Cum îi ameninţa pe datornici un temut cămătar din Brăila: „Îţi vom scoate fetele la produs şi copiii la cerşit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titi Sgîrcitu Foto: Puterea.ro
Titi Sgîrcitu Foto: Puterea.ro

Judecătorii au repus pe rol dosarul unui interlop din Brăila care a ameninţat cu moartea mai multe persoane pe care le împrumutase cu bani şi care nu au mai reuşit să restituie sumele şi dobânzile cămătăreşti cerute de gruparea condusă de acesta. Până la intervenţia DIICOT, unii datornici au fost forţaţi să îşi cedeze locuinţele cămătarilor.

Tribunalul Brăila a dispus, pe 20 mai, repunerea pe rol a procesului în care Titi Sgîrcitu, un cunoscut interlop din Brăila, este acuzat alături de alte câteva persoane, printre care şi fosta lui soţie, de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj în formă continuată, influenţarea declaraţiilor, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Măsura se ia atunci când  instanţa apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor. 

Titi Sgîrcitu şi fosta sa soţie, Liliana Valentina Ştefan (fostă Sgîrcitu), au ajuns cunoscuţi la nivel naţional după ce femeia a fost filmată în 2015 când dădea mită pentru a urgenta avizarea unor puncte farmaceutice Mihaelei Udrea, director în cadrul Ministerului Sănătăţii (MS). 

Titi Sgîrcitu este un cunoscut interlop din Brăila, iar soţia sa se ocupa în acte de afacerile de familie. Liliana Sgîrcitu a recunoscut, în declaraţiile date în faţa anchetatorilor, că i-a dat bani şefei de la Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, pentru a-i facilita şi apoi pentru a urgenta avizarea unor puncte farmaceutice.

Liliana Sgîrcitu a fost interceptată de poliţiştii de la DIICOT - Structura Centrală, fiind implicată într-o afacere de reţete fictive, în care mai erau cercetaţi  medici, farmacişti, funcţionari de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi un lanţ de farmacii din Brăila. Era vorba de o mega fraudă din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.

Dacă nu plăteau, li se luau casele

În timpul monitorizării acestui dosar, procurorii DIICOT au descoperit că rudele celor doi erau implicate într-o grupare specializată pe cămătărie şi şantaj.  Era vorba de Ion Croitoru (unchiul  Lilianei Ştefan) şi Lenuţa Croitoru  (soţia lui Ion Croitoru). Obiectivul primordial al acesteia grupări era comiterea unor infracţiuni de violenţă împotriva persoanelor cărora în prealabil le fuseseră acordate împrumuturi băneşti cu dobândă, ce se încheiau, de regulă, cu deposedarea persoanelor împrumutate de bunurile imobile pe care le deţineau în proprietate.

La această grupare au aderat ulterior mai multe persoane. Titi Sgîrcitu şi Liliana Valentina Ştefan, dar şi alte persoane, au fost puse sub acuzare pentru constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj în formă continuată, influenţarea declaraţiilor, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Gruparea căuta persoane vulnerabile financiar, cărora le erau acordate sume de bani cu titlu de împrumut, pentru care erau percepute dobânzi lunare într-un procent de 9-10% din suma împrumutată. 

„Pentru garantarea plăţii împrumutului şi a dobânzilor erau alocate garanţii imobiliare, fie la momentul încheierii contractului (caz în care suma menţionată în cuprinsul convenţiei era mai mare decât cea împrumutată, incluzând şi dobânda), fie pe parcursul derulării acestuia (caz în care, profitând de imposibilitatea debitorilor de a mai achita dobânzile masive solicitate, li se impunea, prin constrângere, încheierea, de regulă, a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil)”, susţin procurorii DIICOT.

Contractele erau încheiate între victime şi interpuşi ai familiei Sgîrcitu. Anchetatorii au stabilit că mai multe victime şi-au pierdut imobilele cu care au garantat împrumuturile.

”Le voi pune gâtul pe linia de tren”

„Îţi vom scoate fetele la produs şi copiii la cerşit” , „le voi pune gâtul pe linia de tren”, ”îl voi trimite pe Croitoru să-mi aducă certificatul tău de deces”, sunt doar câteva dintre ameninţările lui Titi Sgîrcitu şi ale rudelor sale, de care se foloseau pentru a forţa victimele să plătească. 

În acest caz, victima era un bărbat care a luat, împreună cu doi asociaţi,  în 2004 un împrumut de aproximativ 30.000 de euro de la Sgîrcitu. Împrumutul le-a fost acordat sub condiţia plăţii unei dobânzi lunare de 10% din suma împrumutată, respectiv 3.000 de euro pe lună.

Dobânda a fost plătită integral de persoanele vătămate până la finalul anului 2005, fiindu-i remisă lui Titi Sgîrcitu, de regulă prin intermediul lui Ion Croitoru. În luna decembrie 2005, cei trei au contractat de la Sgîrcitu Titi, în aceleaşi condiţii - cu dobândă de 10% lunar -, un nou împrumut în valoare de 35.000 de euro, dobânda cumulată a celor două contracte (respectiv 6.000 de euro pe lună) fiindu-i plătită acestuia integral, până la finalul anului 2006.

În luna ianuarie 2007, persoanele vătămate au împrumutat o nouă sumă de bani, respectiv 40.000 de euro, sub condiţia de a plăti lunar aceeaşi dobândă de 10%, aplicată de această dată la întreaga sumă împrumutată, respectiv 105.000 de euro. Această dobândă a fost plătită de persoanele vătămate până în luna octombrie 2008, când, pe fondul crizei financiare globale, aceştia au fost în imposibilitate de a mai plăti dobânzile uriaşe, aspect pe care l-au adus la cunoştinţa lui Titi Sgîrcitu.

Datoria ajunsese la 105.000 de euro, iar dobânda curgea lunar. În această situaţie, Titi Sgîrcitu i-a cerut în schimb apartamentul din Brăila, proprietate a uneia din părţile implicate, pe care l-a şi bătut.

Martorii au fost ameninţaţi

Titi Sgîrcitu a intrat în stăpânirea efectivă a imobilului, pe care soţia sa, Liliana Valentina Ştefan, l-a primit mobilat la începutul primăverii anului 2009. Ulterior, în perioada august 2011- octombrie 2012, imobilul a fost închiriat, iar banii au fost încasaţi tot de soţii Sgîrcitu.

Potrivit anchetatorilor, Titi Sgîrcitu, prin intermediul lui Croitoru Ion, a mai luat de la victime materiale de construcţii în valoare de aproximativ 40.000 de euro, un ceas de mână marca Briteling, cu o valoare minimă de aproximativ 5.000 de euro, dar a încasat şi alte sume de bani, în numerar, în valoare de 16.000 de euro.

Atunci când unul dintre afaceriştii care căzuse în plasa grupării conduse de Sgîrcitu  a fost citat la DIICOT, interlopul i-a transmis prin intermediul unei rude: „să aibă grijă ce declară, întrucât Titi abia ce a ieşit de la puşcărie.”

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite