REPORTAJ Cinci zile printre lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali

REPORTAJ Cinci zile printre lesbiene,
homosexuali, bisexuali şi transsexuali

La Stockholm Pride 2015, au asistat peste 500.000 de oameni FOTO Photoland/Corbis, Anca Vancu

Stockholm Pride, 2015. Evenimentul anului în Suedia. Aceleaşi curcubeie pictate pe steaguri, oameni fericiţi şi îmbrăcaţi extravagant, dar, în sfârşit, o zi însorită. „Weekend Adevărul“ vă prezintă, fără pasiuni sau repudieri instinctuale, o experienţă petrecută în capitala Suediei, chiar în mijlocul săptămânii dedicate comunităţii LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali).

Pe 1 august, în jurul orei 13.45, în zona centrală a oraşului Stockholm, erau împrăştiaţi mai mulţi cerşetori români. Cărau pe după umeri saci negri, din plastic, care deveneau tot mai grei. Părăsiseră trotuarele scăldate de ploile scurte, dese şi obişnuite într-o vară scandinavă, mai exact acele locuri de unde strălucesc sigle pe care scrie Prada, Louis Vuitton, Victoria’s Secret, chiar şi suedezul H&M, pentru a fi în mijlocul oamenilor. Iar oraşul forfotea de oameni, şi mai ales de oameni darnici în sâmbăta aceea. Pe 1 august, în Stockholm, ieşise, în sfârşit, soarele.

Din centrul vechi al oraşului, Gamla Station, puhoaie de oameni au pornit organizat pe străzi, în remorcile unor tiruri, pe jos, în paşi de dans sau în cărucioare. Peste 50.000. Trei ore mai târziu şi câteva bulevarde mai încolo, au ajuns în Pride Park, parcul colorat până şi în cel mai mic colţişor în roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Culorile curcubeului, carevasăzică.

Hainele cu aceeaşi etichetă
Dar nu pentru o celebrare a fenomenelor meteorologice au dansat oamenii pe străzi. Pe 1 august, în Stockholm, suedezii din comunitatea LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali) şi nu numai au sărbătorit cel mai important eveniment al anului: Stockholm Pride. Străzile din centrul oraşului s-au transformat într-un podium în care hainele modelelor erau de toate felurile: colorate, excentrice, de prost gust, sclipitoare, uneori simple, iar alteori lipseau, pur şi simplu. Dar toţi purtau, spuneau ei, aceeaşi etichetă – cea a toleranţei şi a dragostei.

Deşi este un eveniment care are loc de 17 ani, parada din Stockholm este departe de a fi un eveniment uzat. Cu tradiţie – da. De amploare – asta cu siguranţă se doreşte. Iar numărul mare de curioşi de pe marginile străzilor, care le fac cu mâna, îi filmează sau îi îmbrăţişează pe cei care iau parte în marş este crescător de la an la an. Anul trecut, 400 de mii de oameni – cei mai mulţi suedezi, dar şi turişti –  au fost spectatori, iar anul acesta, potrivit estimărilor făcute zilele trecute de ziarele suedeze, au asistat peste 500 de mii de oameni.

 „Fane, nu te uiţi la ei?“
Printre ei, mai mulţi cerşetori români. Târau saci negri după ei, plini cine ştie cu ce gunoaie. Pofteau la ţigările oamenilor, la un ciubuc, cât de mic, iar pentru asta învăţaseră în suedeză cuvintele potrivite. Din când în când, îşi puneau mâinile în şold sau streaşină la ochi şi se uitau la bărbaţii machiaţi, cu tocuri şi platforme în picioare, care purtau rochii lungi, de epocă. Apoi îşi mişcau mâinile,dezordonat, în semn de cruce. La un moment dat, unul dintre ei a strigat amuzat la prietenul său rămas stâlp în faţa mulţimii: „Fane, bă, hai, bă, de-aici, că ne-o coc ăştia ca-n închisoare, nu te uiţi la ei?“.


Ce e ciudat la Stockholm Pride
Dar n-au plecat. Au rămas hoinărind pe străzi să privească o paradă într-una dintre cele mai permisive ţări cu oamenii cu orientări sexuale diferite. Să fim înţeleşi: în ultimele decenii, autorităţile din Suedia au adoptat o serie de măsuri pentru a se asigura că persoanele din comunitatea LGBT au aceleaşi drepturi cu toţi ceilalţi oameni. Mai precis, începând din anul 2003, cuplurile de lesbiene şi homosexuali puteau deja adopta un copil, iar în 2005, Parlamentul suedez a aprobat legea prin care cuplurile de lesbiene sau femeile singure pot fi inseminate artificial. Patru ani mai târziu, au fost permise legal căsătoriile între persoane de acelaşi sex, iar din 2011,  a fost introdusă în Constituţia suedeză legea privind interzicerea discriminării bazate pe orientarea sexuală. 

Poate e o provocare să te desprinzi de minunile şi predicile lui Arsenie Boca din România şi să ajungi în mijlocul unor manifestaţii pe cât de extravagante pentru unii, pe atât de obişnuite pentru alţii. Până şi pentru omul cel mai deschis la minte, participarea ca simplu observator la o paradă destinată colectivităţii LGBT, prima din viaţa sa!, poate fi un şoc cultural. Mai ales dacă această paradă are loc într-una dintre cele mai prietenoase destinaţii pentru persoanele gay.

Mirarea nu vine din cauza unei lipse de empatie din partea turiştilor aflaţi la colţuri – sunt la fel de veseli şi zâmbitori precum oamenii de pe stradă –, nici din cauza ţinutelor excentrice şi multicolore – orice paradă gay din orice ţară imită acelaşi dress code –, şi nu neapărat din cauza unei lipse a pudorii – oameni îmbrăcaţi sumar sunt, uitaţi-vă, la tot pasul în oraş.

Altceva uimeşte: normalitatea cu care bărbaţii îşi poartă copiii pe după umeri ca să vadă mulţimea, bucuria cuplurilor gay de a-şi plimba nou-născuţii în cărucioare decorate cu curcubeie, reacţiile oamenilor în ropote de aplauze pentru acei câţiva bătrâni cu tricouri şi pancarte pe care scria „Părinţi mândri de copiii lor homosexuali, bisexuali sau transsexuali“.  Stockholm Pride e, fără îndoială, o sărbătoare în oraş, iar ciudaţi par mai degrabă cei care-şi fac semnul crucii atunci când nu bate niciun clopot.

Obama în mărime naturală şi dragostea învinge!
De pe marginea străzii, cârdurile de oameni care defilează se văd asemenea unei electrocardiograme. Majoritatea grupurilor – care reprezintă un ONG pentru drepturile omului, o ambasadă, asociaţii pentru drepturile poliţiştilor, sportivilor, pompierilor gay etc., – are câte-un mesaj scris pe o pancartă imensă, care de obicei smulge aplauzele oamenilor. Un exemplu: marşul a debutat cu mai mulţi tineri care aveau lipite pe buze fâşii negre de leucoplast şi ţineau o pânză imensă pe care scria „Suntem aici pentru cei care nu pot marşa“, făcând referire la ţările care interzic relaţiile între persoane de acelaşi sex.


Furori a făcut şi o pancartă în mărime naturală pe care era reprezentat preşedintele SUA, Barack Obama, alături de mesajul scris pe contul său de Twitter, pe 26 iunie: „Astăzi este un pas uriaş înspre egalitate. Cuplurile de gay şi de lesbiene au acum dreptul să se căsătorească, la fel ca oricine. Dragostea învinge“. Este ziua când Curtea Supremă a Statelor Unite a decis legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Pe internet, oamenii şi-au vopsit fotografiile în curcubeu.

Voulez-vous?
Urmează grupurile care debordează de energie. Sunt momentele în care, în mijlocul străzii, se instalează o adevărată gălăgie. O atmosferă antrenantă. Muzică la maximum. Fluiere. Nebunie! Camioanele îmbrăcate în baloane colorate, cu mesajul „LOVE“ pe capote, au în spatele lor un cârd de tineri care dansează şi răguşesc cântând melodiile care bubuie din boxele agăţate de marginile maşinii. De la puşti teribilişti, firav înveliţi doar într-un steag colorat, la oameni ale căror machiaje sunt adevărate opere de artă până la bărbaţi şi femei care epatează prin costumaţii provocatoare – toţi parcă trăiesc o bucurie generală. De pe margini, turiştii zâmbesc când aud piesa „Voulez-vous“ a trupei Abba.

Poliţistul suedez, la parada gay din România
Când apare în scenă Göran Stanton, care are şi o coregrafie specială pentru această zi, privirile spectatorilor se mută instant. Göran nu poartă o costumaţie de poliţist, la fel ca ceilalţi şapte colegi care-l însoţesc, cumpărată dintr-un butic ieftin, ci este chiar uniforma lui de la muncă. Lucrează la „Unitatea de combatere a infracţiunilor motivate de ură“ din cadrul poliţiei suedeze şi este gay. Face parte, totodată, din Organizaţia poliţiştilor gay, care are 120 de membri şi funcţionează de aproape 12 ani. Defilează în fiecare an la paradă. Anul acesta a fost chiar şi la cea din România. Fără alte comentarii.


„Poliţia este pentru toată lumea. Nu trebuie să fii o femeie pentru a apăra drepturile femeilor, cum nici un imigrant nu trebuie neapărat să pledeze pentru diversitatea etnică. La fel, nu trebuie să fii gay să aperi drepturile homosexualilor, care sunt, de altfel, drepturile omului, a explicat Staton, între două piruete şi-un salut la bască corespunzător. Staton recunoaşte că e adesea ironizat de unii colegi, însă are mereu asul în mânecă argumentând că importantă este menţinerea profesionalismului în instituţie.

„În timp ce toată lumea este binevenită să aplice la Academia de Poliţie, indiferent de etnie, religie, orientare sexuală, un ofiţer de poliţie trebuie să fie extrem de bine pregătit pentru a fi admis. Educaţia este cheia esenţială. Poliţia trebuie să rămână un organ profesionist. Iar dacă nu eşti un om deschis, chiar şi cu colegii tăi, nu-ţi vei putea face bine munca“, spune Staton, care, ţinând cont de experienţa sa în combaterea infracţiunilor motivate de ură, 75% din cazuri sunt din motive etnice, 15% – homofobe, iar 10% – din cauze religioase.

Steguleţul despre drepturile omului
Schimbare de plan. În mijlocul oamenilor de pe „po-dium“, aşadar în centrul atenţiei, te loveşti de privirile oamenilor de peste tot, care te fixează prin obiectivul aparatului de fotografiat sau al telefonului mobil, setat pe modul „filmare“. O privire-n sus şi eşti salutat de la balconul unei clădiri de câţiva oameni care flutură acelaşi binecunoscut steag. Dealurile „de unde se vede mai bine“ sunt pline de mici grupuri de prieteni strânşi pe o pătură, oameni aşezaţi pe borduri sau pe scaune plinate pe care şi le-au adus special de acasă ca să te urmărească. Atenţie, sunt 500.000 în total, adică „cel mai frumos compliment pentru mine“, crede Nadja, un transsexual în vârstă de 42 de ani.

De pe un deal din Pride Park, unde ajunge toată lumea pentru petrecerea de final, albastrul cerului, cea mai caldă culoare, cum spune un film, şi pătura de curcubeie fluturată în aer par un fenomen meteorologic care nu provoacă niciun trăsnet.

În centrul oraşului e din nou linişte. Seara, trei saltele sunt întinse în faţa magazinului Victoria’s Secret. Oamenii străzii dorm pe ele - s-au obişnuit cu vuietul maşinilor. Doar unul dintre ei mai are câteva fumuri dintr-o ţigară. Are în mână un steguleţ pe care scrie ceva în engleză despre drepturile omului. Se uită la el pe-o parte şi pe alta. Îl bagă în sacul lui negru, de plastic. Apoi trage plapuma peste cap şi adoarme.

Florentina Ionescu, la parada din Stockholm: „Nu mai văzusem aşa ceva!“

Florentina Ionescu, fost vicepreşedinte al asociaţiei Accept, prima organizaţie nonguvernamentală care apără şi promovează drepturile comunităţii LGBT în România, a luat parte la parada din Stockholm în urmă cu opt ani. Fusese invitată la o conferinţă organizată de Institutul Cultural Român din Stockholm cu privire la provocările şi succesele comunităţii din România. Multe nu prea erau – la prima ediţie a paradei gay în România s-a lăsat cu agresiuni verbale, la fel ca lunile trecute, adică zece ediţii mai târziu.

„Pentru mine a fost un şoc cultural, pentru că, la paradă vedeam, pentru prima dată, nu numai membrii LGBT, ci oameni din întreaga comunitate a oraşului. Familii cu copii mici în cărucioare şi oameni în vârstă priveau aceste activităţi ca pe nişte manifestări de libertate. Vedeam, totodată, în plină zi, oameni care fac parte din subculturi ale comunităţii LGBT, cum ar fi cei din BDSM (n.r. – care practică sadomasochismul), care sunt foarte de nişă chiar şi pentru oamenii mai deschişi la minte. Iar singurii care se uitau lung după ei eram eu şi colegul meu, Octav Popescu, fiindcă nu mai văzusem aşa ceva! Bineînţeles că am urmărit cu obstinaţie oamenii din jur, pentru că eram interesată să văd dacă se uită cineva pieziş sau bate dezaprobator din buze. Dar nimeni nu privea cu ostilitate. Am înţeles atunci că în spiritul societăţii suedeze era, ca în orice ţară civilizată, loc pentru toată lumea sub soare şi se înţelegea clar că drepturile tale nu le anulează pe ale mele“, îşi aminteşte Florentina Ionescu.

În 2007, suedezii erau interesaţi în special de cazurile de homosexuali din România care se aflau „în pericol“. Florentina Ionescu defineşte termenul pericol: „Punctul lor febril de curiozitate era cum e posibil ca oamenii să fie agresivi fizic sau verbal cu un homosexual, cu care nu au nimic de împărţit. Ne rugau să le povestim despre oameni LGBT care sunt în pericol în România – sufereau de oprobiu social, de-o bătaie crâncenă“. 

De ce steagul-curcubeu este simbolul comunităţii LGBT

Steagul-curcubeu este un simbol al comunităţii LGBT încă anii 1970. A fost lansat prima dată la parada LGBT din San Francisco, de artistul Gilbert Baker, în 1978. Deşi steagul original avea opt benzi (roz, roşu, portocaliu, galben, verde, turcoaz, albastru şi violet), actualul steag LGBT are doar şase benzi (roşu, oranj, galben, verde, albastru şi violet).

Culorile curcubeului reprezintă un simbol al diversităţi din comunitatea LGBT, al diversităţii orientării sexuale şi al speranţei pentru drepturi egale. Florentina Ionescu consideră că steagul-curcubeu şi exprimarea oamenilor prin culori cât mai aprinse sunt singura formă de protest social, care erau împământenite încă de pe vremurile când nici în statele civilizate parteneriatele civile şi familiile alternative nu aveau un statut şi un cadru legal. „Să nu uităm să menţionăm că rozul provine încă de pe vremea Holocaustului (n.r. – referitor la triunghiul roz, semnul folosit de nazişti, pentru identificarea prizonierilor din lagăre care au fost trimişi acolo pentru homosexualitate, ilegală în Germania Nazistă), astfel că, poate cu un plus de umor şi de dorinţă de viaţă şi peste toată drama, homosexualii au ales să se reprezinte în acest mod. Şi e singura «agresivitate» de manifestare a acestei comunităţi“, mai spune Florentina Ionescu. 

Schimbare de sex pe Facebook Suedia: poţi să fii om „de genul neutru“

 Parada din Stockholm este punctul culminant al săptămânii dedicate comunităţii LGBT. Festivalul durează, de fapt, o săptămână întreagă – anul acesta a început de pe 27 iulie şi s-a încheiat pe 2 august –, iar singura zi cu soare strălucitor a fost în sâmbăta paradei. Prognoza meteo e foarte importantă în Suedia.

În fiecare zi a festivalului, care anul acesta a avut ca temă „Breaking up...“ (n.r. – „Despărţire...“), mai mulţi politicieni – majoritatea din Partidul Social Democrat Suedez, care domină sistemul politic din Suedia de aproape 50 de ani  – şi reprezentanţi ai asociaţiilor care militează pentru drepturile omului au dezbătut principalele dificultăţi cu care se confruntă comunitatea LGBT. Un punct fierbinte a fost dilema referitoare la legea care-i priveşte pe cei care doresc să-şi schimbe sexul: o tabără susţinea că limita de 18 ani impusă prin lege ca vârstă pentru ca o persoană să poată lua decizia de a-şi schimba sexul nu se justifică. Pe când cealaltă spunea că, până la urmă, este o problemă medicală. Argumentele erau cât se poate de serioase.

1, 3 milioane de euro pentru festival
Întregul festival de anul acesta a costat, potrivit Sandrei  Ehne, preşedintele Stockholm Pride, aproximativ 13 milioane SEK (de coroane suedeze), adică peste 1.300.000 de euro. Deşi statul susţine, în fel şi chip, prin legile adoptate, comunitatea LGBT, niciun ban din buzunarul public nu se duce către festival. O parte din donaţii vin de la partenerii sponsori, o parte din biletele vândute (n.r. – 500 de  SEK pentru un bilet pe toată săptămâna) pentru cei care vor să participe la marş.

 

Se fac bani din turismul gay?

Termenul de „gay-friend­ly“ lângă nume­le ţării a apărut prin 2005, când s-a lansat un ghid al oraşului Stockholm în care era folosită această sintagmă. Ghidul includea aproape 20 de hoteluri, cluburi, restaurante, toate sub un curcubeu imens. În ultima vreme, Suedia a tot pariat pe turismul gay. Şi ţările vecine – Norvegia, Danemarca –, dar şi alte ţări precum Olanda, Belgia, Spania sunt recunoscute ca fiind în topul celor mai prietenoase ţări pentru cuplurile de homosexuali. Au pachete promoţionale şi tot tacâmul.

Fondatoarea reţelei în Suedia, Christina Guggenberger, explică strategia de marketing: Am plecat de la rezultatele unor studii: gay-ii călătoresc aproape întotdeauna singuri, sunt în căutare de companie, au un nivel cultural ridicat şi cheltuiesc mai mult decât media. Cu alte cuvinte, sunt printre clienţii cei mai buni pentru hoteluri şi restaurante. Astfel, ei sunt un sector-cheie al economiei. Există şi câteva cifre. Potrivit unui sondaj, cifra de afaceri a operatorilor de structuri gay a crescut cu 180.000 de euro în ultimul an“.

„Impunerea unei taxe pe bilete ne ajută să asigurăm costurile de închiriere a parcului (n.r. –
Pride Park), ca parada să aibă loc în condiţii sigure, fiind permanent supravegheată de autorităţi angajate pentru asta. La ediţia din 2011, nu au fost organe de securitate. Oamenii au umblat de-aiurea pe străzi, laolaltă cu oricine voia să experimenteze parada. Or, asta a fost o greşeală de organizare pentru că, deşi au venit oameni, comunitatea LGBT a lipsit. Probabil se temeau de un haos general –  şi cam aşa a fost“, explică Sandra  Ehne, care, pentru organizarea festivalului, depune o muncă voluntară.

Nici bărbat, nici femeie. Gen neutru!
În prima zi a săptămânii dedicate Stockholm Pride, suedezii care au deschis profilul de Facebook au avut parte de o surpriză. Dacă până atunci, utilizatorii reţelei sociale Facebook din Suedia puteau să se identifice doar ca „bărbat“ sau „femeie“, pe 27 iulie, acest lucru s-a schimbat. Brusc, oamenii au putut să selecteze dintr-o listă de 70 de identităţi, ca androgin, transsexual, bisexual etc. Mai mult decât atât, pronumele personal de gen neutru suedez „hen“ a fost şi el introdus ca una dintre opţiuni pentru prima dată. Oamenii care nu sunt mulţumiţi nici cu „el“ („han“ în suedeză), nici cu „ea“ („hon“ în suedeză), pot selecta „hen“. Varianta „găină“ în engleză.

Fie că este vorba despre un transsexual, fie persoana în cauză consideră că nu aparţine niciunui „gen“ sau că genul este irelevant ori refuză să-l precizeze din motive personale,  „hen“ se doreşte a fi descrierea oamenilor de „genul neutru“.

„Activişti care vor să ne distrugă limba“
Şi asta nu e tot. În ciuda polemicilor ivite de acest cuvânt şi de semnificaţia lui, „hen“ a fost introdus, la propunerea politicienilor social-democraţi, în Dicţionarul Academiei Suedeze, începând din luna aprilie 2015. Jan Guillou, unul dintre cei mai cunoscuţi autori suedezi, s-a referit la susţinătorii pronumelui „hen“ drept „activişti feminişti care vor să ne distrugă limba“, în timp ce reprezentanţii celei mai importante organizaţii pentru drepturile comunităţii LGBT – RSFL – consideră că este „primul pas făcut pentru a îmbunătăţi Facebook-ul pentru oameni transsexuali“.

Până una-alta, a apărut şi prima carte „neutră“ pentru copii, „Kivi och Monsterhund“ (Kivi şi Câinele monstru), care spune povestea lui Kivi, un copil care vrea un câine de ziua „hen“, în loc de ziua „lui“. 

„Criza de identitate a homosexualilor duce la suicid“

Nu e un mit că rata suicidului în Suedia şi, cu precădere, în ţările nordice, este ridicată. Rămâne însă un mit cauza, deşi câteva explicaţii ar avea specialiştii. Inclusiv în rândul persoanelor din comunitatea LGBT, sunt numeroase cazuri de suicid. Există un paradox: deşi, din punct de vedere legislativ, Suedia oferă oportunităţi favorabile comunităţiii, aşadar, nu există oprobiu social, mulţi se sinucid.

Un studiu făcut de Consiliul Naţional de Sănătate şi Asistenţă Socială din Suedia (Socialstyrelsen) a relevat faptul că, în anul 2013, 1.600 de suedezi s-au sinucis, iar numărul persoanelor cu vârste cuprinde între 15 şi 24 de ani care şi-au luat viaţa nu a mai fost atât de ridicat din anul 1989. Mai precis, 176 de „copii“.

Massimo Gandolfini, şeful secţiei de neurochirurgie  a Fundaţiei Poliambulanza din Brescia, Italia, a declarat, în aprilie anul acesta, într-o conferinţă care se împotrivea educării copiilor despre sexualitate şi orientări sexuale, că multe dintre persoanele din comunitatea LGBT care se sinucid nu o fac neapărat din cauza societăţii discriminatorie în care trăiesc, ci din cauza unei „crize de identitate“. Italianul a oferit ca exemplu ţările nordice, care sunt prietenoase cu persoanele gay, dar în care rata suicidului este foarte ridicată.

Florentina Ionescu spune că a vrut să înţeleagă acest paradox. „A fost şi pentru mine o curiozitate şi am înţeles că sunt mai mulţi factori – pentru că în anii ’80 exista o rată foate mare a violenţei domestice şi a copiilor născuţi cu dizabilităţi, sistemul politic a introdus mai multe restricţii la consumarea alcoolului. Aceste prohibiţii, cu vremea lor foarte problematică tot anul nu cred că, mental, le dau o stare psihică grozavă“, e de părere Florentina Ionescu.

Vocea poporului: „În mediul rural, oamenii sunt mai conservatori“

Pe durata unei săptămâni, steagul-curcubeu a fost înălţat pe străzile Stockholmului, în faţa instituţiilor, muzeelor sau pe iahturile parcate lângă pontoane. La unele restaurante, furculiţa şi cuţitul erau  învelite într-un şervet în aceleaşi nuanţe rogvaiv. Care sunt impresiile oamenilor de pe stradă, ale turiştilor din baruri şi spectatorilor de la paradă despre întreaga atmosferă din perioada festivalului? Vă prezentăm situaţia care nu este roz peste tot.

40 de ani trăiţi ca bărbat

Nadja Karlsson - foto (51 de ani) este ghid turistic al oraşului Stockholm şi o figură remarcantă a comunităţii LGBT din Suedia.  Vreme de 40 de ani a fost bărbat, însă în ultimii ani, a decis să-şi schimbe sexul. Spune că a trebuit să plătească un preţ mare, nu pentru schimbare, dar pentru a realiza cine este cu adevărat. Înţelege că unele stigmate au rămas, mai ales în rândul oamenilor în vârstă, şi în special la cei care locuiesc în afara oraşelor mari. Chiar şi mama lui, pe vremea când era băiat, îl atenţiona când ieşea pe-afară cu prietenii, atunci când era mic: „Vezi pe unde şi cu cine te joci, că în zona cutare sunt cam mulţi homosexuali“. Peste câţiva ani, i-a spus şi că şi el este tot homosexual. Mai târziu, i-a zis că vrea să fie o femeie. Mama ei – căci şi-a îndeplinit visul şi a devenit femeie –, care „este, totuşi, o femeie decentă“, a înţeles-o. Iar privirile mai întunecate ale trecătorilor n-o interesează. „A fost minunat“, spune ea, „să pot deveni acestă femeie“.

Legile adoptate, un atu al Suediei

Elsa, o suedeză de 38 de ani, din oraşul Uppsala, care a venit pentru un weekend în Stockholm, special să vadă parada, îşi aminteşte că în primii ani de Stockholm Pride erau câteva zeci de oameni care mărşăluiau pe străzi şi mult mai puţini spectatori. „Iubesc atmosfera asta. Oamenii sunt fericiţi şi se bucură de libertatea lor. Sora mea este căsătorită cu o femeie. Când ea le-a spus părinţilor noştri că este lesbiană, fireşte că au fost surprinşi. Până la urmă, au fost alătturi de ea, până şi la o paradă în care a defilat! Nu-mi amintesc ca ea să fi fost vreodată discriminată pentru orientarea ei sexuală sau, mai rău, să fie privită cu ură. Există legi foarte bune adoptate pentru integrarea comunităţii, e un avantaj mare faţă de alte ţări. Totuşi, noi locuim în Uppsala, al patrulea cel mai mare oraş din Suedia. În mediul rural, oamenii sunt mai conservatori şi sunt mai mulţi homofobi“.

Căminul „Curcubeul“ pentru bătrâni gay

Când avea mai puţin de 30 de ani, Erica (foto) locuia cu soţul ei grec în Detroit (SUA). S-au cunoscut în Stockholm, la facultate, şi s-au mutat, pentru o vreme, în Statele Unite. Aveau împreună doi copii, iar serile în care soţul ei ajungea foarte târziu acasă se tot înmulţeau. Într-o zi, Erica s-a hotărât să-l părăsească şi să se întoarcă în Suedia. Soţul ei n-a protestat. În câteva luni, Erica îşi contura o nouă identitate, care o măcinase încă de mică – era, de fapt, lesbiană. „Ştiţi sentimentul acela pe care îl ai atunci când îţi iei o mare piatră de pe inimă? Pentru mine aşa a fost. De-atunci am ştiut cine sunt. Şi cred că a fost mai uşor pentru unul dintre fiii mei, care este homosexual, să-mi destăinuie acest lucru“, spune Erica, acum în vârstă de 61 de ani, care preferă să locuiască într-o casă pentru persoane vârstnice, Regnbågen. Regnbågen înseamnă curcubeu în română, iar căminul este dedicat bătrânilor din comunitătea LGBT. „Aici nu mă simt singură“, explică Erica.

„Apariţii nepotrivite“ în timpul discursului Papei Francisc

 Mario este italian, are 53 de ani, şi a venit pentru un sfârşit de săptămână în Stockholm. Habar n-avea că, în acelaşi weekend, avea să fie parada gay, dar cumva s-a bucurat că a nimerit în mijlocul unei astfel de experienţe. Nu-i sunt străine manifestaţiile de acest fel, pentru că şi în Roma se organizează o paradă „vie şi colorată“. „Pe de altă parte, poporul italian este în mare parte catolic, mulţi sunt foarte religioşi şi sunt împotriva unor astfel de relaţii, fără să încerce să înţeleagă. E o problemă de mentalitate. Sunt de multe ori şi apariţii nepotrivite în timpul discursurilor Papei Francisc la Vatican – femei în sânii goi protestând pentru drepturile comunităţii lor“, explică Mario care ţine morţiş să completeze că nu-l deranjează protestele, ci agresivitatea unora.

 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările