Viaţa grea din Bărăgan, surprinsă într-o monografie. Cât de puţin dormeau oamenii, în special femeile, în timpul campaniilor agricole

Viaţa grea din Bărăgan, surprinsă într-o monografie. Cât de puţin dormeau oamenii, în special femeile, în timpul campaniilor agricole

smeeni.com

În perioada interbelică, sărăcia, bolile şi munca istovitoare erau dominantele traiului ţăranilor din Bărăgan. Acest ţinut dur, evocat şi în operele marilor scriitori, se află în sud-estul României şi este cunoscut pentru climatul deosebit de aspru.

Ştiri pe aceeaşi temă


O radiografie a vieţii ţăranilor din Bărăgan, dominată în perioada dintre cele două războaie mondiale de sărăcie, boli şi muncă istovitoare, a fost realizată de învăţătorul Ion Gh. Ţigău în lucrarea sa, “Monografia sociologică a satului Smeeni”. 
 
Comuna buzoiană Smeeni se află în Bărăganul de nord, iar monografia dedicată acestei localităţi cuprinde numeroase informaţii istorice care ne ajută să înţelegem cum trăiau locuitorii din această regiune, în urmă cu aproape un secol. 
 
Oamenii erau epuizaţi şi bolnavi, este observaţia învăţătorului Ţigău. Mulţi dintre ţărani sufereau din cauza frigurilor palustre, malarie, cauzate de ţânţarii din bălţile din zona celor trei pâraie: Calmăţui, Puturosul si Ruşavăţ.
 
Se contaminau de la animalele bolnave cu microbi de dalac, boală de piele la cai şi la unele cornute, manifestată prin inflamarea pielii, multe suferinţe fiind cauzate de munca istovitoare, efectuată într-un timp relativ scurt.
 
”A doua praşilă la porumb, seceratul cerealelor, ogoarele de vară şi treieratul, transportul paielor în gospodării, însămânţările de toamnă şi culesul porumbului, tăiatul şi căratul cocenilor, totul făcut, din motive de economie, cu forţele proprii din familie”, scrie Ion Gh. Ţigău în “Monografia sociologică a satului Smeeni”. 
 
 
Inclusiv femeile participau la muncile agricole, mai puţin la arat şi transporturile de cereale la târguri. Nu erau scutite nici în perioada de sarcină, iar la 14-20 zile după naştere erau din nou prezente  pe câmp.
 
Atunci când copiii deveneau apţi de muncă, rămâneau să aibă grijă de nenumăratele treburi din gospodărie. 
 
Copiii erau luaţi la praşilă, la secerat, unde aşezau palele de grâu pe legături, spre a fi legate de bărbaţi, în snopi, greblau, la treierat puneau băţul sau mânau vitele la „târâşul” cu care se duceau porcoaiele de paie de la batoză, pe câmp, la cules de porumb şi curăţatul ştiuleţilor de foi etc.
”În timpul campaniilor agricole, durata somnului era de 4- 5 ore, femeile chiar mai puţin, deoarece aveau grijă să pregătească şi mâncarea. Se mai odihneau cca. 15-30 minute în timpul mesei de prânz şi la nămiezi”, scrie Ion Gh. Ţigău. 
 
Ţăranii se mai odihneau abia iarna, când secmai ocupau cu îngrijirea animalelor şi alte treburi gospodăreşti. În sezonul rece, femeile prelucrau cânepa, lâna, bumbacul, făceau săpunul din grăsime animală şi leşie din cenuşă de lemn, înlocuită apoi cu sodă caustică, păstrau curăţenia casei şi membrilor familiei.
 
Ţăranii din Bărăgan îşi iluminau casele cu lămpi cu gaz, alimentate cu petrol lampant, iar cu mult înainte, cu opaiţe, la care s-a revenit în 1916-1919, când gazul lampant lipsea sau se găsea cu mare greutate. 
 
Oamenii mai întrebuinţau şi lumânări, iar afară şi pentru activităţi în anexele gospodăreşti, felinare alimentate tot cu gaz.
 
Iarna, toţi membrii familiei dormeau în aceeaşi cameră, de obicei cea mai mică, ce servea şi ca bucătărie, în multe cazuri şi ca „odaie de mâncare”, pentru că era mai călduroasă. 
 
Puţine erau casele în care, pentru dormit, se foloseau două camere, în cea mică părinţii şi copiii mici, în cealaltă, copiii mai mari.
 
Pentru încălzit, localnicii din satele Bărăganului foloseau „sobe oarbe” alimentate cu paie, coceni de porumb, lujerii nutreţurilor mâncate iarna de vite, iar pentru gătit întrebuinţau o sobă cu plită în care ardeau cocenii de la ştiuleţii de porumb sau diverse resturi lemnoase. 
 
 
Erau şi gospodării în care iarna se gătea pe vatra unde se făcea focul în sobă sau care foloseau sobele de gătit şi pentru încălzit. Vara se gătea afară sau în bucătării de vară.
 
Din punct de vedere al igienei, aflăm de la autorul monografiei comunei Smeeni că puţini făceau baie generală în timpul iernii, iar înainte de masă se spălau doar dacă erau vizibil murdari pe mâini.
 
La spălatul rufelor foloseau săpun făcut în casă din resturile de grăsime de la porc sau din seu cumpărat, dar şi săpun cumpărat de la târg.
”Starea de sănătate era influenţată de igienă şi de alimentaţie, destul de săracă dacă avem în vedere că multe produse ale gospodăriei erau comercializate la oraş – păsări şi ouă, lapte şi derivate, la aceasta contribuind şi nepriceperea în a compune şi pregăti mâncarea şi a se consuma cât mai puţin (adică de a economisi).”  Sursa: “Monografia sociologică a satului Smeeni”
Alimentaţia era săracă. Se mânca borş, fasole, mai rar cartofi, iarna varză acră, praz, ridichi, mâncare de cartofi fără zarzavat sau bulion, cartofi rasol. 
 
Baza o forma mămăliga, pâine foarte rar, deoarece cea mai mare parte din grâu se comercializa, banii fiind folosiţi în acoperirea diferitelor nevoi gospodăreşti.
 
Copiilor mici însă li se dădea dimineaţa şi puţină pâine, iar despre majoritatea elevilor aflăm că veneau la şcoală nemâncaţi. De aceea, din 1941, cu donaţii oferite de Constantin Garoflid şi câţiva săteni mai avuţi şi mai darnici, s-a înfiinţat cantina şcolară. 
 
Unii dintre ei însă, serveau dimineaţa pâine, lapte dulce sau lapte bătut, iar în post coceau boabe de porumb. În timpul muncilor agricole, dimineaţa, după ce lucrau „o postaţă”, se consuma pâine cu brânză. (Sursa: „Smeeni, Perlă a Bărăganului”, autori: Valeriu Nicolescu si Ilie Mateescu)

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: