Primele lucruri pe care trebuie să le facă părinţii atunci când sesizează dispariţia propriului copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin intermediul liniei telefonice 116000, apelurile privind dispariţia unui copil sunt preluate de operator, care, concomitent cu anunţarea Poliţiei, oferă îndrumare şi ajutor persoanelor în grija cărora se află copilul dispărut, dar şi sprijin în desfăşurarea cercetărilor pentru găsirea acestuia.

Poliţiştii brăileni continuă campania ”100 de zile de mesaje preventive”, cu informaţii şi recomandări adresate părinţilor.116000 este o linie telefonică gratuită, care poate fi apelată oricând pentru sesizarea unei dispariţii de minori.  În prezent, în România, serviciul telefonic este gestionat de Asociaţia Telefonul Copilului asociaţie ce poate fi accesată la: www.telefonulcopilului.ro sau 116111.ro, anterior fiind în administrarea organizaţiei neguvernamentale Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual FOCUS.

Totodată, trebuie precizat că numărul 116000 este rezervat în toate statele membre ale Uniunii Europene pentru servicii sociale identice.

Ce trebuie să ştie orice părinte sau reprezentant legal al minorului, atunci când se confruntă cu întârzierea nejustificată sau dispariţia copilului:

-în primul rând, să nu intre în panică atunci când sună la instituţiile abilitate pentru semnalarea dispariţiei, astfel încât să poată răspunde cât mai prompt şi mai exact la întrebările operatorului. Păstrarea calmului este deosebit de importantă, facilitând comunicarea principalelor elemente către operator: vârsta şi semnalmentele copilului,  locul dispariţiei;

- dacă se cunoaşte, perioada scursă de la sesizarea dispariţiei, relatarea posibilelor conflicte avute anterior cu minorul, numele şi numere de telefon ale prietenilor apropiaţi minorului sau ale părinţilor acestora, locuri preferate de minor);

-să colaboreze cu instituţiile abilitate cărora le-a sesizat dispariţia pe tot parcursul anchetei, până la găsirea copilului.

Deosebit de importantă pentru desfăşurarea în condiţii optime a căutărilor şi realizarea conexiunilor în vederea găsirii minorilor este şi atitudinea părintelui pe parcursul anchetei, să nu intervină sau să încerce să rezolve situaţia, dacă intervenţia şi sprijinul nu-i sunt solicitate de personalul specializat şi autorizat în găsirea copilului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite