Ce este „căpăceala“. Elixirul secret produs de albine, mai puternic decât mierea sau propolisul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căpăceala este considerată „medicamentul” cel mai de preţ al albinelor FOTO Guliver/Getty Images
Căpăceala este considerată „medicamentul” cel mai de preţ al albinelor FOTO Guliver/Getty Images

Beneficiile mierii de albine pentru sănătate sunt cunoscute. Puţini ştiu însă că stupul albinelor conţine şi alte substanţe care fac minuni, mai ales în cazul celor care suferă de laringită, astm, stomatită sau chiar paradontoză.

Mult mai puţin cunoscută decât mierea, căpăceala face minuni pentru sănătate, spun apicultorii. Căpăceala este practic capacul de la fagure, cu care albinele „sigilează” mierea depusă în fiecare celulă a stupului.
 
Aceasta conţine miere, ceară, propolis, enzime şi antibiotice naturale. Pentru a beneficia de beneficiile sale este suficient să sugeţi mierea de pe căpăcel, iar mai apoi să mestecaţi ceara care-l compune.

Nu mai puţin de 400 de principii active şi 45 de substanţe naturale cu rol de antibiotic au identificat specialiştii în urma studiilor, după cum ne dezvăluie şi Traian Andron, preşedintele Crescătorilor de Albine din Bistriţa-Năsăud.

„Mierea din căpăcel are de două ori mai multe beneficii decât cea obţinută prin centrifugare. Un notar vine la mine periodic pentru căpăceală, cu care îşi tratează o răguşeală cronică. O ţine într-o ladă frigorifică şi scoate periodic de acolo câte o bucată. La două-trei zile, când îl supără gâtul consumă mierea de pe capăcel. Îşi ţine astfel sub control problema”, ne explică Traian Andron, care se ocupă de albine de mai bine de 40 de ani şi are şi studii în domeniu.

Acesta apune că a folosit adesea căpăceală pentru tratamentul rănilor şi al plăgilor, cu rezultate foarte bune.

Laringita, astmul, stomatita şi paradontoza, tratate cu căpăceală

Căpăceala nu se foloseşte doar pentru tratamentul laringitelor şi al plăgilor, ci este cunoscută şi ca un bun pansament gastric. Astfel, căpăceala este recomandată şi celor care suferă de stomatită, dar şi celor care au paradontoză.

De asemenea, căpăceala este utilizată şi în tratamentul astmului, dar şi în cazul problemelor la ficat. Cei care au probleme cu aparatul respirator pot încerca cu încredere căpăceală, întrucât aceasta are efect de lubrifiere a vaselor de sânge.

Vă mai recomandăm:

Mierea şi scorţişoara, un duo cu efecte nebănuite. Află ce probleme de sănătate poţi trata!

Cum a ajuns mierea în cosmetice. Efectele miraculoase care i-au asigurat accesul în „lumea frumuseţii“

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite