Sfârşit de decembrie 2013, început de ianuarie 2014. Iarnă deplină în Alpii francezi. Ninge ca-n poveşti cu fulgi bine gonflaţi. La Cabana Aiguille du Midi din Les Houches (Chamonix) nu erau decât 4-5 taberişti care făceau planuri pentru zilele următoare. Sunt tineri din UK, Belgia, Franţa şi România, participanţi la cea de-a patra Tabără de schi organizată de Nepsis, gruparea tinerilor din Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale si Meridionale (MOREOM). Ei au ajuns cu o zi mai devreme, ceilalţi 160 de participanţi din alte colţuri ale lumii (Canada, Spania, Italia, Olanda) sunt aşteptaţi în zilele următore. O lumină discretă de lampioane şi zâmbetul cald şi amabil al lui Claude, administratorul cabanei. Toate te introduc într-o poveste lină ca iarna de afară.

Vârful Aiguille du Midi: 3.842 de metri

Dar ce minune s-a petrecut peste noapte? M-am apropiat de fereastră şi nu am mai văzut blocul gri de vis-a-vis, de pe strada mea din Militari, ci o imagine ca-n reclamele pentru Ciocolata Milka. Departe, zăream ca un vârf ascuţit care parcă purta ceva ca o suliţă în frunte. O furnică se deplasa rectiliniu pe un fir negru spre suliţa aceea din vârful muntelui. Căra oamenii-frimituri ale lumii mondene în vârful cel mai înalt în care se putea ajunge, la 3.842 de metri, la Aiguille du Midi.

Aud un zgomot ca de maşină de tuns iarba. Şi totuşi e iarnă în toată puterea cuvântului! John intrase deja în acţiune cu maşina de curăţat zăpada, pregătea parcarea din curtea cabanei pentru cei care urmau să sosească cu maşina. Bună organizare. Buni oameni. De acţiune.

Siesta de după-amiază a francezilor

Spre după-amiază, plecăm să închiriem echipamentul de schi. Dar francezii au program de siestă, aşa că până pe la 16.00, ne afundăm şi noi într-o cafenea cu privelişte spre Pârtia Prarion. Am început frumos, îmi zic,  vin fiert,  glume, voie bună. După cină, cântece de cabană. Trei fete din colţuri diferite ale Europei şi o chitară din Belgia. Ne-am adus aminte de studenţie, de focul de tabără. Cineva nu s-a oprit din cântat până spre dimineaţa care nu ne lăsa deloc răgaz să ne odihnim.

O zi de schi. După micul dejun, începătorii pleacă pe pârtia Le Tourchet, un loc special pentru debutanţi. Iniţiaţii formează grupuri de 5-6 şi pornesc spre Grands Montets  unde sunt  aproximativ 2800 ha pentru schi şi snowboard amenajate sau hors piste. Cea mai lungă pistă amenajată aici măsoară 3233 m. Zona Chamonix-Mont Blanc este cunoscută ca paradis al schiorilor. Lor le sunt destinate pârtii de la 1035  până la 3300 de metri. Dar meritul cel mai mare al acestei tabere de la Chamonix a fost comuniunea de care s-au bucurat atât schiorii, cât şi neschiorii. ,,Cel mai interesant a fost că am schiat cu nişte persoane foarte simpatice şi de treabă”, ne spune Alexandru care schiază de la patru ani.

,,A fost o tabără reuşită, cu de toate, cu multe bucurii şi satisfacţii pe plan spiritual”, mărturiseşte Ioan.

Ceaţa de la Brévent

Pentru cei care au optat să se bucure ca pietoni de frumuseţile naturii, lucrurile au părut şi mai fascinante. Prima excursie a fost pe Brévent care părea învăluit în ceaţă. Acolo, la 2525 m am poposit pe terasa care oferea  un peisaj panoramic spre Mont Blanc. Ceaţa acoperea ca un ecran mişcător priveliştea de care ne-am bucurat, până la urmă, minute întregi. Un vin chaud e bine-venit  în aşteptarea soarelui care apare, în sfârşit, chiar dacă afară sunt -15˚.

Ascensiunea pe Aiguille du Midi a fost fără doar şi poate cea mai spectaculoasă. Două telecabine succesive care se mişcă nemţeşte, presiune în aer şi minus 8 grade. Prea puţin însă pentru a înăbuşi sufletul românesc ce se înfierbântă de asemenea privelişte ameţitoare. Şi se formează hora. Hai să dăm mână cu mână. Comuniunea Nepsis atinge cota maximă la  Aiguille du Midi, 3842 m.

Pasul în vid a fost momentul care ne-a apropiat de extrem. O cabină transparentă suspendată deasupra prăpastiei îţi dădea posibilitatea de a experimenta saltul în gol de la peste 3.000 de m altitudine. Şi când te gândeşti că erau skateri şi schiori care plecau de la acea înălţime…

Plimbarea cu mocăniţa la Montenvers a fost, într-adevăr, ruptă din timp. Peisaje de poveste până la aproape 2.000 de metri, în drum spre Gheţarul Mer de Glaces (Marea de gheaţă). Peste 500 de trepte coborâte pentru a pătrunde în inima de gheaţă a muntelui şlefuit pe interior.

Natura, în toată splendoarea, harul divin al întâlnirilor şi al  rugăciunilor zilnice, în comuniune, din această tabără au fost, de fapt, izvor de bucurie pentru noi toţi.