Staţiunea de cercetare din România care a dedicat cireşelor o sărbătoare. Ce ministru a fost la degustare

Staţiunea de cercetare din România care a dedicat cireşelor o sărbătoare. Ce ministru a fost la degustare

Peste 70 de soiuri au fost jurizate

Staţiunea Pomicolă Istriţa, judeţul Buzău, şi-a deschis porţile pentru publicul larg, iar peste 200 de vizitatori au putut participa la un concurs de degustare de cireşe. Printre cei prezenţi, a fost şi ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, care a gustat mai multe soiuri din zemoasele fructe.

În livada Staţiunii Pomicole Istriţa, cireşele sunt coapte; prilej pentru ca aici să fie organizată ”Sărbătoarea Cireşelor”, un eveniment care se organizează în fiecare an, la începutul verii. 
 
Cel mai important moment a fost concursul de degustare a cireşelor. Juraţii au avut o misiune grea, asta pentru că au fost 75 de probe de gustat. Vizitatorii au primit un tabel, iar după degustări au putut alege soiul cel mai bun.
 
Staţiunea Pomicolă Istriţa funcţionează sub coordonarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.
 
Printre vizitatori, s-a aflat şi ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, care a fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Ministrul a ţinut să guste din toate probele aflate în concurs.
 
”Sărbătoarea cireşului este un moment destul de important. Avem o expoziţie cu 90 de soiuri de cireş. Peste 70 de soiuri sunt la degustare. Sunt vizitatori care nu ştiau că există atât de multe soiuri de cireş”, a declarat Sorin Câmpeanu, ministrul Educaţiei.
 
Evenimentul, ajuns deja la cea de-a opta ediţie, a fost găzduit de Staţiunea Pomicolă Istriţa. Cele mai importante soiuri de cireşe cultivate la noi în ţară au fost prezentate publicului larg.
 
”Aceste soiuri sunt o inovaţie din punct de vedere al soiului la cireş, soiuri destul de importante şi care merită se ajungă în cultură şi în supermarketurile noastre”, spune Rareş Pândaru, şef fermă Staţiunea Pomicolă Istriţa.  
 
Staţiunea Pomicolă Istriţa produce fructe, dar şi material săditor de peste 120 de ani. Fructele recoltate aici ajung în toate colţurile lumii, fiind apreciate pentru calitatea lor.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările