Via Transilvanica, traseul de drumeţie lung de 1.400 de kilometri, aproape de final. Când va avea loc inaugurarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traseul cultural-turistic va lega Putna de malul Dunării. Foto: viatransilvanica.com
Traseul cultural-turistic va lega Putna de malul Dunării. Foto: viatransilvanica.com

Via Transilvanica, traseul de drumeţie lung de 1.400 de kilometri, este foarte aproape de finalizare. În prezent se derulează procesul de instalare a bornelor pe teritoriul judeţului Alba, ultimul care a rămas nemarcat. Iniţiatorii proiectului au anunţat şi data la care va fi inaugurat traseul de drumeţie.

„Via Transilvanica va fi finalizată în întregime, după patru ani jumătate de muncă asiduă, iar sărbătoarea grandioasă a întregului traseu va avea loc în forma unui «târg»: loc de întâlnire, schimb de experienţe turistice cu organizaţii, trasee, destinaţii turistice din toată ţara şi din toată lumea! Vrem să unim traseele şi experienţele noastre, toţi oamenii drumului, pe cei cu drag de ţară şi pe cei curioşi să o cunoască pe data de 8 octombrie 2022, la Alba Iulia, acolo unde a început totul”, au transmis cei de la asociaţia Tăşuleasa Social.

Proiectul Via Transilvanica a fost lansat tot la Alba Iulia, în iunie 2018.

În Alba, traseul va avea o lungime de 140 de kilometri şi va trece prin zone şi localităţi din Valea Lungă, Blaj, Cergău, Ohaba, Berghin, Ciugud, Alba Iulia, Sebeş, Pianu, Săsciori, Cugir, după care va ajunge în judeţul Hunedoara.

Traseul va putea fi parcus doar pe jos sau cu bicicleta şi în viitor are şansa să devină un fel de Camino de Romnânia, după modelul Camino de Santiago - una dintre cele mai celebre rute parcurse în fiecare an de peregrini din toată lumea. Via Transilvanica va avea ca punct de pornire Putna şi se va finaliza pe malul Dunării, la Drobeta Turnu-Severin. Se vor parcurge judeţele Suceava, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş Severin şi Mehedinţi.

via transilvanica

Se montează ultimele borne, în judeţul Alba

„Din experienţa noastră de drumeţi, traseul se poate parcurge în mai multe săptămâni, în totalitate sau parţial, în câteva zile, după puterea şi dorinţa călătorului. Infrastructura Via Transilvanica va oferi acces la apă potabilă, cazare şi masă, dar şi la informaţii istorice şi culturale ale diferitelor zone geografice”, susţin iniţiatorii. Iniţiatorii proiectului estimează că de acest drum, odată finalizat, se vor bucura anual 200.000 de persoane. 

Via Transilvanica este împărţită în şapte regiuni istoric‑culturale: Bucovina, Ţinutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Valea Mureşului, Terra Daco‑Romana şi Valea Cernei. Traseul se mai împarte şi în cele zece judeţe pe care le străbate. Drumeţul poate să‑şi aleagă să parcurgă pe jos, pe bicicletă sau călare o regiune, un judeţ, sau să îşi configureze un traseu de câteva zile.

via transilvanica

Foto: viatransilvanica.rom

Traseul este marcat în culorile specifice: portocaliu şi alb (săgeată portocalie pentru direcţia Drobeta Turnu‑Severin şi albă pentru direcţia Putna). Marcajul specific este un T portocaliu, într‑un cerc de aceeaşi culoare, pe un fundal alb. Trecerile de drumeţi (pietoni) sunt semnalizate cu tăbliţe specifice, la fel ca avertismentele întâlnite pe traseu. La fiecare kilometru, o bornă kilometrică din andezit, cu logo-ul VT şi o sculptură (realizate de sculptori studenţi) arată kilometrul şi faptul că drumeţul se află pe drumul cel bun.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Povestea emoţionantă a unui copil de 10 ani care şi-a hrănit cinci zile cu cartofi patru fraţi mai mici abandonaţi de mamă

Operaţiunea „Turturica”, la final. Primăria Alba Iulia demolează un bloc locuit de romi pentru o parcare

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite