Sediul Poliţiei din Arad a fost luat cu asalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de arădeni au vizitat astăzi sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad cu ocazia Zilei Porţilor Deschise. Cei mai încântaţi de ceea ce au văzut au fost copiii. Motocicleta din dotarea Poliţiei a fost un punct de atracţie pentru cei mici. Ei au fost încântaţi şi de demonstraţiile mascaţilor.

Astfel, încă de la primele ore ale dimineţii în curtea instituţiei a avut loc o prezentare a dotării şi tehnicii folosite în activităţile de zi cu zi, aici fiind expuse autoturismele Volkswagen, Dacia Logan, autospeciala folosită de Serviciul de Acţiuni Speciale, Laboratorul Criminalistic. De asemenea, poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale, „mascaţii” cum mai sunt cunoscuţi, au efectuat exerciţii demonstrative de autoapărare şi intervenţie.

Activităţile ocazionate de celebrarea «Zilei Poliţiei Române» vor continua, în data de 25 martie, în sala festivă a inspectoratului, unde vor avea loc avansări în grad, premierea poliţiştilor cărora li se va acorda primi titlul de «Poliţistul anului«», premierea celor mai buni poliţişti-sportivi, câştigătorii competiţiilor sportive la fotbal, tir, tenis de masă, şah, organizate cu această ocazie de IPJ Arad şi Asociaţia Sportivă Arpolis, precum şi premierea poliţiştilor arădeni care au reprezentat instituţia în misiuni internaţionale.

Concomitent, poliţiştii vor fi prezenţi şi în mijlocul comunităţii, pe platoul din Piaţa Avram Iancu, unde vor fi expuse autoturismele Volkswagen şi Dacia Logan, autospecialele folosite de Serviciul de Acţiuni Speciale, Laboratorul Criminalistic şi unde vor avea loc exerciţii demonstrative de autoapărare şi intervenţie.

Vă mai recomandăm: VIDEO Ziua Poliţiei, sărbătorită în avans în Parcul Crâng. Copiii, cei mai încântaţi de întâlnirea cu poliţiştii

FOTO Cum au sărbătorit la Botoşani, Ziua Poliţiei Române, poliţiştii americani şi basarabeni

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite