FOTO Slujbă de comemorare a soldaţilor căzuţi în cele două războaie mondiale în zona rezervaţiei Cornu Nedeii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţini sunt cei care ştiu că în Borşa, zona rezervaţiei Cornu Nedeii, există un cimitir unde sunt îngropaţi peste 100 de soldaţi căzuţi la datorie în cele două conflagraţii mondiale. Recent în zona mai sus amintită a avut loc o ceremonie de sfinţire a acestui cimitir la care au participat câteva zeci de persoane.

Cimitirul despre care vorbim se află la peste 1.700 de metri altitudine, acolo existând o cruce care veghează cimitirul, una care aminteşte de jertfa celor care şi-au dat viaţa pentru a apăra ţara pe care o reprezentau. Borşeanul care a ales să comemoreze cei peste 100 de soldaţi care au căzut în cele două războaie mondiale se numeşte Marian Rău. 

El a declarat că îşi aminteşte de acest cimitir de pe vremea copilăriei sale, când bunicul său îi depăna amintiri despre soldaţii care au căzut pe această linie a frontului şi care şi-au dat viaţa pentru că au crezut în ceva.

Istoria ne învaţă că în Primul şi în cel De-al Doilea Război Mondial în zonă a fost frontul de Vest unde au fost cantonate trupe germane şi italiene. În Primul Război Mondial au fost trupe austro-ungare şi trupe ruseşti, ceea ce a făcut ca întreaga zonă să fie plină de rămăşiţe ale luptelor crâncene care s-au dat între cele două armate. Unul din primarii din Borşa, pe numele său Timiş Petre Gabor, a fost cel care a îngrădit cimitirele unde erau îngropaţi militarii căzuţi pe front. Mai trebuie spus că locul unde sunt îngropaţi eroii face parte din Rezervaţia Cornu Nedeii care are o nsuprafaţa de 800 de hectare.

Potrivit wikipedia, aria naturală Cornu Nedeii reprezintă o zonă montană constituită din ponoare, izvoare carstice (Fântâna Stanchii), văi (Cisla, Şesuri, Vulcănescu), abrupturi calcaroase (Cearcănul, Stâna Sasului, Podul Cearcănului) şi căldări glaciare (partea nordică a Vârfului Jupania), cu sectoare de păşuni de munte, păduri de conifere şi jnepenişuri (Cornul Nedeii, Cearcănul Mestecăniş), cu o mare diversitate de floră şi faună specifică Orientalilor.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite