Bărbatul de casă & Nevasta serioasă

El: personaj fără personalitate, dezvoltă cu soţia o relaţie maternă, ajungând în timp să i se şi adreseze cu Mami. Nu iese din cuvântul acesteia, stă cuminte la uşa magazinelor cu plasele în mână, împinge caruciorul plin sâmbata la Carrefour, nu mai ţine legătura cu "golanii" de prieteni din tinereţe. Nu citeşte, nu gândeşte fără aprobare, este insipid şi inodor, din când în când are liber la băut, în cadru controlat. În sezonul estival îl vedeţi pe plajă cărând transpirat o grămadă de jucării ale unor copii care urlă în timp ce nevastă-sa îşi face unghiile. Nevastă care mai păstrează doar urme vagi din femeia anterioară căsătoriei. Pentru că, odată atras în capcană bărbatul de casă, se instalează paradigma pentru care soţia s-a pregătit încă de mică: ea comandă tot, ea decide ce este normal, pentru că, aici este esenţa, bărbatul fără ea ar fi un zero barat, i-ar sta mintea doar la băut şi la gagici, nu ar realiza nimic. Fără ea, ar fi vai de capul lui, ar fi si acum la mă-sa. Noroc cu ea ca s-a îndurat să îl ia, aşa vai de el cum era. Cuplul devine doar un teatru ieftin al exercitării puterii, poveşti ca dragoste sau senzualitate dispar fulgerător după nuntă. Acum, ca om serios, bărbatul de casă trebuie sa fie apropiat de socri, eventual dependent de ei, la limita să locuiască cu ei, distant faţă de propria familie, foarte distant faţă de prieteni, în general să se comporte ca şi cum ar fi renăscut în cadrul noii familii. În caz de supunere, lesa poate fi mai lungă, poate avea chiar dreptul la mici infidelităţi controlate, oricum nu mai este viaţa intimă vreun motiv de interes pentru soţie. Totul este să ramână în casă, ascultător şi docil.

Soţia gândeşte şi pentru el, vorbeşte şi pentru el, de obicei dialogurile lor, mai ales de faţă cu alte persoane, se încheie prin: Nu-i aşa, Gigele? Da, Mami, asa e!. Cea mai haioasă versiune intâlnită de mine: după cinci minute de explicat la masă în faţa familiilor reunite, cuscri, gineri, naşi, cât de sănătoasă este ceapa şi în ce combinaţii o putem mânca cel mai bine, doamna îl observă pe domn neatent şi îi spune scurt: Ia, Gigel ceapă si manâncă că e bună!; surprins un pic, domnul se repliază usor fâstâcit, dar ferm: Iau Mami, iau, cum să nu, iau două. Duşmanii doamnei sunt toţi cei care ies din această paradigmă, în special femeile singure, care în secret îl doresc toate pe Gigel al ei, pentru că în secret işi doresc toate un astfel de cămin. Orice alte preocupări sunt suspecte şi vor fi demascate ca atare. Periculoşi sunt şi bărbaţii ne-de casa, care pot aduce ştiri din libertate şi pot inversa procesul de civilizare al lui Gigel. Prin urmare doamna îl va feri pe acesta cu străşnicie de orice astfel de influenţe din afara "normalului".

Versiunea contemporană a lui Lache, familist convins,cum ar veni. Tipologie eterna. Bine tratată în filmul Boogie, în regia lui Radu Muntean.

Bărbatul dominant & Femeia umbră:

Ea: tot ce şi-a dorit vreodată a fost să se mărite. Odată atins acest ideal, ea devine parte a casei, oferă servicii de calitate în domeniul culinar, menajer, sexual, etc. Prietenoasă cu prietenii, cu socrii, postează poze draguţeeee,tu cu floricele, caţelusi şi bebeluşi pe FB. Ştie orice promoţie, e inţelegătoare, blândă dar nulă dpdv intelectual. De obicei lângă un bărbat cu statut social mult mai important, căruia îi pregăteşte mesele, bagajele când pleacă în delegaţie, îi organizează întâlniri cu prietenii la care este discretă dar harnică, ştie că el o mai inşeală, dar atât timp cât revine acasă îl inţelege. Mai poate fi numită păzitorul cuibului, după o vârstă se mulţumeşte şi cu o rentă din partea bărbatului, dacă îi rămân casa şi custodia copiilor. Tipologie foarte intâlnită în fostele ierarhii de stat, el având o funcţie importantă şi ea una insignifiantă, dar trăind împreună succesul lui.

Cel mai frumos exemplu întâlnit personal : el profesor universitar în prag de pensie, cu multe cărţi publicate, ea modest profesor de şcoală generală. Domnul profesor nu a fost niciodată la piaţă, nu a şters vreodată praful, nu a făcut niciodată ceva prin casă, dar de cărţile şi faima lui s-au bucurat amândoi.

În cazurile reuşite ale acestei tipologii nu cred că se aplică conceptul mai nou de discriminare, diferenţa de statut este mai degrabă ontologică decât axiologică, sunt două moduri diferite de a fiinţa. Tipologie în curs de dispariţie.

Bărbatul agresor & Femeia victimă:

Expresia lui preferată este "Femeia trebuie bătută, ştie ea de ce". Relaţia de cuplu este un proces de demolare a personalităţii ei, până ajunge să creada acest lucru. Femeia victimă este vinovată pentru orice, este mult inferioară barbatului şi trebuie să îi fie acestuia recunoscătoare în fiecare secundă că o acceptă în preajma lui, aşa nedemnă cum este de acest privilegiu. Iar el va avea grijă sa îi amintească apăsat în fiecare zi ce fiinţă derizorie este. Model tradiţional în lumea rurală, unde femeia trebuia să se supună orbeşte bărbatului, a supravieţuit şi emancipării femeii, sub forma unei cutume sociale. Se aplică indiferent de studiile sau de rangul social al celor doi. Este suficent ca femeia sa intre in paradigma vinovăţiei, de aici până la sindromul Stockholm nu mai este mult. Teroarea psihologică este principala lui distractie : uită-te la tine în ce hal eşti, dacă te dau afară nu te mai ia nimeni. Adulterele lui sunt tot din vina ei, la fel beţiile şi mitocăniile, eventual combinate, de exemplu aducerea din când în când de paraşute şi de cheflii acasă, astfel încât umilinţa ei să aibă şi audienţă. Tipologie ajutată mult de dependenţa economică reciprocă, dezechilibrată în majoritatea cazurilor spre el. Varianta minţilor simple este aceea a femeii sac de box, situaţii în curs de diminuare, cele mai intâlnite cazuri sunt ale violenţei ca proces lent şi îndelungat, nu neapărat şi cu manifestări fizice brutale.Precum în metafora totalitarismului a lui Eugen Ionescu: peste un grup de purici se aşează un pahar de sticlă transparentă. O perioadă puricii vor sării înebuniţi şi se vor lovi de marginile paharului, apoi vor sări mai rar, până într-o zi când nu vor mai sări deloc. În acel moment se poate îndepărta paharul, puricii au uitat să sară.

Un mod toxic de a exista, o tipologie despre care îmi place să cred că este pe cale de dispariţie.

Bărbatul adorabil & Femeia minunată

Este cuplul care trăieşte cel mai bine în public. Dacă îi întâlneşti, afli imediat că el este cel mai dulce şi ea este cea mai scumpă. Vezi imediat poze de la nunta lor de basm. Afli, pe larg, toate detaliile relaţiei lor extraordinare. Fiecare îl va lauda pe celălalt, într-o dulce competiţie a complimentelor. Din când în când îşi vor posta pe FB mesaje publice cu "te pupicesc dulce, iepuraşul meu" Se vor pupici la fel în public, pe lângă alte dovezi zgomotoase de dragoste fără bariere. Această lume de zahăr poate provoca spectatorului neavizat ceva senzaţii de aplecare, care vor fi taxate drept invidie, apoi fericitul cuplu se va muta către alt public, mai inţelegător. Şi care de-abia aşteaptă să afle totul despre cei mai frumoşi copii, pisici, căţei, floricele şi inele primite în dar, apusuri romantice şi alte repere ale fericitei vieţi de cuplu la care devin, vrând nevrând, spectatori.

O tipologie de consumat cu lamâie şi cu gin, dar care, dincolo de micile excese de ridicol, intreţine o energie   pozitivă în cadrul relaţiei. Care se poate însă întoarce ca un bumerang în cazul unei despărţiri sau chiar a unei dispute mai serioase. Coborâtul din norii de vată de zahăr este uneori foarte dureros.

Bărbatul tuse & Femeia junghi

Sunt cuplul toxic prin excelenţă, a căror unică motivaţie a rămas să îşi amărască reciproc zilele. Orice istorie de dragoste a fost cândva între ei a dispărut de mult. De obicei legaţi de precaritatea economică unul de celălalt, nu vor să renunţe la relaţie pentru a nu oferi satisfacţie celuilalt, în logica unui război de gherilă. Percep relaţia ca pe un blestem ce trebuie consumat până la capăt. Un alt obstacol în calea divorţului eliberator este presiunea opiniei publice, dulcea gură a lumii, combinată cu presiunea vârstei. Fundamentul este însa nivelul foarte scăzut al respectului de sine al fiecăruia, îndelung măcinat de celălalt în cadrul acestei relaţii ca o otravă cu administrare lentă. Sunt coşmarul prietenilor, care află permanent cât de nemernic(ă) este una dintre persoane. Au depaşit de mult orice barieră a discreţiei, nu se sfiesc sa işi (re)aducă în public acuze şi jigniri. Această tipologie începe să se manifeste benign, cu mici reproşuri în public, de obicei legate de stereotipuri de gen, dar, pe fondul frustrărilor şi nereuşitelor în cuplu, se poate degrada rapid, până la transformarea de nerecunoscut chiar şi a unei relaţii iniţial reuşite. Un pericol latent pentru orice cuplu, care nu trebuie, oricât de dificil ar fi, să lase această "umbră" sa crească.

Pentru un final cu gust de ciocolată amăruie, un cântec semnat Alina Manole, despre cum se poate împleti dragostea cu singurătatea: