Patriarhul Daniel a binecuvântat Aradul

Patriarhul Daniel a binecuvântat Aradul

Patriarhul Daniel i-a binecuvântat pe copiii care-l aşteptau în faţa Catedralei

Momentul istoric a strâns sute de arădeni la Catedrala Sfânta Treime. Episcopia din Arad a fost ridicată în rang de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, iar Preasfinţitul Timotei Seviciu a primit titulatura de arhiepiscop.

Ştiri pe aceeaşi temă

Părintele Patriarh Daniel a fost întâmpinat dimineaţă, la 09.30.

Deşi vremea era mohorâtă, sute de oameni au fost la Catedrala Sfânta Treime, pentru a asista la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarh. Prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale Daniel a fost cu atât mai importantă pentru credincioşii arădeni, cu cât a avut loc în Postul Crăciunului, unul dintre cele mai importante momente ale calendarului bisericesc ortodox.


Întâmpinat cu flori


Aceştia au profitat de sosirea celui mai înalt reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a primi binecuvântarea sa. Împreună, copii, preoţi şi oficialităţi locale l-au întâmpinat cu flori pe treptele catedralei, unde aşteptau încă de la primele ore ale dimineţii.
Episcopia Aradului a pregătit două ecrane uriaşe, pentru ca Sfânta Liturghie să poată fi văzută şi de cei care n-au mai încăput în cea mai nouă catedrală a Aradului. După slujbă, Patriarhul Daniel a oficiat ceremonia de ridicare a demnităţii episcopului Timotei Seviciu. Părintele e de-acum arhiepiscop, la un sfert de veac de când a fost întronizat episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.


Tradiţie de 300 de ani


Sfântul Sinod al BOR a hotărît înălţarea episcopiei arădene în rang, la mai bine de trei secole de când aceasta s-a înfiinţat. Totul a început în anul 1706, când scaunul episcopal de la Ineu a fost mutat în cetatea arădeană. De atunci, parohiile s-au implicat constant în viaţa obştească, înfiinţând şcoli confesionale şi superioare. „Episcopia Aradului rămâne pentru spiritualitatea românească o strajă încercată la hotarul de apus al ţării şi o călăuză vrednică de urmat în tot ceea ce a punctat învăţătura, cultul şi trăirea ortodoxă pe meleagurile dintre Mureş şi Crişuri”, a arătat Timotei Seviciu.

Episcopia Aradului rămâne o strajă încercată la hotarul de apus al ţării.
Timotei Seviciu, arhiepiscop Arad

Trecerea la Arhiepiscopie e cea mai firească pretenţie a civilizaţiei.

Ovidiu Popeţiu, inspector Protecţia Muncii

E un eveniment deosebit pentru Arad şi mă bucur că am putut să vin la slujbă.

Florica Julan, profesoară

Trăim clipe deosebite, care confirmă credinţa noastră în Dumnezeu.

Paul Covaci, şofer

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările