Contestaţii pentru autorizaţia integrată de mediu de la Kronospan Sebeş. Ministerul Mediului suspenda procedura

Contestaţii pentru autorizaţia integrată de mediu de la Kronospan Sebeş. Ministerul Mediului suspenda procedura

Protestul de la Sebeş a scos în stradă peste 2000 de oameni

Ministerul Mediului a suspendat procedura de acordare a autorizaţiei integrate de mediu pentru fabrica de formaldehidă construită pe platforma Kronospan Sebeş, până la soluţionarea contestaţiilor depuse de două organizaţii non-guvernamentale. Decizia a fost comunicată miercuri, 14 ianuarie 2014, de prefectul Gheorghe Feneşer şi a fost determinată şi de protestul care a avut loc duminică la Sebeş, cu participarea a peste 2.000 de persoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prefectul Gheorghe Feneşer a anunţat că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a primit în 12 ianuarie 2015 două contestaţii privind decizia de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru SC Kronospan, înaintate de două organizaţii non-guvernamentale reprezentantive din domeniul protecţiei mediului din Sebeş. Contestaţiile au fost depuse de Asociaţia PrimaNatura, organizatoarea marşului de protest din 11 ianuarie 2015, respectiv de Asociaţia ”Centrul Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş”.
 
Feneşer a precizat că pe perioada analizării contestaţiilor, ministerul va suspenda acordarea autorizaţiei până la clarificarea situaţiei. Prefectul a menţionat că în momentul de faţă sunt monitorizate în permanenţă aceste emisii de formaldehidă în două puncte din Sebeş, la societatea Alpin 57 Lux şi la şcoala din cartierul Kogălniceanu.
 
Ministerul a luat act de protest
 
“Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a luat act de manifestările stradale care au avut loc duminică, 11 ianuarie 2015, în municipiul Sebeş, faţă de construcţia, în oraş, a unei fabrici de formaldehidă. MMAP a primit, în cursul zilei de luni, 12 ianuarie 2015, cele două contestaţii privind decizia de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru SC KRONOSPAN Sebeş SA, înaintate de două organizaţii non-guvernamentale reprezentative din domeniul protecţiei mediului. Astfel, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a dispus demararea procedurii de analiză a contestaţiilor înregistrate, în conformitate cu prevederile art 43. al OM nr. 818/2003 în cadrul Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. Menţionăm că, pe perioada analizei acestor contestaţii, precum şi a documentaţiei care se regăseşte la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba, autoritatea de mediu competentă este în imposibilitate de a finaliza procedura de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru SC KRONOSPAN Sebeş SA”, se afirmă în informarea de presă a Ministerului Mediului.
 

 
Prefectul Gheorghe Feneşer a precizat că societatea Kronospan va fi obligată să cumpere o instalaţie complete pentru monitorizarea formaldehidei. „În autorizaţia care urmează să fie eliberată există o condiţie, şi anume de care nu a pomenit nimeni. Societatea în cauză, Kronospan este obligată ca în termen de 7 luni să achiziţioneze o instalaţie completă pentru monitorizarea formaldehidei. Au obligaţia de a o monta la coşurile fabricii, precum şi în alte 4 puncte din incinta Kronospanului. Oricine poate să intre pe calculator şi să vadă în orice moment al zilei care este poluarea în oraş în acel moment şi cred că din acel moment nimeni nu va mai avea suspiciuni. Dacă au trecut cele 7 luni de zile şi instalaţia nu este în funcţiune, conform acordului încheiat, se poate retrage în orice secundă fără nicio împotrivire din partea societăţii respective. Este dreptul Agenţiei de Mediu şi atunci activitatea se va opri ”, a adăugat Gheorghe Feneşer.
 
Vechea instalaţie ar urma să fie oprită
 
Prefectul a mai spus că a fost anunţat de reprezentanţii Ministerului Mediului că se încearcă în cel mai scurt timp ca la cele două panouri existente în Sebeş să fie afişată zilnic şi poluarea cu formaldehidă.  „Încercăm cu Agenţia de Mediu ca, în cel mai scurt, timp dacă vom avea înţelegere şi la cei din presă să publicăm zilnic aceste monitorizări. Este un lucru deosebit ca sebeşenii să cunoască situaţia reală şi nu vrem ca în momentul de faţă cineva să spună că ne îmbolnăveşte o societatea sau alta, şi cred că indiferent de societate  toţi trebuie să respecte legea şi sunt convins că o vor face pentru că altfel măsurile nu vor întârzia să apară”, a declarat Feneşer.
 
Legat de emisiile PM10, prefectul a reamintim că în 2008, după miting-ul organizat pe tema acestor pulberi de suspensie,  societatea în cauză a montat un filtru pentru captarea acestui PM 10, care este acea pulbere foarte fină în suspensie. „Acel filtru a fost o investiţie de peste 12 milioane de euro a companiei, o investiţie care pentru noi şi populaţia Sebeşului a însemnat enorm. Dacă până la acea perioadă se eliberau zilnic în atmosferă peste 2 tone, de la montarea acelui filtru PM 10 nu a mai reprezentat o problemă în Sebeş. Este monitorizat în permanenţă la şcoala din cartierul Kogălniceanu, de acel aparat, şi nu au fost constatate până în prezent depăşiri”, a completat Feneşer. Potrivit prefectului, dacă Kronospan va primi autorizaţie pentru noua fabrică  de formaldehidă şi va intra în producţie, vechea fabrică va fi oprită.
 
„Vechea instalaţie de formaldehidă are o capacitate de 30.000 de tone anual, iar noua instalaţie are o capacitate de 60.000 de tone anual. În autorizaţia de mediu este stipulat foarte clar că pot să funcţioneze în paralel până se ajunge cu noua instalaţie la capacitatea maximă de 60.000 de tone, dar în momentul în care se funcţionează în paralel nu pot să depăşească 60.000 de tone anual. Şi, se pare, din ceea ce am fost informat, că în decurs de 6 luni de zile  noua fabrică, dacă va primi aceste autzorizaţii, va intra în producţie practic iar vechea fabrică va fi oprită. Să vedem cum se soluţionează contestaţiile”, a explicat acesta.
 
Al doilea marş de protest
 
Al doilea marş de protest în vederea stopării poluării oraşului Sebeş a fost anunţat de către organizatori, pe reţeaua Facebook. Acesta va avea loc duminică, 18 ianuarie, începând ora 14.00, la o săptămână de la prima manifestaţie de protest, care a strâns peste 2.000 de persoane. Totodată, reprezentanţii companiei Kronospan au trimis pe adresa Asociaţiei PrimaNatura o invitaţie la conciliere directă, care va avea loc în data de 26 ianuarie, ora 12.00, la sediul societăţii.
 
 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările