Cum ştiţi că suferiţi de anxietate. Cauze mai puţin cunoscute ale stării de nervozitate

Cum ştiţi că suferiţi de
anxietate. Cauze mai puţin cunoscute ale
stării de nervozitate

Stări de agitaţie

Stările de nervozitate şi anxietate pot fi date de foarte multe cauze, de la stilul de viaţă la anumite boli sau chiar de lipsa unor vitamine sau minerale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă sunteţi în permanenţă agitaţie, inima vă bate repede, nu puteţi dormi, aveţi atacuri de panică, ţipaţi din orice şi nu puteţi sta într-un loc atunci puteţi suferi de anxietate. Boala poate fi declanşată de un stil de viaţă stresant, lipsa de somn, tumori cerebrale, dar şi de şocuri emoţionale.

Există însă şi cauze mai puţin cunoscute ale stării de anxietate. „Starea de nervozitate poate fi dată şi de un dezechilibru hormonal. Prea mulţi sau prea puţin hormoni tiroidieni pot duce la stări de nervozitate, agitaţie, transpiraţii şi chiar depresie. Un control la endocrinolog este indicat dacă aveţi astfel de simptome“, spune medicul internist Florin Tudor.

Lipsa unor vitamine şi minerale poate duce la stări de anxietate. „Dacă nu aveţi o dietă echilibrată puteţi avea stări de agitaţie din cauza lipsei unor vitamine şi minerale. Lipsa de magneziu duce adesea la stări de oboseală şi la iritabilitate. Pacienţii devin nervoşi, ţipă, se ceartă cu toată lumea şi nu ştiu de ce“, mai spune specialistul.

Atenţie la zahăr şi cafea

Nivelul de zahăr din sânge influenţează starea psihică. „Dacă avem glicemia mică, adică hipoglicemie, se produce un dezechilibru la nivelul creierului, iar acesta nu mai secretă serotonina (hormonal fericirii) aşa cum trebuie. Apar automat stări de agitaţie, confuzie, de supărare şi de nervozitate. Pot apărea şi excese de furie. De asemenea şi atunci când avem glicemia mare, dar nu ştim că suferim de diabet, pot apărea stări de nervozitate, deoarece glucoza este un excitant puternic“, mai spune medicul.

Consumul excesiv de cafea sau băuturi energizante poate duce la nervozitate. „O cană de cafea pe zi nu face rău. Dacă însă consumăm prea multă cafea şi o amestecăm şi cu energizante sau băuturi cu cofeină, atunci organismul nostru devine foarte agitat. Ritmul cardiac creşte şi pot apărea atacuri de panică din cauza stării de anxietate, dar în timp pacienţii pot face chiar infarct“, mai spune internistul.

Dacă stările de nervozitate persistă săptămâni la rând este bine să mergeţi la medic. „Stările de anxietate şi nervozitatea permanentă pot avea consecinţe asupra funcţionării organismul. Apar tulburări digestive (constipaţie sau diaree), pacienţii pot dezolva ulcer din cauza stării de stress, dar şi boli de inimă. De asemenea colesterolul şi tensiunea pot creşte din cauza stărilor de nervozitate, iar unii pacienţi pot dezvolta chiar diabet“, mai spune medicul. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: