VIDEO Bucureşteni prinşi la Buzău cu peste 600.000 de ţigarete în autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bucureşteni au ajuns în arest după ce în maşinile conduse de ei au fost găsite zeci de mii de pachete cu ţigări provenite din Republica Moldova.

Poliţiştii din Râmnicu Sărat au identificat trei autoturisme înmatriculate în Bucureşti despre care aveau informaţii că efectuează transport cu ţigări de contrabandă. Cele trei maşini au fost oprite în trafic pe raza localităţii Vadu Paşii, la volanul acestora fiind identificaţi trei bucureşteni de 48, 45 şi 26 de ani.

Autoturismele erau încărcate cu ţigarete, poliţiştii găsind 30.845 de pachete care proveneau din Republica Moldova. Bucureştenii le-au spus poliţiştilor că ei au fost contactaţi să efectueze transportul tutunului primind în schimb sume de bani.

Prejudiciul a fost estimat la suma de 257.443 de lei, iar cele 616.900 de ţigarete au fost confiscate. Cei trei bucureşteni s-au ales cu dosar penal, iar Judecătoria Buzău a emis pe numele lor mandate de arestare pentru o perioadă de 29 de zile.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite