m-am dus la Luiza. Aşa a trecut şi ziua a doua. Mi-a dat nişte prăjituri pentru copii”, a scris femeia. (Fragment din Elena Spijavca, Munci şi zile în Bărăgan, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2004).
Familia Spijavca a fost deportată în perioada 1951-1955 la Rubla. Deportarea în Bărăgan a fost una dintre metodele prin care regimul comunist s-a debarasat de „elementele duşmănoase“. Oamenii, care şi-au
lăsat în urmă agoniseala de-o viaţă, au îndurat iernile aspre şi arşiţa verilor în cocioabe, suferind de lipsa apei de băut şi a lemnelor pentru foc.
Pe lângă toate acestea, s-au confruntat şi cu un regim crunt de înfometare. Alimentele erau atât de puţine încât oamenii ajunseseră să cerşească o bucată de pâine în satele
învecinate.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Tată pentru copiii sărmani. Povestea tânărului care hrăneşte şi îmbracă sute de suflete chinuite
Se încarcă comentariile...
