Ministrul Culturii este optimist cu privire la înscrierea Roşiei Montane pe lista UNESCO. Sesiunea 2020, programată în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roşia Montană va deveni sit protejat UNESCO
Roşia Montană va deveni sit protejat UNESCO

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, se declară optimist că situl de la Roşia Montană va fi inclus în curând în patrimoniul UNESCO.

"În momentul de faţă, am reluat procedura. Sunt într-o strânsă legătură cu domnul Adrian Cioroianu (ambasadorul României la UNESCO - n.r.) (...). Legat de ceea ce înseamnă integrarea în Patrimoniul Mondial UNESCO, lucrurile se desfăşoară şi urmează făgaşul normal şi procedural, respectând tot ceea ce se cere la nivel de UNESCO. 

Noi, în mare parte am reuşit să rezolvăm şi, atunci, am toate motivele să fiu optimist că la prima şedinţă (a Comitetului Patrimoniului Mondial - n.r.) se va realiza şi acest obiectiv de integrare în Patrimoniul Mondial UNESCO", a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, la Alba Iulia, ministrul Culturii.

Bogdan Gheorghiu a amintit şi că la Roşia Montană se vor deschide sâmbătă două şantiere de lucru, urmând să intre în restaurare două case parohiale - Casa Greco-Catolică şi cea Reformată. ”Aşadar, noi continuăm ceea ce trebuie să facă statul român din punct de vedere al păstrării şi conservării patrimoniului acolo”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

În ianuarie, Guvernul a reluat procedura de înscriere a sitului Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În luna mai, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a aprobat finanţarea realizării unui nou Planul Urbanistic General la Roşia Montană, care ar urma să contribuie pozitiv la procesul pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO.

Sesiunea din 2020 a UNESCO World Heritage este programată să aibă loc în China. Din cauza pandemiei de COVID-19, nu a fost stabilită încă o perioadă de desfăşurare a lucrărilor.

VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:

 

Tragedie provocată de coronavirus. O tânără însărcinată în vârstă de 33 de ani a murit la spitalul din Alba Iulia. Ar fi luat virusul de la fratele întors din Spania

 

Aproape 17 tone de azotat de amoniu depozitat în loc neprotejat, confiscate de poliţişti de la o societate din Blaj. Acelaşi tip de substanţă a explodat la Beirut

 

Vacanţă ratată pentru o familie care voia să ajungă în Grecia. Cinci persoane s-au testat la cerere şi au fost confirmate cu coronavirus

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite