VIDEO FOTO O româncă, pe coperta celei mai importante reviste de modă din Marea Britanie

VIDEO FOTO O româncă, pe coperta celei mai importante reviste de modă din Marea Britanie

Buzoianca apare pe coperta primei ediţii din 2014 a revistei ”British Mode Magazine”

Citiorii publicaţiei ”British Mode Magazine”, principala revistă de modă din Regatul Unit, sunt întâmpinaţi, în această perioadă, de frumuseţea unei românce, manechin al unei agenţii din Buzău. Cătălina Miriţă apare pe coperta primei ediţii din 2014 a prestigioasei reviste, tânăra fiind aleasă în urma unui casting la care au participat peste 40 de concurente din toată lumea.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Chiar dacă abia a devenit majoră, fiind încă elevă de liceu la un colegiu din Buzău, Cătălina Miriţă a reuşit cu atitudinea sa, frumuseţea şi proporţiile aproape perfecte ale corpului să-i cucerească pe editorii publicaţiei britanice de modă.
 
Povestea a început în iulie 2013, atunci când buzoianca a participat la un casting, în Italia, pentru a urca pe podium în cadrul unui eveniment important, Mediteranean Fashion Dreams. Printre fotografii profesionişti ai evenimentului s-a numărat şi Jason Knott, un colaborator al British Mode, care a păstrat porofoliul de imagini pentru ediţia din ianuarie 2014, intitulată ”Descoperiri”.
 
”Mai întâi m-au contactat pe mine cei de la revistă să îmi spună că una dintre fetele agenţiei, Cătălina, va fi pe coperta numărului din ianuarie, într-un concept al casei Shell Belle Couture, iar eu am sunat-o pe Cătălina. E foarte fericită şi mi-a spus că la aşa ceva nu se aştepta. Va avea un mare viitor în modelling, iar primele semne au apărut în Italia, la Mediteranean Fashion Dreams, când absolut toţi designerii prezenţi au preferat-o pe ea să le fie manechin însoţitor, la finalul prezentărilor”, a declarat Gabi Enciu, managerul Cătălinei Miriţă.
 
Cătălina Miriţă a intrat în lumea prezentărilor de modă, în 2010, când nici nu avea 15 ani împliniţi. Încă din copilărie, a fost pasionată de modă şi de haine cât mai cochete. Abia când a ajuns la liceu şi-a dat seama că pentru a face o carieră în acest domeniu are nevoie de cursuri şi de multă muncă. Un amic i-a vorbit despre o agenţie de modele şi imediat s-a gândit să participe la un casting.
 
După numai patru luni de cursuri, Cătălina a defilat în faţa buzoienilor, într-un mall, de Ziua Îndrăgostiţilor. A câştigat apoi titlul de Miss Boboc, iar de atunci domină aproape toate concursurile de frumuseţe din judeţ. 
 
Citeşte şi: 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările