FOTO-VIDEO Crimă într-o comună din Bistriţa-Năsăud. O femeie de 62 de ani a fost omorâtă cu brutalitate de fiul bolnav psihic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost găsită cu capul zdrobit, fără suflare, miercuri dimineaţa FOTO: Bianca Sara
Femeia a fost găsită cu capul zdrobit, fără suflare, miercuri dimineaţa FOTO: Bianca Sara

O femeie de 62 de ani din satul Anieş, comuna Maieru, şi-a găsit sfârşitul în această dimineaţă. Aceasta a fost omorâtă chiar de către unul dintre copiii săi, un tânăr de 36 de ani, care se pare că este în evidenţele medicilor cu probleme psihice grave. Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai avut ce să facă, decât să constate decesul.


UPDATE 15:46: 

„Victima a fost găsită în imobil, decedată, având urme de violenţă pe corp, în zona capului şi gâtului, produse prin lovire cu un corp tăietor. Din primele verificări efectuate, a rezultat că fapta de omor a fost comisă de fiul său Buta Nucu, cu care locuia, la faţa locului fiind identificate probe în acest sens. Respectiv s-au găsit la faţa locului hainele inculpatului, ce purta urme ce păreau a fi de sânge. De asemenea, s-a identificat toporul folosit la comiterea faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prim procuror adjunct Angela Sângeorzan.

Se pare că bătrâna a încercat să se apere de atacurile fiului său. O demonstrează acest lucru urmele de agresiune găsite pe trupul bărbatului. 

„În cauză urmează a se aprecia de procuror dacă se impune retinerea respectiv arestarea agresorului în vederea expertizării psihiatrice prin internare şi pentru a se stabili dacă  acţionat cu discernământ”, completează prim procurorul adjunct, Angela Sângeorzan. 

Dacă se demonstrează că avea discernământ în momentul comiterii faptei, bărbatul riscă între 10 şi 25 de ani de închisoare. Dacă însă nu va răspunde penal, acesta îşi va petrece parte bună din viaţă într-un spital de boli mentale. 

UPDATE 13:37:

„Are un copil care stătea cu ea, era bolnav. Şi mai are doi băieţi şi o fată, plecaţi în Germania. Era o femeie liniştită. O fost bolnavă, a fost internată, şi-a revenit şi a adus-o acasă. Soţul e mort de 15 ani” spune unul dintre vecini. 

Se pare că tânărul cu probleme psihice a fost cel care a anunţat incidentul la 112. Mai mult, acesta nu a încercat să fugă de poliţie, autorităţile găsindu-l acasă. Vecinii spun că în casa celor doi nu intra nimeni, nici măcar poştaşul. 

„A fost foarte agresiv cu nişte oameni care au vrut să le taie lemnele. A venit poliţia şi s-a liniştit, când auzea de poliţie fugea. Ei se mai certau, dar să se lovească nu ştiu. Ieri o ascultat muzica toată ziua, toata ziua. Aseară l-am văzut aici la fântână, în pielea goală, cu o tabletă, dar nu ştiam ce voia să facă. Aseara nu am auzit nimic, să se certe”, a declarat una dintre vecine. 

Deşi multă lume se temea de bărbat pentru că avea momente în care era agresiv şi vorbea singur, vecinii susţin că el era cel care avea grijă de victimă. Criminalul era cel care mergea şi cumpăra mâncare şi o prepara pentru mama lui. 

„Buta Nucu se află în evidenţele noastre, având certificat de încadrare în grad de handicap accentuat permanent. Ştiu că şi mama este bolnavă, dar nu are certificat de încadrare în grad de handicap. Bărbatul primea o indemnizaţie de 272 de lei. Ei veneau rar, deoarece nu mai aveau tangenţă atât de mult cu noi. Niciodată nu l-am văzut să fi fost violent, era de obicei vesel, mai venea prin Primăria cu diverse probleme, dar nu mi-am dat seama că ar putea fi şi violent. Nu am auzit să fi fost probleme în familie”, explică asistentul social, Lăpuşte Cornelia.
 

UPDATE 13:00:

Vecinii spun că în ultimele zile, bărbatul ar fi avut un comportament haotic. A fost văzut ascuţind un cuţit în curtea casei şi schimbând mai multe rânduri de haine. Mai mult, se pare că mama sa suferea de aceeaşi afecţiune psihică, schizofrenie, însă o formă mai uşoară. În acest moment, bărbatul de 36 de ani este audiat de poliţişti. 

Deşi atât victima, cât şi autorul aveau probleme psihice, cei doi locuiau singuri în casă. Ceilalţi trei copii ai femeii, care era văduvă de mai mulţi ani, se pare că locuiesc de mai mulţi ani în Germania. 

Crima a avut loc la primele ore ale dimineţii, în satul Anieş, comuna Maierul. Medicii ajunşi la faţa locului au găsit-o pe femeie în propria casă, fără suflare, fiind nevoiţi să declare decesul. 

Tot personalul medical a alertat şi poliţiştii găsind urme vizibile de violenţă pe trupul femeii. Capul, se pare, i-ar fi fost zdrobit cu un corp dur. Mai mult, casa în care locuia femeia era răvăşită, semn că între el şi agresorul său a avut loc şi o luptă. 

Cel bănuit de crimă este tocmai unul dintre fiii săi, un tânăr de 36 de ani care suferea de schizofrenie paranoidă. Potrivit vecinilor, acesta nu şi-ar fi luat tratamentul în ultima perioadă, ieri fiind observat alergând dezbrăcat prin curte. 

De parcă nu era suficient şi femeia de 62 de ani era în evidenţa medicilor tot cu probleme psihice. Acesta ar fi fost internată într-un spital de specialitate, fiind externată în urmă cu doar câteva zile.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite