Patru mari intelectuali români şi extrema dreaptă. Făceau propagandă legionară şi promovau ideologii antisemite

Eliade cu Cioran şi Ionescu FOTO Adevărul

O parte a intelectualilor din perioada interbelică au fost atraşi de mişcarea legionară şi mai ales de personalitatea liderului Corneliu Zelea Codreanu. Patru dintre aceştia au devenit nume mari ale culturii româneşti şi au ajuns în mare parte, odată cu faima dobândită, să-şi nege simpatiile de extremă dreapta.

Mişcarea legionară a reprezentat o componentă ideologică şi politică importantă a României interbelice. Legiunea ”Arhanghelului Mihail” născută în puşcăria de la Văcăreşti, creată pe fondul antisemitismului cuzist de tineri care îmbinau ultranaţionalismul cu misticismul religios, a început să prindă tot mai mult în rândul populaţiei după anul 1930.

Personalitatea şi imaginea iconică creată liderului mişcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, a avut un efect magnetic mai ales asupra studenţilor, preoţilor şi a unei părţi a intelectualilor români.

Printre cei care au căzut în mrejele fascinaţiei legionare se aflau şi câţiva tineri intelectuali care, către finele perioadei interbelice şi mai apoi în era postbelică, vor fi ajuns nume mari ale culturii române, europene şi mondiale. Este vorba despre titanii filosofiei româneşti din a doua jumătate a secolului XX, Constantin Noica, Mircea Eliade şi Emil Cioran. Pe lângă aceştia, în galeria intelectualilor de calibru cu simpatii legionare a intrat şi renumitul poet şi filosof Lucian Blaga. 

Eliade, de la propagandă legionară la istoria religiilor

Unul dintre cei mai renumiţi filosofi şi istorici ai religiilor, nu doar în România dar şi pe plan internaţional, a fost, fără îndoială, Mircea Eliade. Intelectual cu greutate, a ajuns să primească recunoaştere internaţională. Este de notorietate şi faptul că Eliade a avut în tinereţe simpatii legionare. Mai mult decât atât, era unul dintre cei mai fini şi fervenţi propagandişti ai ”cămăşilor verzi”. În anii '30, tânărul Eliade a fost învăţăcel al lui Nae Ionescu, un renumit teoretician legionar, un ideolog al Gărzii de Fier. Mircea Eliade a scris în aceea perioadă pentru publicaţii legionare precum ”Vremea”, ”Buna Vestire” sau ”Credinţa”. Pentru Eliade, mişcarea legionară era o adevărată revoluţie spirituală, unică în istoria Europei.   

„Este vorba despre o revoluţie creştină, o revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească cum încă n-a cunoscut istoria Europei“, scria Eliade, în revista „Vremea”.  De altfel acesta înfiera în articolele sale regimul politic democratic al anilor 30 şi îşi exprima credinţa în ”victoria legionară”.

„Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinta Miscãrii Legionare. Un neam care a dovedit uriase puteri de creatie, în toate nivelurile realitãtii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democratie balcanizatã si într-o catastrofã civilă“, scria Mircea Eliade în revista „Buna Vestire” din 1937. Eliade ar fi intrat în Mişcarea Legionară în 1936, devenind un om al propagandei în presa legionară. În aceste articole milita pentru ”o societatea bazată pe valori româneşti” şi pe lupta împtriva ”maghiarizării” şi ”evreizării” ţării.  

De altfel, în 1938, Eliade va fi arestat pentru articolul ”Provincia şi legionarismul”, din publicaţia „Vremea”. În arest a fost îndrumat să renunţe la doctrina legionară, dar a refuzat. A stat închis într-un lagăr din Miercurea Ciuc şi eliberat abia în noiembrie 1938. După eliberare, Eliade scrie piesa de teatru ”Iphigenia”, o odă dedicată sacrificiului de tip legionar, după cum spune Andrei Oişteanu. „Alegerea subiectului marţial şi semnificaţiile piesei sînt, de data aceasta, străvezii“.

Constantin Noica şi spiritualitatea legionară 

Un alt filosof de talie europeană care a avut legături cu Mişcarea Legionară a fost Constantin Noica. De altfel acesta a spus-o răspicat în 1938, odată cu asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. ”Ca urmare a asasinării lui Codreanu, ader la mişcarea legionară, în semn de protest”, scria acesta într-o telegramă trimisă acasă, în timp ce se afla cu o bursă la Paris. Publicistul italian Claudio Mutti scria că de fapt aderarea făţişă a lui Noica la mişcarea legionară nu era decât confirmarea unei realităţi deja existente. De altfel, Noica fusese convertit de mult la Mişcarea Legionară. Ca şi Eliade, făcuse parte din cercul criterioniştilor înfiinţat în 1927 şi era unul dintre discipolii lui Nae Ionescu. Publicase în aceea perioadă la ziare legionare precum ”Cuvântul”, ”Axa” şi ”Dreapta”.

Prietenul lui Noica, Mihail Polihroniade, la rândul său, îl introduce în cercurile legionare în anii '30. Noica devenise un ideolog al unei noi filosofi legionare, creatorul naţionalismului spirital. În viziunea sa, România putea să devină o putere prin progres spiritual, adică prin educaţie, prin cultură şi o nouă viziune. Noica era impresionat totodată de sacrificiul legionarilor Moţa şi Marin în luptele din Spania şi mai apoi de asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Relaţia lui Noica cu mişcarea legionară a fost totuşi sinuoasă, plină de apropieri, renuţări şi reveniri. De altfel, Constantin Noica ajunge să fie arestat de comunişti după 10 ani de domiciliu forţat. Este anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Execută doar şase dintre aceştia la Jilava dar va fi supravegheat până la moarte de Securitate.

Cioran şi renunţarea la legionarism

Emil Cioran a fost un caz aparte în cadrul mişcării legionare. Filosoful nu a recunoscut niciodată că a făcut parte din fenomenul extremei drepte româneşti. Cu toate acestea există o serie de dovezi care indică faptul că, cel puţin în tinereţe, a fost vrăjit de mirajul ultra-naţionalismului românesc. A fost de altfel cel mai tânăr admirator al generaţiei Criterion, aceea a filosofilor atraşi în mare parte de mistica legionară. Încă de la 24 de ani, Cioran era cunoscut pentru manifestele sale anti-semite, cu titluri precum ”Revolta sătuilor” sau ”Schimbarea la faţă a României”. Tânărul Cioran visa la un totaliratism utopic, iar mai apoi adresa în 1938 un omagiu lui Corneliu Zelea Codreanu, după asasinarea acestuia, intitulat ”Profilul interior al căpitanului”.  

„Emil Cioran era cel mai tânăr dintre aceştia. Avea cu patru ani mai puţin decât Eliade, cu doi decât Noica, cu şapte decât Vulcănescu. A fost însă repede primit printre generaţionişti, deşi în perioada strălucită a conferinţelor Criterion s-a aflat vrăjit numai printre audienţi”, preciza Zigu Ornea. La maturitatea, Cioran s-a disociat de Mişcarea Legionară şi nu a recunoscut apartenenţa la aceasta. Dar nu putea să nege total o simpatie ascunsă. ”N-am crezut sincer în ea nici măcar un singur moment. Însă această mişcare era singurul indiciu că ţara noastră putea fi altceva decât o ficţiune. A fost o mişcare crudă, amestec de preistorie şi de profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului, pe care toate autorităţile au persecutat-o şi care făcea tot posibilul să fie persecutată. Căci comisese greşeala de neiertat de a concepe un viitor pentru ceva ce nu avea unul”, scria acesta în ”Mon Pays”.

Blaga şi legionarismul. O problemă controversată

Lucian Blaga este un scriitor român care nu are nevoie de nicio prezentare. Un poet filosof şi un filosof poet, de o fineţe aparte. Abia după 1990, a apărut informaţia că acesta a avut în tinereţe simpatii legionare. Mai mult decât atât, Nistor Chioreanu, un fost legionar îl denunţa ca fost membru al Mişcării Legionare în cuibul legionar de la Sibiu. Istoricul Alex Mihai Stoenescu, preia mărturiile lui Chioreanu care îl plasau pe Blaga inclusiv la o şedinţă a cuibului de la Sibiu în 1940. Aceast denunţ nu era departe de adevăr având în vedere că Blaga făcea parte încă din 1937 din organizaţia ”Prietenii legionarilor”. Ceva mai devreme, în 1934, Blaga a şi compus o dramă istorică dedicată şefului Micării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Se numea ”Avram Iancu” şi potenţa ideea sacrificiului şi a luptei pentru patrie contra duşmanilor interni şi externi. Blaga, ca şi Cioran, nu a recunoscut niciodată apropierea de Mişcarea Legionară.

”Se prea poate ca unii legionari să fi fost admiratori ai filozofiei mele. Pot să spun însă categoric un lucru: eu nu mi-am scris filozofia pentru legionari, ci pentru toţi amatorii de filozofie din ţară, indiferent de orientarea lor politică”, scria Blaga, în memoriul adresat în 1959 Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Fiica sa, Dorli, recunoaşte că în casa tatălui său au intrat legionari dar o legătură temeinică cu aceştia nu s-ar fi concretizat. „A venit în vizită la tata Traian Herseni, însoţit de cineva şi trimişi ai guvernării legionare, dar n-au stat mult. Imediat după plecarea lor, tata ne-a povestit că aceştia veniseră să «tatoneze» o eventuală colaborare. El a refuzat categoric orice colaborare cu guvernarea legionară", scria Dorli Blaga în volumul „Blaga supravegheat de Securitate”. Cu toate acestea, Blaga a fost dat afară în 1948 de la Universitatea din Cluj, unde era profesor, şi hărţuit toată viaţa.

Vă mai recomandăm:

Ion G. Duca, premierul asasinat de legionari cu ştiinţa regelui Carol al II-lea

Înfiinţarea Legiunii Arhanghelului Mihail de către Corneliu Zelea Codreanu şi de liderii mişcării studenţeşti