Peste 4.200 de persoane, amendate pentru ignorarea măsurilor impuse de pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în toată ţara FOTO Adevărul
Controale în toată ţara FOTO Adevărul

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din toată ţara au continuat acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. Peste 4.200 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie.

Peste 6.800 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 800 de acţiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară la nivel naţional.

Conform IGPR, Au fost efectuate 60.794 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 4.219 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 808.770 de lei. Pentru siguranţa tuturor, poliţiştii recomandă oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Conform reglementărilor în vigoare, în interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

 De asemenea, în toate localităţile, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22.00 - 05.00, cu următoarele excepţii:

 a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Vă mai recomandăm şi:

Este periculos vaccinul dezvoltat de AstraZeneca? Ce spun experţii

Elena Udrea: Stau şi mă gândesc de ce, Doamne iartă-mă, nu am luat banii ăia acasă, dacă tot erau aşa de mulţi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite