Tânăr arestat pentru furturi în serie de biciclete. Recomandările poliţiştilor pentru a nu rămâne fără bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: IPJ Brăila
Foto: IPJ Brăila

Oamenii legii avertizează că mare parte a furturilor de biciclete sunt comise prin tăierea cu un cleşte a lanţului de prindere. Prin urmare, este de dorit să alegeţi un sistem antifurt cu protecţie sporită, care să nu poată fi rupt/tăiat cu uşurinţă.

Pe 4 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Brăila l-au identificat pe un tânăr de 21 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

”În perioada 13-26.05.2020, acesta ar fi sustras, prin tăierea şufelor de asigurare, mai multe biciclete, ce erau lăsate pe casa scărilor de bloc. Tânărul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 05.06.2020 a fost prezentat de procuror instanţei de judecată. Instanţa a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Pentru a nu rămâne fără bicicletă, poliţiştii brăileni recomandă:

-alege sisteme antifurt cu rezistenţă mare,  care nu pot fi rupte sau tăiate cu uşurinţă;

pe stradă, parchează bicicleta într-un loc circulat, frecventat de oameni, unde hoţii evită să acţioneze;

-dacă stai la casă şi ai curte, bicicleta nu  trebuie lăsată la vedere şi în apropierea porţii de acces;

-Reţine! În spaţiile comune ale blocului (casa scării, uscător, diverse anexe) poţi lăsa sau depozita bicicleta doar dacă este foarte bine asigurată.

Ce trebuie să ai în vedere  pentru  siguranţa bicicletei tale:

-Mare parte a furturilor de biciclete sunt comise prin tăierea cu un cleşte a lanţului de prindere. Alege un sistem antifurt cu protecţie sporită, care să nu poată fi rupt/tăiat cu uşurinţă. În acest fel, acţiunea hoţilor este îngreunată, iar zgomotul pe care îl produc atunci când încearcă să fure o bicicletă îi descurajează;

-Utilizează întotdeauna două sisteme antifurt pentru a  asigura bicicleta: unul care să prindă cadrul, roata din  spate şi corpul de care este asigurată bicicleta, iar celălalt trebuie să  prindă roata din faţă şi cadrul bicicletei. Astfel, se elimină şi riscul de a fi sustrase roţile;

-Corpul fix de care va fi asigurată bicicleta trebuie să fie sigur şi suficient de înalt pentru a nu fi smuls ori pentru a nu fi ridicată bicicleta pe deasupra lui;

-Dacă ţii bicicleta în scara blocului sau în uscător, trebuie să o asiguri de un corp solid, care să nu poată fi smuls sau tăiat cu uşurinţă. Verifică periodic bicicleta şi sistemele de asigurare a     acesteia pentru a nu oferi posibilitatea hoţilor de a o sustrage;

-Dacă ţi-a fost furată bicicleta, sună la Dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, la numărul 0239/ 606.100, sau apelează numărul unic de urgenţă 112.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite