Liberalul Ilie Bolojan, sosit la Buzău să promoveze referendumul iniţiat de primarul PSD, Constantin Toma VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toma şi Bolojan, la dezbaterea publică
Toma şi Bolojan, la dezbaterea publică

Liberalul Ilie Bolojan, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor şi fost primar al municipiului Oradea, timp de trei mandate, a fost prezent la Buzău, la invitaţia primarului Constantin Toma (PSD).

Şeful administraţiei judeţene din Bihor, prieten cu social-democratul Constantin Toma, este unul dintre susţinătorii unirii oraşului Buzăul cu Ţinteşti. 

În cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la sediul Primăriei Buzău, oaspetele din Bihor a explicat de ce este benefică pentru cetăţenii din Buzău şi Ţinteşti unirea celor două unităţi administrative.

Constantin Toma, primarul Buzăului, care este şi preşedinte executiv al Asociaţiei Municipiilor din România, spune că referendumul din data de 26 septembrie are o miză uriaşă, chiar la nivel naţional. În cazul unui succes, acest demers ar urma să fie iniţiat şi de alţi primari de municipii din ţară.

În urmă cu şase ani, încercarea iniţiată de Ilie Bolojan de unire a oraşului Oradea cu Sînmartin, comună vecină, a eşuat, prezenţa la vot fiind sub pragul de 30 la sută. 

În acest context, Ilie Bolojan, cel care, ca primar, a reuşit să transforme Oradea într-un adevărat oraş european, i-a oferit câteva sfaturi utile edilului de Buzău.

Tot astăzi, Ilie Bolojan şi Constantin Toma s-au întâlnit cu locuitorii din Ţinteşti iar la orele serii, cei doi au participat a o dezbatere publică, organizată la amfiteatrul din Parcul Tineretului. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite