Infernul din caminul de fete de la Bolintin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In coada comunei Bolintin-Deal, de langa Bucuresti, convietuiesc, intr-un soi de vila, aproape 50 de tinere, bolnave psihic si sanatoase mintal, la gramada. Sunt beneficiarele fundatiei americane

In coada comunei Bolintin-Deal, de langa Bucuresti, convietuiesc, intr-un soi de vila, aproape 50 de tinere, bolnave psihic si sanatoase mintal, la gramada. Sunt beneficiarele fundatiei americane "Inasmuch", care si-a propus sa fie un ajutor pentru tinerele care nu mai pot fi tinute de stat in orfelinate. Fundatia ofera masa si casa fetelor pe care le-au cules din buza canalului in urma cu cativa ani. Numai ca aici tinerele cu tulburari psihice stau inghesuite in aceleasi camere cu cele intregi la minte. Din cauza crizelor facute de cele "duse", fetele normale sunt la un pas de nebunie. In centrul de la Bolintin nu se ofera nici un fel de asistenta psihologica ori medicala, asa cum ar fi normal. Tot "ajutorul" psihologic pe care "Inasmuch" il pune la dispozitie este reprezentat de doi asistenti sociali. Ambilor le este imposibil sa le tina in frau pe cele 15 bolnave de oligofrenie. Pana acum, nimeni nu le-a putut opri sa se bata intre ele pana la sange, sa scrijeleasca varuiala sau sa jupoaie linoleumul, la nervi. Ele distrug tot ce intalnesc in cale: sparg acoperisul cladirii si labarteaza drugii de la paturi pana incep sa curga carpele din saltele. "Bulibasele", dupa cum sunt numite cele mai mari si mai tari in pumn, se prefac numai ca sunt nebune, pentru a scapa de responsabilitati. Ele fura hainele "mulelor"- adica ale "alora mici"- si le vand prin sat. Celelalte fete spun ca printre ele se afla si sapte "pisoalce": "Alea fac in pat, nu curata lenjeria si camera pute ca la mort", povestesc cele cu mintea ramasa inca intreaga. Administratorul zice ca cele sapte fete fac pe ele din cauza unei boli psihice. "Traiesc impreuna, bolnave si sanatoase, fiindca fundatia nu se indura sa le arunce in strada, nici pe unele, nici pe altele", explica el. Conform administratorului, asistatele nu beneficiaza de asistenta psihologica pentru ca presedinta fundatiei nu are incredere in psihologi. "Nu s-au imbolnavit psihic la noi, erau asa dinainte, dar nimeni nu-si dadea seama. Acum pur si simplu au inceput sa se arate asa cum sunt in realitate", adauga el. Sue Bates, presedinta fundatiei, motiveaza ca spitalele de boli mintale sunt reticente in a le interna pe fetele din centrul de la Bolintin: "Cu greu am gasit o institutie care sa vrea sa-i acorde ingrijire psihiatrica uneia dintre fetele noastre cu probleme mintale. Dupa doua saptamani, cand ne-au trimis-o inapoi, nici nu mai putea sa stea in picioare, atat de mult o drogasera cu medicamente. Fusese violata, acolo, de unul dintre bolnavi."

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite