E o criză de identitate în momentele de singurătate, în amintiri de vara trecută, în scuzele pentru care nu ai mai fost la sală şi pentru care n-ai ţinut dieta, în gânduri proiectate despre viaţa personală şi alegerea unui partener, în promisiunile unui angajator. E o criză de identitate dusă la nivel de boală cronică pentru care nici măcar un cercetător britanic nu încearcă să găsească leac.

Trăim o criză de identitate care duce oamenii în faliment emoţional şi face din ei forme futuriste bolnave, fără poveşti, fără experienţe ale sufletului. Îi afectează până devin forme de viaţă necunoscute până şi celor în cauză, care, mai încolo, trec pe funcţia de pilot automat pentru că sufletul nu mai suportă atâta batjocură şi răutate. Sufletul îi părăseşte.

Mergi pe stradă şi dintr-o privire recunoşti omul aflat în „convalescenţă identitară“. Îi recunoşti ochii obosiţi, mintea absentă în rutina paşilor spre birou sau înapoi acasă, hainele în tendinţe aruncate pe corpuri fluide şi conturate fără sens. Privirea pe care ţi-o aruncă trecător e goală, încerci să-l vezi dar nu te lasă. Aşa că te uiţi prin el şi te gândeşti cu teamă şi groază la întrebarea „Cu ce gând răzbate prin ziua de azi?“.

Confruntarea cu un suferind de „criză identitară“ se manifestă visceral, o simţi în stomac pentru că ştii că stai de vorbă cu un reproducător de principii şi valori neasumate, care trăieşte din poveşti citite şi netrăite. El ţine pe etajeră, ca într-un palmares, o serie de emoţii şi trăiri peste care încearcă să proiecteze o fericire: vacanţele în Thailanda se plătesc greu, banii cu care se plătesc se muncesc din greu, munca pe care o depune vine la pachet cu o vină grea pe care o are faţă de familie şi prieteni pe care nu i-a mai văzut demult la faţă. Şi tot ce îşi doreşte este doar să poată spune „Da, am fost fericit!“.

Îi auzi povestea şi mintea îţi zburdă deja spre alte meleaguri pentru că nu poţi să te regăseşti într-o conversaţie obosită. Uneori te regăseşti într-un déjà vu puternic şi nu ştii de unde să îi iei vorbele, le cauţi obsedat autorul. Cine a spus-o primul? Care e găina căreia îi aparţine acest ou? Şi chiar şi aşa, cine a fost primul, găina sau oul?

La cum se prezintă manifestările, ai putea crede că aceste „crize identitare“ sunt induse parţial şi de toată împachetarea sclipicioasă a oraşului, compusă din reclamele ultimelor modele de maşini, din vitrinele împopoţonate care te atrag ca un magnet prin idealuri de imagine personală, din ultimul model de smartphone şi din ranguri şi poziţii de management scrise cu ştaif pe cărţi de vizită.

Căutând validare în părerile unor oameni aflaţi în crize identitare propagăm o boală socială cronică.

Prin birouri, librării şi taverne, intelectualii încă încearcă să găseasăa titluri pentru ceea ce speră ei să fie leacul bolii identitare.

Cred că l-am văzut, la un moment dat, pe senzaţionalul Jordan Peterson ţinând în mână un manuscris cu titlul „5 paşi pentru combaterea crizei identitare“. Să fim serioşi, mai parcurge o dată acest pseudo titlu. Este greu, atârnă ca o bilă, ca o sentinţă de vreo 25 de ani. O să avem în librării încă un bestseller obscur.

Acesta a fost doar un scurt moment de imaginaţie.