Sculptorul din Codlea care şi-a pierdut vederea la 47 de ani, dar abia acum creează capodopere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sculptorul Claudiu Moldoveanu  FOTO I Buciumar
Sculptorul Claudiu Moldoveanu  FOTO I Buciumar

Era sculptor şi lutier, dar la 47 de ani şi-a pierdut vederea şi a crezut că a pierdut totul. După exemplul lui Beethoven, abia acum creează capodoperele carierei sale

Claudiu Moldoveanu era sculptor şi lutier într-un orăşel de lângă Braşov şi ducea o viaţă liniştită, cu micile valuri trăite de un artist de provincie. Născut în 1971, părea că întreaga viaţă îi va curge astfel, cu bucurii liniştite provocate de lucrurile şi lucrările pe care mâinile sale pricepute şi simţul artistic le produceau.

A venit, însă, luna noiembrie 2018 când un accident nefericit l-a lăsat complet fără vedere. A crezut că întreaga fericire din viaţa sa a luat sfârşit şi va avea parte doar de suferinţă. 

Aşa a şi fost până în vara anului trecut când o emisiune difuzată la televizor avea să-i schimbe din nou viaţa şi să readucă bucuria, chiar mult mai profundă, în viaţa lui Claudiu Moldoveanu. 

„Ascultând într-o zi, la televizor, viaţa lui Beethoven, când a rămas el fără auz şi a compus ultimele lui simfonii, mi-a dat un punct de sclipire. Am zis „Da! Dacă el a compus fără să audă, ce-ar fi ca şi Claudiu să se apuce să lucreze fără să vadă?”. Pentru că şi Beethoven avea pârghiile cunoştinţelor muzicale şi tot aşa aveam şi eu cunoştinţele şi pârghiile despre sculptură şi artă”, a povestit sculptorul. 

Claudiu Moldoveanu s-a gândit că este momentul să pună în aplicare ceea ce ştie. I-au trebuit multe ore – chiar mii de ore – să se gândească şi să decidă ce va face şi s-a agăţat de cea mai mică speranţă pe care a găsit-o. Impulsionat de prieteni şi apropiaţi, a trecut la treabă. Avea o viziune şi se gândea că va face statui monumentale. 

„Când am pus mâna pe lut am simţit ce înseamnă cu adevărat volumetrie, simţul tactil, coordonarea mâinilor, a minţii. De fapt, în această sferă se lega, pur şi simplu, răbdarea şi am zis că trebuie să învăţ să am răbdare. Mă gândeam că voi ajunge de la parter direct la etajul al X-lea, dar am înţeles că trebuie să cobor şi să iau totul de la început, de la zero”, spune Claudiu Moldoveanu. 

A repornit de la primii paşi

Artistul spune că aşa a învăţat să lucreze din nou, ca şi cum ar fi fost la grupa mică, în clasa pregătitoare şi aşa mai departe. Chiar prima lucrare din expoziţie se cheamă „Începuturi”, deoarece artistul o consideră începutul revenirii sale la viaţă. 

„Este prima lucrare pentru care am simţit o fericire incredibilă în momentul în care am realizat-o. Am început să simt şi cu sufletul, şi cu mâinile şi toată fiinţa mea simţea ce înseamnă forma şi asta m-a determinat să merg mai departe. Fiecare ştie când se închide şi se deschide cortina vieţii, iar conurile de brad care apar în această lucrare înseamnă viaţă”, s-a destăinuit artistul. 

Sculptorul Claudiu Moldoveanu  FOTO I Buciumar

„De prima lucrare m-am apucat la începutului lunii august 2020. Timpul de aşezare a fost de un an şi 8 luni şi, după aceea, a venit această forţă şi am realizat prima lucrare. Am zis că bolovanul acela al situaţiei mele, al neputinţei vizuale l-am transformat în voinţă. Mi-am zis că acesta e drumul spre ascensiune şi, pur şi simplu, lucrările au început să curgă din interior şi eu le-am însufleţit cu o parte din mine”, a continuat Claudiu Moldoveanu.

Un „Vis de lumină”

Artistul spune că a realizat cea mai importantă dintre lucrări, intitulată „Vis de lumină”, în urma unei viziuni. A văzut o lumină puternică şi a auzit o voce care i-a spus că trebuie să facă această lucrare. A doua zi, când s-a trezit, se minuna cât de rapid şi cât de perfect îi mergeau mâinile pentru realizarea lucrării. Astfel, în 12 ore în care nu a luat nici măcar pauză, a reuşit să termine lucrarea, de o frumuseţe incredibilă. 

Sculptorul Claudiu Moldoveanu  FOTO I Buciumar

„Claudiu Marian Moldoveanu s-a născut la data de 27 ianuarie 1971 şi este domiciliat în Codlea. A lucrat ca lutier şi ca sculptor în lemn. În urma unui accident, din luna noiembrie a anului 2018 este nevăzător complet. Urmează o perioadă de căutări, de întrebări fără răspuns. Susţinut de Despărţământul ASTRA ,,Dr. Nicolae Căliman”, în august 2020 începe să descopere modelarea lutului. Într-o colaborare amplă, cu încurajarea şi sprijinul total al despărţământului, pregătesc prima expoziţie personală cu lucrări din ceramică realizate de artistul Claudiu Marian Moldoveanu. A fost o perioadă plină de provocări, cu momente de cumpănă, dar şi cu satisfacţii imense oferite de fiecare creaţie finalizată. Este un proiect unic, determinat de viziunea de perspectivă a despărţământului şi de viziunea artistică a creatorului, îngemănate într-un crez şi o atitudine pozitivă comună'', spune despre artist Mircea Dragoş, preşedinte al Despărţământului Astra Codlea.

Claudiu Moldoveanu consideră expoziţia un început de drum, care îi dă poftă de viaţă. Bucuria lui este că poate să îi bucure pe alţii prin faptul că a reuşit să atingă ceea ce credea că este imposibil, ceea ce este mai presus de capetele noastre: pe Dumnezeu. 

Vă mai recomandăm:

Biserica Evanghelică din Codlea, datând din 1250, va fi reabilitată. Este cea mai înaltă construcţie din oraş

Preotul din satul făgărăşean Ohaba, greu încercat. Fetiţa sa de 8 ani a murit, după ce s-ar fi izbit într-un utilaj agricol cu bicicleta

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite