Bistriţa: Patru sute de bistriţeni rămân fără venitul minim garantat luna aceasta

Timp de o lună, echipe mixte formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au luat la purecat 425 din cele 1911de dosare ale bistriţenilor care nu deţin niciun venit şi beneficiază de ajutoare sociale lunare de la primăriile în raza cărora domiciliază. Din 9 iunie şi până ieri, inspectorii au verificat 23 de comune din Bistriţa-Năsăud.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rezultatul a fost  suspendarea de la plată a 394 de nevoiaşi , întrucât dosarele lor nu aveau toate actele în regulă. Astfel, beneficiarii acestor ajutoare, din comunele  -  Zagra, Dumitra, Ilva Mare, Salva şi Prundu Bârgăului  -  nu-şi mai primesc banii pentru această lună. Situaţia se poate extinde şi pe lunile viitoare dacă primarii care au primit avertismente nu vor intra în legalitate.

Comune întregi afectate

Din cele 23 de comune verificate, în Dumitra au fost suspendate toate cele 141 de dosare, iar primarul a primit un avertisment.La fel s-a întâmplat şi în cazul comunelor Salva ,cu 55 de dosare de ajutor social, Ilva Mare , cu 81 de dosare pentru acordarea venitului minim garatantat şi Prundu Bârgăului , cu toate cele 99 de dosare suspendate. Primarul din Zagra a primit şi el avertisment, dar a scăpat fără dosare suspendate din plată. Potrivit inspectorului-şef din cadrul ITM Bistriţa-Năsăud, Otilia Berbecar, cele mai multe nereguli identificate în urma controalelor au fost legate de înregistrarea actelor la dosar. „Primarii au la dispoziţie un termen de 30 de zile de la întocmirea rapoartelor finale pentru a intra în legalitate. La dosare au fost nereguli la numărul de cerere sau la deciziile din dosar.Se va suspenda plata acestor ajutoare pentru luna iulie, plată care se efectuează în august. După expirarea acestui termen, vom relua controalele şi, dacă va fi cazul, vom da amenzi. Cuantumul amenzilor variază între 500 şi 1000 de lei", explică Otilia Berbecar.

Primarii s-au suparat

Edilul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan, spune că va încerca să soluţioneze problemele, deşi crede că problemele invocate erau minore „Ştiam de aceste controale, dar neregulile sunt dintre cele mai mici, de la unele dosare lipsind adeverinţele de şomaj. Cumva toate problemele astea vor fi rezolvate", spune primarul.  La Salva, însă, primarul Gheorghe Onul spune că aceste avertimente scot la iveală grave probleme financiare în  sistemul plăţilor sociale la nivelul primăriei. „Am primit avertisment pentru că nu am reactualizat sumele. Trebuia să mai dăm ceva bănuţi în plus, dar nu prea e de unde. Nu asta este problema mea, ci asistenţii personali pe care îi plătesc aşa cum îi plătesc. Asta e marea problemă- banii tot mai puţini la buget", explică Onul.

Casetă:

Venitul minim garantat este o formă de ajutor social care se acordă lunar din bugetele administraţiilor locale tuturor persoanelor care dovedesc legal că nu obţin bani din nicio sursă sau că nu au domiciliu. În funcţie de numărul de persoane din familile beneficiare, ajutorul lunar variază de la 196 de lei - pentru două persoane  - , la 272 de lei -pentru trei persoane . Famiile cu patru persoane primesc lunar  339 de lei, iar cele formate din cinci persoane beneficiază de un venit minim garantat de 402 lei în fiecare lună.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: