FOTO Portalul spectaculos din Cheile Întregalde, rezervaţia naturală fabuloasă din Munţii Trascău

FOTO Portalul spectaculos din Cheile Întregalde, rezervaţia naturală fabuloasă din Munţii Trascău

Un portal spectaculos, puţin cunoscut de turişti datorită dificultăţii de abordare, se află în Cheile Întregalde din judeţul Alba.

Ştiri pe aceeaşi temă

Turnurile, portalurile, conurile de grohotiş, seriile de pereţi şi bârnele înierbate formează un relief complex de o rară frumuseţe şi unde se conservă şi multe specii rare de plante printre care se află şi floarea de colţ, floare care aici creşte la cea mai joasă altitudine din Europa, aproximativ 600 de metri. Accesibilitatea şi relieful deosebit de frumos fac din această rezervaţie naturală un important obiectiv al Trascăului. Cheile Intregalde se întinde pe o lungime de 1,5 kilometri. 
 
Rezervaţia naturală Cheile Întregalde se întinde pe o lungime de 800 de metri şi prezintă două mari vârfuri calcaroase, adică Plaiul (1174 metri, în partea nordică) şi Pleşa Caprei (1139 metri, în partea sudică). Ambele sunt resturi ale unui vechi platou, în care apa Gălzii a săpat această trecătoare gigantică, specifică reliefului carstic al Apusenilor.
 
Foto: Mihai Constantenec
 
Traseul care ajută turiştii să cunoască Cheile Întregalde, de la un capăt la altul, este următorul: satul Întregalde – satul Modoleşti – Cheile Întregalde – Gura Pârâul Calului – Şaua Tecşeşti – Cabana Rîmeţ. Traseul durează 5-6 ore, e marcat cu cruce galbenă (semnificând traseu Râul Galda, în Cheile Întregalde. Turiştii au nevoie de o bună pregătire fizică şi de un bun simţ al orientării montane.
 
 
Din cauza importanţei, este strict interzisă recoltarea plantelor din rezervaţie. După traversarea cheilor, se ajunge imediat în satul component al comunei Intregalde cu numele Modoleşti. De aici se poate continua drumul spre Cheile Râmeţului pe marcajul cu triunghi albastru, imediat la ieşirea din chei, pe drumul ce coteşte la dreapta. După aproximativ 1,5 kilometri parcurişi pe acest drum se ajunge la Centrul Info Intregalde şi Expoziţia Etnografică, unde se pot afla informaţii utile despre zonă. Turiştii si pot caza la localnicii primitori, iar vara există şi soluţia unui cort întins pe malul apei. 
 
Foto: Mihai Constantenec
 
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: