FOTO Afacere născută din dragostea pentru feline: mobilierul care face pisicile să toarcă fericite

FOTO Afacere născută din dragostea pentru feline: mobilierul care face pisicile să toarcă fericite

FOTOGRAFII Daily Mail

Doi americani au transformat în afacere de succes obiectele de mobilier pe care au început să le construiască pentru a-şi face fericite cele două pisici, Ickle şi Heisenberg.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mike şi Megan, din statul american Michigan, au pus bazele unui business înfloritor, sub numele CatostophiCreations, prin intermediul căruia comercializează online mobilier creat special pentru mâţe. Cuplul a realizat că pisicile familiei ar aprecia să se poată căţăra în voie unde le pofteşte inima, aşa că au construit în acest scop tot felul de instalaţii din lemn, sfoară şi pânză, de la poduri la hamace şi poliţe perfecte pentru lenevit.

Bineînţele, Ickle şi Heisenberg sunt primele care testează noile creaţii ale stăpânilor, iar aceştia vin cu alte şi alte idei după ce observă în ce măsură sunt apreciate invenţiile.

În prezent, CatostophiCreations este o linie de mobilier pentru pisici care se vinde online, pe site-uri precum etsy.com


„Pisicile noastre sunt responsabile cu controlul de calitate, ele ne ajută în mod concret de cât ori terminăm de construit o nouă piesă. Ele ne arată dacă va avea un scop funcţional sau mai mult de relaxare. Şi ne dau de înţeles foarte bine atunci când le place sau nu ceva“, a declarat Mike pentru Daily Mail. 

Poliţele-hamac sunt preferatele lui Ickle, care a ajuns să doarmă într-un astfel de pătuţ aproape în fiecare noapte.

Cuplul a început recent să colaboreze cu un tâmplar care face de 20 de ani mobilier, tocmai pentru ca piesele să fie de calitate şi sigure pentru pisici.

Oferta este destul de variată, ţâşnitorile pentru pisici şi podul Indiana Jones fiind printre cele mai vândute obiecte din seria CatostophiCreations.

Multe obiecte sunt inspirate şi de clienţii care vin să comande personal diverse obiecte de mobilier.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările