Cum s-a mobilizat comunitatea dintr-un oraş ardelean în sprijinul refugiaţilor: TIR-uri cu ajutoare în Ucraina, mii de pachete pentru cei din trenuri
0Două surori din Blaj, care au realizat pe Facebook grupul ”Blăjeni Uniţi pentru Ucraina”, au reuşit în scurt timp să determine o mobilizare importantă a comunităţii locale în sprijinul refugiaţilor ucraineni.
Rezultatul unei munci de mai bine de o lună şi jumătate înseamnă aproape 100 de tone de ajutoare trimise în Ucraina şi mii de refugiaţi care au primit alimente şi apă în trenurile internaţionale care opresc în gara din Blaj.
Totul a început de la iniţiativa surorilor Raluca Alexandra Ilişiu şi Andreea Ilişiu, care au format un grup pe Facebook – Blăjenii Uniţi pentru Ucraina – care în scurt timp a ajuns la peste 800 de membri.
Raluca este social media manager, iar Andreea – brand specialist. Fiecare dintre cei care au intrat pe grup au început să îşi ofere ajutorul, fie prin donaţii de produse, fie prin voluntariat. Nu a durat mult timp şi s-au alăturat şi firme din Blaj.
”În primele două zile de război am stat mai mult în faţa televizorului şi pe site-urile de ştiri şi am văzut, cu tristeţe, situaţia de acolo, apoi ne-am gândit că trebuie să facem ceva, am fost obişnuite tot timpul din voluntariatele anterioare, să ne mobilizăm dacă este cazul.
Grupul a luat fiinţă cu mine şi cu Andreea, am sunat la o organizaţie neguvernamentală din Cluj care se ocupă cu preluarea donaţiilor, care are logistica necesară pentru aşa ceva şi despre care ştiam că este singura (cred că între timp au mai apărut şi altele) ce desfăşoară activităţi umanitare în Ucraina, în Cernăuţi”, a spus Raluca pentru Radio Blaj.
Surorile din Blaj care au organizat campania de sprijinire a refugiaţilor. Foto Facebook
Tânăra a completat că, iniţial, nu a ştiut cum o să răspundă comunitatea la apelul lor, dar în final au fost surprinse de mobilizarea oemnilor din Blaj şi din localităţile apropiate care au ajutat cu donaţii, cu transport şi cu tot ceea ce a fost nevoie.
”A crescut foarte repede grupul, am fost surpinse, nu am ştiut cum să gestionăm situaţia la un moment dat, dar ne-am pus repede pe picioare şi am reuşit să rezolvăm situaţia generată de numărul mare de donaţii. Au venit alături de noi foarte multe persoane care ne-au ajutat cu strângerea şi distribuirea donaţiilor”, a mai precizat Raluca Ilişiu. În campania de ajutorare s-au implicat şi elevi de la seminarul greco-catolic din Blaj, care au mers la Sighetu Marmaţiei, în mijlocul refugiaţilor.
Ajutoare adunate în depozitul din Blaj. Foto: Blăjeni Uniţi pentru Ucraina
În depozitul Caritas din Blaj, într-un timp relativ scurt, s-au strâns peste 80 de tone de ajutoare: de la alimente neperisabile, la pături, saltele, saci de dormit şi produse de igienă. Donaţiile au ajuns la Caritas Kolomya (Ucraina), care le-a distribuit locuitorilor grav afectaţi de război.
Au răspuns ”prezent” şi pasionaţii de sport din Blaj, care duc produse către refugiaţii din trenuri, aflaţi în tranzit către Viena. Astfel, sportivii grupului Running&Cycling Club Blaj pregătesc pachete pentru refugiaţi. Aceştia merg pe peronul gării şi le dau produse celor aflaţi în tren în timpul celor câteva minute de staţionare.
Cu alimente şi alte bunuri de strictă necesitate, pe peronul gării. Foto: Running&Cycling Club Blaj
Pachetele pe care aceştia le oferă conţin mâncare, fructe, apă. Sunt pregătite de mai multe persoane care fac voluntariat alături de cei din asociaţie. S-au mobilizat şi, cu sprjinul Protopopiatului Ortodox Blaj, Asociaţiei Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, Serviciului Maltez filiala Blaj, Gimn Star Blaj, al unor magazine alimentare, precum şi al unor persoane fizice.
”Dacă în primele 2 săptămâni numărul refugiaţilor era de aproximativ 200 -240 pe seară, în ultimele săptămâni numărul lor a mai scăzut: 115/ 130/ 150. Ei nu uită să ne mulţumească, iar noi vrem pe această cale, să vă transmitem gândurile lor bune”, susţin voluntarii care merg pe peronul gării din Blaj.
Campania comunităţii din Blaj continuă, după mai bine de o lună şi jumîătate
Vă mai recomandăm:
Comori arheologice descoperite în palatul în care a locuit Mihai Viteazul la Alba Iulia FOTO
Ultimele lucrări pe lotul 2 din A10, Sebeş - Turda. Constructorul vrea să „rezolve” punctul critic de la Oiejdea VIDEO